Putin: Rusia îşi rezervă dreptul de a răspunde ameninţărilor privind încălcarea dreptului la libertatea religioasă în ţările vecine

Iniţiatorii noului proiect bisericesc în Ucraina se amestecă grosolan în viaţa bisericii, amintind astfel de ateii care i-au persecutat pe preoţi şi credincioşi în secolul al XX-lea, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, subliniind că Moscova nu se va amesteca în afacerile religioase ale Kievului, dar este pregătită să apere drepturile oamenilor la libertatea religioasă, transmite agenţia de presă oficială TASS.
'Statul, autorităţile ruse consideră absolut inacceptabilă orice fel de interferenţă în afacerile bisericii, am respectat şi vom respecta independenţa vieţii bisericii, mai ales în ţara suverană vecină', a spus Putin, referindu-se la problema bisericii în Ucraina, în cadrul Sinodului local al Bisericii Ortodoxe Ruse, organizat pentru a marca împlinirea a zece ani de la întronizarea patriarhului Kirill la conducerea Bisericii Ruse.
'Cu toate acestea, ne rezervăm dreptul de a reacţiona şi de a face totul pentru protejarea drepturilor omului, inclusiv libertatea religioasă', a avertizat preşedintele rus.
În discursul său, Putin a atenţionat asupra situaţiei când 'speculaţiile, politicianismul, parazitarea problemelor vieţii religioase conduc la separarea oamenilor, provoacă furie şi intoleranţă'.
Potrivit preşedintelui Federaţiei Ruse, 'un astfel de proiect, care nu este legat de credinţă', ci de lupta pentru putere, 'este pus în aplicare astăzi în Ucraina', notează TASS.
'Este regretabil faptul că Patriarhia Constantinopolului a fost atrasă în această' situaţie, a afirmat liderul rus, caracterizând acţiunile Patriarhiei Constantinopolului în Ucraina ca pe un amestec grosolan în afacerile bisericeşti, potrivit Rosbalt.
'În esenţă, are loc un amestec grosolan în viaţa bisericii, iar iniţiatorii acestuia parcă au învăţat de la ateii din secolul trecut, când îi izgoneau pe credincioşi din biserici, îi persecutau pe preoţi', a spus Vladimir Putin.
La 15 decembrie 2018, la 'Sinodul de Unificare' a bisericilor ortodoxe din Ucraina, care a fost condus de patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu, Ucrainei i-a fost înmânat 'tomos'-ul, actul de confirmare a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene şi ieşirii de sub tutela Patriarhiei Moscovei. La această adunare ecleziastică a fost ales şi capul nou înfiinţatei biserici, mitropolitul Epifanie.
Patriarhia Constantinopolului recunoscuse încă în octombrie autocefalia Bisericii Ucrainei, fapt ce a suscitat indignarea Bisericii Ruse care a rupt relaţiile cu aceasta.
Ieşirea Bisericii Ucrainei de sub tutela Patriarhiei Moscovei a tensionat şi mai mult relaţiile dintre cele două ţări, extrem de reci, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014 şi declanşarea ostilităţilor cu separatiştii proruşi în estul Ucrainei în acelaşi an. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CEDO somează Serbia să nu folosească 'arme sonore' împotriva manifestanților
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a ordonat miercuri Serbiei să nu utilizeze 'arme sonore' pentru dispersarea sau controlul manifestanților; instanța din Strasbourg a dat astfel dreptate, parțial, militanților care au acuzat autoritățile sârbe de folosirea unui 'tun sonic' în 15 martie, cu ocazia unui miting de mare amploare la
Rusia și Coreea de Nord au început lucrările de construcție a primului pod rutier între ele
Rusia și Coreea de Nord au început miercuri lucrările de construcție a primului pod rutier între cele două state aliate, un nou semn al întăririi relațiilor strategice dintre Moscova și Phenian, transmite AFP. Importanța acestui proiect 'merge mult dincolo de o simplă sarcină de inginerie', a dat asigurări prim-minist
UE trage concluzia penei de curent din Spania și Portugalia: este necesar un kit de supraviețuire
Pana de curent masivă din Spania și Portugalia a evidențiat necesitatea unui kit de supraviețuire pentru primele ore sau zile într-o situație de urgență, a insistat miercuri comisarul european pentru egalitate, pregătire și gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, citată de Reuters. Lahbib a afirmat că întreruperea alimentării cu energi
Germania: Un fost gardian în lagărul nazist Sachsenhausen a decedat înaintea procesului
Un fost gardian din lagărul de concentrare nazist Sachsenhausen a decedat înainte de a răspunde în fața unui judecător la acuzațiile de complicitate la omor în peste 3.300 de cazuri, a anunțat miercuri justiția germană, potrivit AFP. Tribunalul din Hanau (vest) a informat despre decesul 'neașteptat' în ziua de 2
