Perioada de tranziţie post-Brexit va fi probabil prelungită, afirmă Jean-Claude Juncker
Perioada de tranziţie post-Brexit va fi probabil prelungită dincolo de sfârşitul lunii decembrie 2020, pentru a acorda mai mult timp Londrei şi Uniunii Europene să negocieze termenii relaţiei lor viitoare, a declarat joi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, relatează AFP.
'Această prelungire a perioadei de tranziţie va avea loc probabil, este o idee bună', a declarat şeful executivului european. 'Nu este cea mai bună idee (...) dar cred că ne oferă spaţiu pentru a pregăti viitoarea relaţie în cel mai bun mod posibil', a mai spus el.
Dacă cele două părţi ajung la un acord cu privire la termenii separării lor, Regatul Unit va continua, până la sfârşitul anului 2020, să aplice şi să beneficieze de toate regulile UE, contribuind la bugetul său, dar fără a participa la luarea deciziilor.
Ideea prelungirii acestei perioade, cu un an de exemplu, a fost menţionată în timpul negocierilor de duminică dintre cele două părţi. Scopul ar fi să atenueze tensiunile în legătură cu situaţia frontierei dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, care a devenit principalul obstacol în calea încheierii unui acord înaintea ieşirii Regatului Unit din UE la sfârşitul lunii martie 2019.
Însă acest lucru ar însemna un an suplimentar de contribuţii ale Londrei la bugetul european, o perspectivă care îi nemulţumeşte pe susţinătorii britanici ai unei rupturi clare şi rapide de UE.
'Problema duratei perioadei de tranziţie nu a fost abordată ieri de liderii celor 27 de state', a declarat joi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.
El a reamintit că cele 27 de state ale UE au acceptat anul trecut propunerea premierului britanic Theresa May privind o 'perioadă de tranziţie de circa doi ani'. 'Prin urmare, dacă Marea Britanie a decis că o prelungire a perioadei de tranziţie ar fi utilă pentru a ajunge la un acord, sunt sigur că liderii europeni ar fi gata să privească acest lucru în mod pozitiv', a adăugat el.
Premierul britanic Theresa May a confirmat anterior că Uniunea Europeană şi Marea Britanie studiază posibilitatea extinderii cu 'câteva luni' a perioadei de tranziţie post-Brexit. 'O idee nouă care a apărut - şi este doar o idee în acest moment - este crearea unei opţiuni pentru a extinde perioada de tranziţie cu câteva luni, şi ar fi doar o chestiune de luni', a declarat ea în faţa presei.
Pe de altă parte, statutul teritoriului britanic Gibraltar, situat la sud de Spania, după ce Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană, a fost convenit cu Londra, a declarat joi premierul spaniol Pedro Sanchez, în cadrul unei conferinţe de presă, în marja summitului UE de la Bruxelles, fără a oferi alte detalii.
Gibraltarul va părăsi Uniunea Europeană împreună cu Regatul Unit pe 29 martie anul viitor. Statutul său, precum şi al celor două zone suverane britanice din Cipru, Akrotiri şi Dhekelia, face parte din termenii divorţului dintre Marea Britanie şi UE.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Interesul lui Trump de a cumpăra Groenlanda 'nu este o glumă', afirmă secretarul de stat american
Interesul președintelui Donald Trump de a cumpăra Groenlanda 'nu este o glumă', a declarat joi , într-un interviu, secretarul de stat al SUA Marco Rubio, adăugând că achiziționarea Groenlandei este în interesul național al SUA și trebuie rezolvată, relatează Reuters. Trump și-a exprimat interesul de a face din Groenla
VIDEO Niciun supraviețuitor în accidentul aviatic din Washington; Trump pune sub semnul întrebării diversitatea
Președintele american Donald Trump i-a criticat joi pe predecesorii săi democrați și programele de promovare a diversității în cazul catastrofei aeriene care a avut loc deasupra Washingtonului și a provocat 67 de morți, relatează AFP. 'Din păcate, nu există supraviețuitori', a declarat el, în cadrul unei conferințe de presă
Brațul armat al Hamas confirmă moartea liderului său, revendicată de Israel în 2024
