Trump aminteşte ''suferinţele'' nord-coreenilor pentru a motiva anularea unor sancţiuni
Preşedintele american, Donald Trump, s-a referit vineri la "suferinţele" nord-coreenilor pentru a explica decizia sa de a anula o serie de sancţiuni impuse de propriul guvern pentru a mări presiunea asupra Phenianului, relatează AFP.
"Ei suferă mult în Coreea de Nord (...) şi m-am gândit pur şi simplu că în acest stadiu nu sunt necesare sancţiuni suplimentare", a declarat Donald Trump în cursul unei discuţii cu jurnaliştii aflaţi la clubul său din Mar-a-Lago, în Florida.
"Asta nu înseamnă nu o voi face mai târziu", a adăugat el, insistând asupra voinţei sale de a păstra bunele raporturi cu liderul nord-coreean Kim Jong Un cu care s-a întâlnit la sfârşitul lui februarie la Hanoi pentru al doilea summit, încheiat de această dată cu un eşec.
"Am relaţii foarte bune cu Kim Jong Un, ne înţelegem (...) Este foarte important să păstrăm această relaţie cât mai mult posibil", a insistat el.
Trezoreria americană a anunţat la 21 martie sancţiuni contra a două firme chineze de transport maritim, acuzate de legături comerciale cu Coreea de Nord în pofida sancţiunilor internaţionale.
A doua zi, spre surprinderea generală şi într-o oarecare confuzie, Donald Trump a scris într-un mesaj pe Twitter că a dispus ca aceste sancţiuni să fie "retrase".
"O naivitate imprudentă este deja destul de periculoasă. Incompetenţa flagrantă şi confuzia la Casa Albă, este şi mai rău", a reacţionat Adam Schiff, un democrat care prezidează Comisia pentru serviciile de informaţii a Camerei Reprezentanţilor.
Arsenalul nuclear nord-coreean a atras asupra Phenianului de-a lungul anilor o impresionantă serie de sancţiuni din partea ONU. În 2017, la iniţiativa Statelor Unite, Consiliul de Securitate a adoptat în unanimitate trei serii de sancţiuni vizând exporturile de fier, cărbune, textile şi produse de pescuit din Coreea de Nord.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Parlamentul german a respins un proiect de lege cu măsuri anti-migrație propus de conservatori
Parlamentul german a respins vineri un proiect de lege cu măsuri împotriva migranților ilegali impulsionat de liderul opoziției conservatoare Friedrich Merz, care miercuri a primit sprijinul extremei drepte în adoptarea unei moțiuni fără valoare de lege pe același subiect și a provocat astfel furia social-democraților cancelarului Olaf Scholz și Verzilor șefei di
BTA/Ministrul bulgar al apărării va participa la predarea oficială a primului avion F-16 Block 70 al Bulgariei
Ministrul bulgar al apărării, Atanas Zaprianov, va participa vineri la predarea oficială a primului avion F-16 Block 70 al Bulgariei la sediul Lockheed Martin din Greenville, Carolina de Sud, a anunțat Ministerul Apărării. Avionul F-16 Block 70 va fi predat Bulgariei în prezența conducerii Lockheed Martin, a reprezentanților Congresului
La cinci ani după Brexit, guvernul britanic apără o 'relație mai cooperantă' cu UE
La cinci ani după ce Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, prim-ministrul britanic Keir Starmer a apărat vineri necesitatea dezvoltării unei 'relații mai cooperante' cu UE, cu trei zile înainte de o întâlnire cu liderii europeni, relatează AFP. Conform Downing Street, Keir Starmer, care a votat pentru rămânerea &ic
#Ucraina: Zelenski caută surse alternative de finanțare după ce Trump a suspendat asistența acordată de SUA
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, renunțând la binecunoscutul său stil hotărât și direct, a evitat să reproșeze noii administrații americane decizia de a suspenda pentru o perioadă de 90 de zile trimiterea de asistență internațională către toate țările lumii, cu excepția Israelului și a Egiptului, relatează vineri EFE într-o scurtă analiză.