Franța cere Israelului la CIJ să ridice imediat blocada ajutoarelor pentru Gaza
Reprezentantul Franței la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) de la Haga a apreciat miercuri că blocada israeliană asupra ajutoarelor pentru Fâșia Gaza trebuie eliminată imediat, transmite AFP. CIJ a început luni audieri legate de obligațiile umanitare ale Israelului față de palestinieni, la peste 50 de zile de la instituirea b
Siria: Israelul a intervenit în violențele interconfesionale cu o 'lovitură de avertisment' în sprijinul druzilor
Israelul a intervenit miercuri în violențele interconfesionale din Siria soldate cu 30 de morți în decurs de două zile, anunțând că a întreprins o lovitură 'de avertisment' care se vrea și un mesaj către autoritățile siriene pentru a proteja comunitatea druză, transmite AFP. Aceste violențe au redeșteptat spectr
China va ridica sancțiunile impuse unor membri ai Parlamentului European
China a decis să ridice sancțiunile împotriva a patru actuali membri și unui fost membru ai Parlamentului European, precum și Subcomisiei pentru drepturile omului, a declarat miercuri un reprezentant al legislativului UE, pentru Reuters. Sub rezerva anonimatului, el a afirmat că președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, ar urma
Premierul Modi nu se mai duce la parada de 9 mai de la Moscova; India va fi reprezentantă de ministrul său al apărării
Premierul indian Narendra Modi nu se mai duce la Moscova de 9 mai pentru a participa la parada militară din Piața Roșie, cu ocazia victoriei asupra Germaniei naziste, India urmând să fie reprezentată la acest eveniment de către ministrul apărării Rajnath Singh, informează miercuri AFP, citând o sursă guvernamentală de la New Delhi.
Estonia afirmă că este pregătită să trimită trupe de menținere a păcii în #Ucraina
Estonia este pregătită să contribuie cu trupe la o potențială misiune europeană de menținere a păcii în Ucraina, a declarat miercuri premierul Kristen Michal, relatează dpa. Țara baltică, membră a UE și NATO, este pregătită să desfășoare o forță terestră, împreună cu instructori și ofițeri, se arată în comunicatul publicat de
SUA aprobă vânzarea a 400 de rachete aer-aer Poloniei, în valoare totală de 1,33 miliarde de dolari
Washingtonul a aprobat marți vânzarea a 400 de rachete aer-aer cu rază de acțiune medie în valoare totală de 1,33 de miliarde de dolari (1,17 miliarde de euro) Poloniei, țară membră a NATO și care se învecinează cu Ucraina, informează AFP. 'Acest proiect de vânzare va ameliora capacitatea Poloniei de a face față ame
Kremlinul: Putin este deschis păcii în #Ucraina, dar aceasta nu poate fi realizată atât de repede pe cât doresc SUA
Președintele rus Vladimir Putin este deschis păcii în Ucraina și se lucrează intens cu Statele Unite, dar conflictul este atât de complicat încât progresul rapid pe care și-l dorește Washingtonul este dificil de realizat, a declarat miercuri Kremlinul, citat de Reuters. 'Președintele rămâne deschis metodelor p
Accident la Novi Sad: Comisarul european pentru extindere deplânge 'o tragedie care putea fi evitată'
Comisarul european pentru extindere Marta Kos s-a recules miercuri la locul accidentului mortal produs la gara din Novi Sad, în Serbia, 'o tragedie care putea fi evitată', a scris ea pe rețeaua X, relatează AFP. Pe 1 noiembrie 2024, acoperișul de beton al gării din Novi Sad, recent renovat, s-a prăbușit, ucigând 16 persoane
UPDATE/Iran și SUA vor desfășura următoarea rundă de negocieri asupra programului nuclear la Roma
Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a anunțat miercuri că următoarea rundă de negocieri asupra programului nuclear cu Statele Unite va avea loc sâmbătă la Roma, oraș care a găzduit deja o a doua întâlnire de acest fel, în urmă cu două săptămâni. 'Următoarea rundă de negocieri indirecte cu Statele Uni
Pakistanul declară că anticipează o lovitură iminentă din partea Indiei
Pakistanul a afirmat miercuri că anticipează o lovitură militară din partea Indiei în mai puțin de două zile, după unda verde dată anterior de premierul indian Narendra Modi pentru represalii la atacul din Kashmir, relatează AFP. 'Pakistanul nu va lovi primul, dar nu va ezita să dea o replică', a avertizat ministrul pakistanez de
#Ucraina: Cel puțin un mort și 46 de răniți în atacuri ale forțelor ruse asupra Dnipro și Harkov
Cel puțin o persoană a murit și alte 46 au fost rănite în atacuri ale forțelor ruse asupra orașelor ucrainene Dnipro (centru-est) și Harkov (nord-est), au anunțat autoritățile locale în noaptea de marți spre miercuri, relatează AFP și Reuters. 'Un atac masiv cu drone asupra Dnipro (...) Până acum, avem informații în