Franța cere Israelului la CIJ să ridice imediat blocada ajutoarelor pentru Gaza
Reprezentantul Franței la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) de la Haga a apreciat miercuri că blocada israeliană asupra ajutoarelor pentru Fâșia Gaza trebuie eliminată imediat, transmite AFP.
CIJ a început luni audieri legate de obligațiile umanitare ale Israelului față de palestinieni, la peste 50 de zile de la instituirea blocadei totale a ajutoarelor trimise către Gaza. Procedurile în instanța ONU ar urma să dureze o săptămână.
Diego Colas, reprezentantul Franței, a susținut că 'ajutoarele umanitare trebuie să ajungă masiv în Gaza' și că 'restricțiile trebuie ridicate fără întârziere'. El a precizat în depoziția sa că 'toate punctele de trecere trebuie deschise, activitatea actorilor umanitari trebuie facilitată, iar personalul trebuie protejat conform drepturilor internaționale'.
Toate fluxurile de ajutoare internaționale pentru cei 2,4 milioane de palestinieni din Gaza sunt controlate de israelieni, care le-au înterupt complet din 2 martie, cu câteva zile înainte de încetarea unui armistițiu după aproape 15 luni de lupte. În Fâșia Gaza are loc o criză umanitară fără precedent, remarcă AFP.
Israelul, care nu participă la audieri, a acuzat luni 'persecuția sistematică' din partea CIJ.
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat în decembrie o rezoluție prin care cerea curții un aviz consultativ privind obligațiile umanitare ale statului evreu. Acestea se referă la prezența ONU și a agențiilor acesteia, a organizațiilor internaționale sau a unor state terțe, pentru 'asigurarea și facilitarea trimiterii fără obstacole a proviziilor urgente vitale pentru supraviețuirea populației civile palestiniene'.
Avizele consultative ale CIJ nu au caracter juridic obligatoriu, dar pot intensifica presiunile diplomatice asupra Israelului. În iulie anul trecut, Curtea a emis un astfel de aviz care aprecia că ocupația israeliană în teritoriile palestiniene este 'ilegală' și cerea încetarea acesteia cât mai curând posibil.AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor: Florin Ștefan, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ceuta: Milei îl acuză pe Sanchez că folosește migranții pentru 'a-și perpetua tirania'
Președintele ultraliberal al Argentinei, Javier Milei, l-a acuzat duminică pe premierul spaniol Pedro Sanchez, fără a oferi dovezi, că folosește sosirea migranților pentru a-i 'naturaliza' și apoi a le asigura voturile pentru 'a-și perpetua tirania', atunci când a fost întrebat într-un interviu cu privire la criza migranților din Ceuta, rela
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul
Președintele american Donald Trump a anunțat reluarea, începând de luni, a negocierilor cu Iranul, după ce a suspendat loviturile americane asupra Republicii Islamice și a vorbit despre progrese diplomatice în vederea redeschiderii Strâmtorii Ormuz, relatează AFP. Semnarea unui memorandum de înțelegere la mijlocul lunii iunie nu a
Ceuta: Marocul anunță, în primul său raport oficial, moartea a 11 migranți
Ministerul de Interne marocan a publicat duminică un prim bilanț privind migranții care au murit în ultimele zile în timp ce încercau să treacă ilegal granița în Spania din Maroc, estimând că 11 persoane și-au pierdut viața de partea marocană, în timp ce Madridul a raportat cel puțin 72 de decese, relatează AFP. Zece persoan
Brazilia: La 80 de ani, președintele Lula da Silva se declară a fi în 'plină formă' și gata pentru al patrulea mandat (FOTO/VIDEO)
Președintele de stânga al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, în vârstă de 80 de ani, s-a declarat duminică 'într-o formă excelentă', la lansarea campaniei pentru un al patrulea - și ultim - mandat la alegerile din octombrie, relatează AFP. Revenit la putere în 2023 după două mandate anterioare (2003-201
VIDEO Irak: Incendiu la o bază militară, pe fondul arșiței
Un incendiu a izbucnit duminică la un depozit de armament dintr-o bază militară importantă situată la nord de Bagdad; incendiul a fost provocat de căldura intensă, a anunțat Ministerul irakian al Apărării, transmite AFP. Incendiu de la depozitul din baza Taji a izbucnit 'din cauza temperaturilor ridicate', a indicat purtătorul de cuv&a
