Italia: Incidentul cu autobuzul deturnat redeschide dezbaterea privind acordarea cetăţeniei copiilor imigranţilor
![Image](https://agerpres.ro/data/stiri/autobuz_italia.jpg)
Incidentul în care un italian de origine senegaleză a deturnat un autobuz cu elevi în apropiere de Milano, dar a fost împiedicat de doi adolescenţi consideraţi 'eroi', a redeschis în Italia dezbaterea legată de oportunitatea acordării cetăţeniei imigranţilor de generaţia a doua, transmite agenţia dpa.
Şoferul, un cetăţean italian de origine senegaleză, intenţiona să-i omoare pe cei 51 de copii din autobuz pentru a-i răzbuna pe migranţii decedaţi în Mediterana. Planul i-a fost însă dejucat de doi elevi, un marocan şi un egiptean, care au reuşit să alerteze prin telefon poliţia.
Cei doi adolescenţi au fost salutaţi ca 'eroi' şi ar putea primi cetăţenia italiană drept recompensă.
Ministrul de interne Matteo Salvini, liderul Ligii, formaţiune de extremă dreapta şi antiimigraţie, a semnalat însă luni că este reticent faţă de această propunere.
'Examinăm problemele legate de acordarea cetăţeniei, care este ceva serios (...) sunt lucruri pe care un ministru trebuie să le analizeze fără a fi nevoit să vă spună vouă', le-a declarat Salvini reporterilor, cu ocazia prezentării unei cărţi a unui jurnalist de dreapta italian, luni seară, la Milano.
Salvini a făcut aluzie la faptul că ar exista probleme cu una din rudele lui Ramy Shehata, unul din elevii 'eroi', ceea ce l-ar împiedica să dea undă verde ca egipteanul să primească paşaport italian.
'Analizăm toate chestiunile relevante (...) care, în mod sigur, nu privesc trecutul unui băiat de 13 ani. Însă dacă îi dau cetăţenie unui băiat de 13 ani, trebuie să fiu absolut sigur că nu îi dau automat cuiva (din familie) cu cazier penal', a indicat Salvini.
Liderul Ligii şi-a confirmat disponibilitatea de a se întâlni 'cât mai curând posibil' cu Shehata, care a fost citat de presa italiană criticându-l pe Slavini şi vorbind în favoarea cetăţeniei italiene pentru toţi copiii din părinţi imigranţi.
Partidul Democratic (PD), de opoziţie, care a încercat fără succes să treacă prin parlament o reformă a legilor cetăţeniei, atunci când s-a aflat la guvernare, a promis o nouă tentativă de a facilita obţinerea cetăţeniei italiene pentru toţi copiii născuţi în Italia din părinţi imigranţi.
Însă, potrivit lui Salvini, subiectul 'nu se află pe agenda guvernului', ba chiar, a susţinut el, dacă PD ar îmbrăţişa o astfel de cauză, ar fi atât de impopular, încât 'ar trebui ca noi să guvernăm pentru următorii 50 de ani'.
Tot luni, cei 51 de copii care au supravieţuit incidentului de la 20 martie au avut o întâlnire la şcoala lor din Crema, oraş situat la 50 km sud-est de Milano, cu carabinierii care le-au venit în ajutor. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA impun sancțiuni împotriva procurorului CPI, Karim Khan
Statele Unite au impus, joi, sancțiuni împotriva procurorului Curții Penale Internaționale (CPI), Karim Khan, la o săptămână după un ordin executiv semnat în acest sens de Donald Trump, notează AFP. Departamentul american al Trezoreriei a scris într-un comunicat că i-a impus sancțiuni lui Karim Khan în legătură cu
#Ucraina: Macron avertizează împotriva unei păci care ar fi o 'capitulare'
Președintele francez, Emmanuel Macron, a avertizat împotriva unei păci care ar echivala cu o 'capitulare' a Ucrainei și s-a întrebat dacă omologul său rus, Vladimir Putin, este 'sincer' pregătit pentru o încetare 'de durată' a focului, într-un interviu pentru Financial Times publicat vineri, notează AFP.
