Atacurile din Noua Zeelandă asupra moscheilor, condamnate de lumea islamică
Politicieni şi lideri islamici din întreaga Asie au condamnat vineri atacul armat asupra a două moschei din Noua Zeelandă, transmite Reuters.
"Indonezia condamnă cu fermitate acest atac armat, mai ales la un locaş de cult în timpul rugăciunii de vineri", a declarat ministrul de externe, Retno Marsudi.
Aceasta a fost citată anterior de presă spunând că şase indonezieni se aflau în moschee când a avut loc atacul, dintre care trei au reuşit să scape, iar despre soarta celorlalţi trei nu sunt informaţii.
În Malaezia, ţară majoritar musulmană, Anwar Ibrahim, liderul celui mai mare partid din coaliţia de guvernământ, a arătat că un malaezian a fost rănit în atacul pe care l-a descris ca o "tragedie neagră cu care se confruntă umanitatea şi pacea universală".
"Sunt profund întristat de acest act necivilizat, contra valorilor umane, în care şi-au pierdut viaţa civili. Transmitem compasiunea profundă şi condoleanţe familiilor victimelor şi poporului neo-zeelandez", a adăugat acesta.
Şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a reacţionat la vestea atacurilor, pe care le-a condamnat şi pe care le-a descris drept ''ultimul exemplu al rasismului şi islamofobiei în creştere''. ''Condamn ferm atacul terorist împotriva moscheii Al Noor (din Noua Zeelandă) şi împotriva credincioşilor musulmani. Fie ca Allah să aibă milă de victime şi să ajute la însănătoşirea grabnică a răniţilor. În numele ţării mele, prezint condoleanţe lumii islamice şi poporului neo-zeelandez, care au fost ţintele acestui act deplorabil - ultimul exemplu al rasismului şi islamofobiei în creştere '', a scris Erdogan pe contul său de Twitter, potrivit dpa.
Totodată, purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc a condamnat ceea ce el a numit un atac "rasist şi fascist". "Acest atac arată punctul în care a ajuns ostilitatea faţă de Islam şi musulmani", a scris Ibrahim Kalin pe Twitter.
Kamal Faruqui, fondatorul unei organizaţii non-guvernamentale din India, All India Muslim Personal Board, a condamnat ferm atacul, apreciind că "un virus anti-musulman se răspândeşte în întreaga lume". "Oameni din toate religiile ar trebui să fie foarte îngrijoraţi", a adăugat el.
Ambasadorul Afganistanului în Australia, Noua Zeelandă şi Fiji, Wahidullah Waissi, a scris pe Twitter că trei afgani au fost răniţi.
El a transmis condoleanţe familiei unui cetăţean de origine afgană care a fost împuşcat şi ucis în acest "atac odios".
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe pakistanez, Mohammad Faisal, a condamnat atacul pe social media, folosind hashtag-ul #pakistanagainstterror.
La rândul său, premierul pakistanez Imran Khan a condamnat atacurile. ''Şocat şi condamn ferm atacurile teroriste de la moschei din Christchurch, Noua Zeelandă. Aceasta reafirmă ceea ce am susţinut întotdeauna: că terorismul nu are religie. Pun atacurile teroriste în creştere pe seama actualei islamofobii post 11 septembrie (2001, din SUA - n.r.) în care islamul şi 1,3 miliarde de musulmani au fost condamnaţi colectiv pentru orice act terorist comis de un musulman. Acest lucru a fost făcut în mod deliberat pentru a demoniza luptele politice musulmane legitime'', a declarat Khan.
Cel puţin 40 de persoane au fost ucise şi alte 20 au fost grav rănite în atacuri care au avut loc vineri asupra a două moschei din oraşul Christchurch din Noua Zeelandă, a anunţat premierul Jacinda Ardern într-o conferinţă, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.
Ea a precizat că 30 de persoane au fost ucise la moscheea Masjid Al Noor din centrul oraşului şi alte 10 au fost ucise într-o moschee din suburbia Linwood.
Jacinda Ardern a spus că nivelul de alertă a fost ridicat la maxim.