Pakistan: Cel puțin nouă morți și 20 de răniți într-un atentat sinucigaș în apropierea unei secții de poliție
Cel puțin nouă oameni au murit și alți 20 au fost răniți duminică într-un atentat sinucigaș în apropierea unei secții de poliție, în timpul unei manifestații în districtul Swat (nordul Pakistanului), a anunțat poliția, informează AFP. 'Un bărbat a încercat să intre în secția de poliție, situată înt
Cel puțin 15 palestinieni uciși în noi lovituri aeriene israeliene în Gaza
Fâșia Gaza a fost vizată duminică de lovituri aeriene israeliene pentru a doua zi consecutiv, cel puțin 15 palestinieni fiind uciși, potrivit cadrelor medicale. Raidurile au loc în pofida anunțului președintelui american Donald Trump privind un progres în eforturile de implementare a acordului de încetare a focului de anul trecut, relatează Re
Regatul Unit: Premierul Andy Burnham pledează pentru o constituție scrisă
Noul prim-ministru britanic Andy Burnham s-a declarat favorabil adoptării unei constituții scrise în Regatul Unit, care, spre deosebire de cele mai multe țări, nu are un astfel de text unic, relatează AFP. De la preluarea mandatului în urmă cu doar două săptămâni, fostul primar din Greater Manchester a făcut din descentraliza
Ungaria: Peter Magyar și-a anunțat concetățenii că urmează cinci zile critice
Ungaria se va confrunta cu o perioadă critică de cinci zile, a declarat duminică prim-ministrul Peter Magyar, după ce scăderea nivelului Dunării a forțat țara să închidă singura centrală nucleară din Ungaria în premieră de peste patru decenii, relatează Reuters. Centrala nucleară de 2 gigawați de la Paks, care are patru reactoare d
Casa Albă folosește un cântec al lui Bad Bunny pe coloana sonoră a unui videoclip despre ICE
Casa Albă a folosit un cântec al superstarului portorican Bad Bunny, un bine cunoscut opozant al politicilor de imigrație ale președintelui Donald Trump, drept coloană sonoră pentru un videoclip despre operațiunile Serviciului american de imigrare (ICE), relatează dpa. Clipul, care arată arestarea unor migranți, a fost criticat pe social
Liderul PPE Manfred Weber cere mai multă putere pentru Frontex
Liderul Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, cere ca Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) să primească mai multe prerogative, având în vedere criza migrației din exclava spaniolă Ceuta din ultimele zile, relatează sâmbătă dpa. 'Vreau să dăm Frontex, agenția noastră pentru
Război în Orientul Mijlociu: Trump suspendă loviturile americane asupra Iranului
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că SUA și Israelul au convenit să suspende loviturile asupra Iranului la solicitarea Teheranului și a altor țări din regiune, cu condiția ca un acord să fie încheiat rapid, relatează AFP. Vineri, Donald Trump a amenințat într-o ședință de guvern că va lovi Iranul 'foar
Ungaria anunță oprirea singurei sale centrale nucleare din cauza nivelului scăzut al Dunării
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a anunțat oprirea duminică a singurei centrale nucleare a țării sale, o 'premieră în 44 de ani', din cauza nivelului prea scăzut al Dunării, relatează AFP. 'Din cauza noii scăderi a nivelului apelor Dunării, una dintre ultimele două unități de producție a centralei nucleare de la Paks va fi o
IA intră într-o fază critică în Europa: Tot ceea ce se schimbă (și ce nu se schimbă) începând din august
Inteligența artificială intră într-o fază critică în Europa, iar obligațiile stipulate în Regulamentul UE privind IA - prima lege din lume care reglementează utilizarea acestor sisteme - vor intra în vigoare în marea lor majoritate duminică, 2 august, informează vineri EFE. Regulamentul european, aprobat în
Armata israeliană a anunțat că a ucis mai mulți membri ai Hezbollah în sudul Libanului
Armata israeliană a anunțat sâmbătă că a ucis mai mulți luptători din mișcarea pro-iraniană Hezbollah din sudul Libanului și a raportat că un soldat israelian a fost rănit ușor, în ciuda armistițiului, relatează AFP. Armata a precizat că a identificat mai mulți luptători ai Hezbollah în cursul nopții în sudul Libanului.