Rubio afirmă că SUA sunt deschise la propunerile arabe pentru Fâșia Gaza
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a declarat joi că Statele Unite sunt receptive la propunerile din partea țărilor arabe cu privire la Fâșia Gaza, după planul lui Donald Trump, larg denunțat în întreaga lume, de a muta întreaga populație a teritoriului palestinian devastat, notează AFP. Secretarul de stat, care
BiH: Milorad Dodik vrea lansarea 'procesului de eliberare' a entității sârbe
Liderul politic sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, a cerut joi lansarea 'procesului de eliberare' a Republicii Srpska, entitatea sârbă din Bosnia, în cursul ceremoniilor organizate cu ocazia sărbătorii naționale sârbe, denunțate de oficialii bosniaci din această țară divizată, transmite AFP. 'Republika Srpska
'#Ucraina: 'Nu sunt avute în vedere discuții' cu oficiali ruși la Munchen
Kievul a afirmat joi că nu intenționează să participe la o reuniune la Munchen cu oficiali ruși, anunțată de președintele american Donald Trump, scrie AFP. 'O poziție comună convenită (cu aliații Kievului) trebuie să fie pe masă pentru o conversație cu rușii. (...) Momentan nu este nimic pe masă. Nu sunt avute în vedere discuții cu rușii', a decl
Trump anunță o reuniune la Munchen între 'oficiali cu rang înalt' din Rusia, #Ucraina și Statele Unite
Președintele american Donald Trump a anunțat joi că va avea loc 'o reuniune la München mâine' (vineri) între 'oficiali cu rang înalt din Rusia, Ucraina și Statele Unite', notează AFP. 'Rusia va fi acolo împreună cu oameni de-ai noștri. Este invitată și Ucraina. Nu știu exact cine va reprezenta fiecare țară, dar
VIDEO Trump dorește să îi convingă pe omologii săi rus și chinez să reducă cheltuielile militare
Președintele american, Donald Trump, a declarat joi că dorește să discute cu China și Rusia pe tema reducerilor reciproce ale cheltuielilor pentru apărare de către cele trei puteri, pledând în același timp pentru reintegrarea Moscovei în G7, care va deveni din nou G8, notează AFP. Donald Trump a vorbit în fața presei la
Rubio crede că un acord asupra resurselor minerale ucrainene va permite recuperarea parţială a ajutorului acordat de SUA
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat joi că speră să ajungă la un acord privind resursele minerale ale Ucrainei care ar permite să se recupereze, parţial, ajutorul furnizat de SUA Ucrainei cu scopul de a finanţa războiul împotriva Rusiei, notează AFP. "O parte din aceşti bani vor servi la recuperarea miliardelor de dolari
Trump promite taxe vamale 'reciproce' cu restul lumii
Președintele american Donald Trump a asigurat joi că va impune 'taxe vamale reciproce' aliaților și rivalilor Statelor Unite, intensificând ofensiva sa tarifară internațională, care arunca lumea în pragul războiului comercial, transmite AFP. 'Dacă ne impun o taxă vamală sau o taxă, noi le impunem exact același nivel de
Trump afirmă că #Ucraina va fi implicată în negocierile de pace cu Rusia
Președintele american Donald Trump a declarat joi că Ucraina va fi implicată în negocierile de pace pentru a pune capăt războiului cu Rusia, afirmând că președintele rus Vladimir Putin 'dorește pacea', relatează AFP. 'Cred că mi-ar spune dacă nu ar vrea', a afirmat la Casa Albă președintele american, la o zi după o convorbir
#Ucraina avertizează împotriva oricărei tentative de 'a împărți lumea' după discuțiile Trump-Putin
Ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga a avertizat joi la Paris împotriva oricărei tentative de 'a împărți lumea' ca în timpul Războiului Rece, la o zi după convorbirea telefonică dintre președinții Trump și Putin, relatează AFP. 'Rușii încearcă să prelungească mentalitatea post-Ialta, când o m&acir
Atac la München: Macron își exprimă 'deplina solidaritate' cu victimele unui 'atac teribil'
Președintele francez Emmanuel Macron a exprimat joi 'deplina solidaritate și prietenie a francezilor' față de victimele unui 'atac teribil' care a făcut 28 de răniți la München (sudul Germaniei)
Trump și Putin sunt de acord că războiul în #Ucraina trebuie să se încheie; Kievul și UE cer să fie primite la masa negocierilor (sinteză)
Kremlinul a asigurat joi că președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump au convenit, în timpul convorbirii lor telefonice de miercuri, inițierea tratativelor pentru încheierea războiului din Ucraina, în timp ce aceasta din urmă și Uniunea Europeană cer să participe la viitoarele negocieri, consemnează agenția EFE.
Mark Rutte: Suntem alaturi de Republica Moldova și vrem să ne asigurăm că va învinge în fața acțiunilor destabilizatoare
Alianța Nord-Atlantică este alături de Republica Moldova în fața acțiunilor destabilizatoare și a actelor teroriste ale Kremlinului, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, după reuniunea de joi a miniștrilor apărării din statele membre NATO desfășurată la Bruxelles, transmite Radio Chișinău. Rutte a răspuns astfel unei întrebări din par
#Ucraina a pierdut două treimi din teritoriul rus cucerit în august trecut
Ucraina a declarat joi că în prezent controlează 500 de km2 în regiunea rusă Kursk, adică cu două treimi mai puțin decât cei 1.400 km2 revendicați în august trecut, la începutul ofensivei sale neașteptate în această zonă, când a profitând de lacunele din apărarea rusă, relatează AFP. Armata ucrai