Ea a adăugat că patru suspecţi cu viziuni extremiste sunt în arest, precizând că ei nu se aflau până acum pe nicio o listă de monitorizare a poliţiei. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump se declară perfect sănătos după examenul medical
Președintele american Donald Trump, care va împlini 80 de ani în iunie, a declarat că ''totul a ieșit perfect'' după ce a fost supus controlului medical marți la Centrul Medical Militar Național Walter Reed, după un an de atenție publică asupra unor probleme de sănătate aparent minore, relatează Reuters. Trump nu a
Ambasadorul rus susține că un viceministru rus de externe nu a primit viză de la SUA pentru a participa la o reuniune ONU
Ambasadorul Rusiei la ONU a declarat marți că SUA nu i-au acordat viză de intrare ministrului adjunct de externe rus Aleksandr Alimov pentru a participa la o reuniune a Consiliului de Securitate și a caracterizat acest lucru drept o încălcare a obligațiilor SUA în conformitate cu Acordul privind sediul ONU, relatează Reuters. Vasil
Trump își reunește miercuri guvernul la Camp David pentru o ședință despre Iran
Președintele american Donald Trump își va reuni miercuri guvernul la Camp David, o reședință militară izolată la vest de Washington, a declarat marți pentru AFP un responsabil al Casei Albe, în timp ce discuțiile cu Iranul par să nu conducă la rezultatele dorite. Trump declarase sâmbătă că un acord cu Teheranul pentru a pune
Președintele Trump majorează cu 10.000 numărul-limită de refugiați în SUA pentru a primi mai mulți albi sud-africani
Președintele american Donald Trump a majorat cu 10.000 numărul-limită de refugiați care pot fi primiți anul acesta în Statele Unite, pentru a permite intrarea mai multor albi sud-africani, arată o decizie semnată la care a obținut acces marți agenția Reuters. Documentul datat 21 mai arată că sud-africanii de etnie afrikander (cunoscuți ș
Rusia și Kazahstanul vor semna un acord în domeniul nuclear cu prilejul vizitei lui Putin
Președintele rus Vladimir Putin va superviza semnarea unui acord care va conține parametrii pentru construcția unei centrale nucleare în Kazahstan cu prilejul vizitei sale în această țară din cursul săptămânii, a anunțat marți Kremlinul, relatează Reuters. Kazahstanul, o țară bogată în petrol și gaz cu o populație de 20
Fraudă cu subvenții agricole ale UE în Grecia: 39 de persoane au fost arestate în două zile
Poliția greacă a anunțat marți că 39 de persoane au fost arestate în cadrul unei ample anchete desfășurate în Grecia și la nivel european cu privire la deturnarea a milioane de euro din subvenții agricole ale Uniunii Europene (UE), relatează AFP. Un număr de 17 persoane au fost arestate marți dimineață în nordul țării, î
SUA: Donald Trump și-a efectuat controlul medical anual, cu câteva zile înainte de a împlini 80 de ani
Președintele american Donald Trump și-a efectuat marți controlul medical anual, cu câteva zile înainte de împlinirea vârstei de 80 de ani și într-un moment în care starea sa de sănătate face obiectul unor speculații, relatează AFP. Liderul de la Casa Albă a ajuns la spitalul militar Walter-Reed, din apropier
SUA intenționează să contribuie cu mai puține bombardiere strategice și nave pentru NATO în caz de criză (presă)
Statele Unite intenționează să își reducă semnificativ contribuțiile militare pentru asistența aliaților europeni din NATO în caz de criză, asigurând mai puține avioane de luptă, nave militare și aeronave de realimentare în zbor, afirmă marți portalul de știri german Spiegel, preluat de Reuters. Spiegel arată că secreta
SUA și Armenia se angajează să continue proiectul lor de coridor în timpul unei vizite a lui Rubio
Statele Unite s-au angajat marți, în timpul unei scurte întâlniri între secretarul de stat Marco Rubio și omologul său armean Ararat Mirzoian la Erevan, să continue un proiect de coridor cu Armenia care leagă anumite regiuni din Azerbaidjan, țară rivală, relatează AFP. Sosind din India, unde a participat la o reuniune a
Alerte cu drone în țările baltice: Moscova încearcă să destabilizeze democrațiile europene, afirmă Von der Leyen la Vilnius
Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, aflată marți în vizită la Vilnius, a dat vina pe Rusia pentru recentele alerte cu drone din statele baltice, acuzând-o că încearcă 'să destabilizeze societățile democratice' ale UE, relatează AFP. 'Locuitorii țărilor baltice trec prin ceva despre care mulți credea
UPDATE/Germania îl convoacă pe ambasadorul rus, după avertismentul Moscovei ca străinii să părăsească Kievul;convocări similare și în alte capitale
Guvernul german l-a convocat marți pe ambasadorul rus la Berlin pentru a-i transmite un protest după ce Rusia a anunțat luni că va efectua atacuri sistematice asupra unor ținte militare la Kiev și le-a cerut străinilor, inclusiv personalului diplomatic, să părăsească orașul pentru a nu fi expuși acestor atacuri, convocări similare ale diplomaților ruși fiind ulterior
SUA: Administrația Trump propune acorduri de confidențialitate pentru angajații federali
Administrația președintelui american Donald Trump a transmis marți că a propus să li se solicite angajaților federali să semneze acorduri de confidențialitate, cu scopul de a-i împiedica să împărtășească informații confidențiale cu jurnaliștii, relatează Reuters. Oficiul pentru Managementul Personalului (OPM), biroul de resurse uma
Comisia Europeană chestionează măsurile luate de premierul ceh Andrej Babis pentru a combate conflictele de interese
Comisia Europeană a solicitat guvernului ceh informații cu privire la acordurile menite să prevină conflictele de interese în privința subvențiilor UE legate de companii din imperiul de afaceri al prim-ministrului Andrej Babis, a declarat marți un purtător de cuvânt al executivului comunitar, relatează Reuters. Site-ul iRozhlas.cz
Iran: Justiția a suspendat organismul prezidențial care a ordonat restabilirea accesului la internet
Justiția iraniană a suspendat marți organismul prezidențial care a ordonat luni restabilirea accesului la internet, tăiat de autorități după atacurile lansate de SUA și Israel împotriva țării, relatează AFP. Această decizie urmează după 'depuneri de plângeri', a relatat site-ul puterii judiciare Mizan, fără a furniza mai mu
Consiliul UE consolidează reglementarea dreptului cetățenilor europeni de a alege și a fi aleși în funcții locale
Consiliul Uniunii Europene a adoptat marți o directivă actualizată pentru consolidarea dreptului de vot și a dreptului la candidatură la alegerile locale pentru cetățenii Uniunii cu reședința în alte state decât cele de la care dețin cetățenia, informează un comunicat pe site-ul de internet al instituției. Marilena Raouna, vicemini