Fostul ministru polonez al justiției, reținut pentru refuzul de a depune mărturie în ancheta privind programul Pegasus
Fostul ministru polonez al justiției Zbigniew Ziobro a fost reținut vineri la Varșovia după ce a refuzat să se prezinte în fața unei comisii parlamentare care investighează utilizarea programului spion Pegasus în timpul mandatului său de ministru și procuror general, relatează agențiile EFE și DPA. Ziobro, care a fost ministru al justiției și procu
Premierul slovac Robert Fico acuză #Ucraina de conspirație pentru a-l înlătura de la putere
Premierul slovac Robert Fico a denunțat vineri o presupusă conspirație împotriva țării sale organizată de serviciul militar de informații al Ucrainei, relatează agenția EFE. Vorbind la o conferință de presă, Fico a spus că, potrivit informațiilor obținute de Serviciului de Informații Slovac (SIS), Ucraina a intervenit în protestele
Nervozitate la Kremlin din cauza întârzierii primului telefon al lui Trump către Putin (EFE)
Nervozitatea a început să se manifeste la Kremlin din cauza întârzierii primului apel telefonic al președintelui american Donald Trump către omologul său rus Vladimir Putin, care nu a încetat să trimită semnale Casei Albe cu privire la dorința sa de a ridica receptorul, comentează vineri EFE. 'Această întrebare ne este pusă pr
UE anunță reluarea desfășurării misiunii EUBAM Rafah pentru a ajuta la tranzitul persoanelor din Fâșia Gaza
Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, a anunțat că Uniunea va relua vineri desfășurarea misiunii civile EUBAM Rafah la punctul de trecere cu același nume dintre Fâșia Gaza, Egipt și Israel pentru a ajuta la gestionarea tranzitului persoanelor din Fâșia Gaza, inclusiv a celor care solicită tratament medical
Rusia revendică ocuparea unui nou sat în #Ucraina și se apropie de un culoar important
Forțele ruse au revendicat vineri ocuparea unui nou sat din estul Ucrainei, lângă orașul Pokrovsk, apropiindu-se, de asemenea, de o rută crucială pentru logistica militară ucraineană, relatează AFP. Armata rusă, în ciuda pierderilor sale, avansează de peste un an în estul Ucrainei și încearcă să încercuiască Pokrovsk și să î
Președintele Vucic a făcut posibilă călătoria premierului slovac Fico la Moscova, scrie presa sârbă
Presa de vineri din Belgrad susține că președintele sârb Aleksandar Vucic este cel care a făcut posibilă în decembrie anul trecut călătoria controversată a premierului slovac, Robert Fico, la Moscova, unde s-a întâlnit cu liderul rus Vladimir Putin, informează EFE. Fostul premier slovac Jan Carnogursky a declarat pentru
România rămâne un susținător ferm al aderării R. Moldova la UE, afirmă Emil Hurezeanu la Chișinău
România a fost și rămâne în continuare alături de R. Moldova pentru a-i spori reziliența energetică și a o ajuta în parcursul său european, a dat asigurări vineri ministrul afacerilor externe al României, Emil Hurezeanu, în cadrul primei sale vizite oficiale în această calitate la Chișinău, unde a fost primit de președinta Maia Sandu
China ar construi un centru de comandă militară de 10 ori mai mare decât Pentagonul (FT)
China ar construi un complex militar de 10 ori mai mare decât Pentagonul în vestul Beijingului, care să servească drept centru de comandă pe timp de război, au declarat surse din serviciile secrete americane, relatează vineri ziarul britanic Financial Times (FT), preluat de EFE. Potrivit imaginilor din satelit și analizelor informa
Nouăsprezece țări din UE cer BEI să finanțeze reînarmarea blocului comunitar
Nouăsprezece țări din Uniunea Europeană, printre care Franța și Germania, au făcut apel la Banca Europeană de Investiții (BEI) să finanțeze într-un grad mai mare reînarmarea statelor din blocul comunitar în fața amenințărilor dinspre Rusia, înaintea unui summit consacrat acestei probleme preconizat pentru luni la Bruxelles, relatează AFP.
Norvegia/ Poliția a arestat o navă cu echipaj rusesc bănuită de avarierea unui cablu în Marea Baltică
Poliția din Norvegia a anunțat vineri că a arestat o navă norvegiană cu echipaj integral rusesc, sub suspiciunea de implicare în avarierea unui cablu cu fibră optică în Marea Baltică, transmite Reuters. Potrivit poliției din orașul norvegian Tromsoe, arestarea navei a avut loc la solicitarea autorităților letone.
SUA/ Kash Patel, desemnat să conducă FBI, promite să protejeze angajații de ''răzbunările politice''
Kash Patel, desemnat de președintele SUA Donald Trump în funcția de director al Biroului Federal de Investigații (FBI), s-a angajat joi să protejeze angajații FBI de ''răzbunările politice'' chiar dacă noua administrație Trump a început să destituie membri ai Departamentului Justiției care au fost implicați &ici