Brațul armat al mișcării islamiste palestiniene Hamas a confirmat joi moartea liderului său, Mohammed Deif, pe care Israelul susține că l-a ucis la 13 iulie 2024 într-o lovitură în sudul Fâșiei Gaza, relatează AFP. Abou Obeida, purtător de cuvânt al Brigăzilor Ezzedine al-Qassam, a anunțat într-un comunicat 'm
Parlamentul german a lansat dezbaterea de scoatere în afara legii a partidului Alternativa pentru Germania
Camera inferioară a parlamentului german (Bundestag) a început joi să dezbată două moțiuni care urmăresc scoaterea în afara legii a partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care au însă slabe șanse de succes, cu patru săptămâni înainte de alegerile parlamentare anticipate, și riscă mai degrabă să crească popularitatea ace
#Ucraina: Crește bilanțul victimelor în urma atacului rusesc cu drone în estul țării
Un atac cu drone lansat de Rusia a făcut cel puțin opt morți, între care trei cupluri în vârstă, într-o zonă rezidențială din Sumî, un oraș din estul Ucrainei, a declarat miercuri biroul procu
Treizeci de europarlamentari cer ONU să renunțe la UNRWA
Treizeci de deputați europeni au cerut într-o scrisoare adresată secretarului general al ONU, Antonio Guterres, să se pună capăt activității Agenției Națiunilor Unite pentru refugiații palestinieni (UNRWA), argumentând că acțiunile acesteia 'contravin întregii sale misiuni', informează AFP. 'În urma eliberării mult așteptate
Dacă Trump va taxa produsele braziliene, va exista 'reciprocitate', spune Lula
Președintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a avertizat joi că, dacă omologul său american Donald Trump va impune tarife produselor braziliene, va exista 'reciprocitate' din partea țării sale, transmite AFP. Întrebat într-o conferință de presă la Brasilia despre relația sa cu Trump, Lula a subliniat că dorește 'ameliorarea' r
Alianță fără precedent cu extrema dreaptă în Bundestag: Un supraviețuitor al Holocaustului returnează Germaniei decorația primită
Un supraviețuitor al lagărului morții de la Auschwitz a anunțat joi că returnează Germaniei Ordinul de Merit primit din partea acesteia, în semn de protest față de prima alianță de după 1945 între conservatori și extrema dreaptă în cadrul unui vot în parlament, potrivit AFP. 'Mă tem că istoria se repetă', a declarat Albrecht Wei
#Ucraina: Suedia anunță un pachet de ajutor militar de 1,18 miliarde de euro, cel mai mare de până acum
Guvernul suedez s-a angajat joi să furnizeze un ajutor militar suplimentar de 1,18 miliarde de euro Ucrainei, declarând că Europa trebuie să se pregătească să își asume o parte mai importantă din sprijinul pentru Kiev, transmite AFP. Acesta este cel mai mare pachet de ajutor dedicat de Suedia Ucrainei de la începutul invaziei ruse în fe
Germania va menține controalele temporare la frontieră, afirmă ministrul de interne
Germania își va menține controalele temporare la granițe 'până când protecția frontierelor externe își va face cu adevărat efectul', a declarat joi ministrul german de externe Nancy Faeser, conform dpa. Afirmația a fost făcut cu ocazia unei reuniuni a miniștrilor afacerilor de interne din țările UE la Varșovia cu privire la poli
Franța convoacă miniștri din UE și SUA la o reuniune cu privire la #Ucraina în 12 februarie
Franța a convocat pentru 12 februarie o reuniune la Paris cu privire la războiul în Ucraina, la care vor participa miniștri de externe din mai multe țări europene și la care SUA au fost, de asemenea, invitate, dar care nu au dat niciun răspuns până în prezent, potrivit EFE. Un purtător de cuvânt al Ministerului francez de Externe a conf
Președintele panamez exclude să discute despre controlul asupra Canalului Panama la întâlnirea cu Rubio
Președintele panamez Jose Raul Mulino a exclus joi să discute despre controlul asupra Canalului Panama la întâlnirea pe care va avea cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, care va vizita țara central-americană în primul său turneu oficial în acest weekend, transmite Reuters. Declarația lui Mulino vine după ce președintele american D
Viktor Orban, bucuros după votul anti-migrație al parlamentului german: 'Welcome to the club!'
Premierul naționalist ungar Viktor Orban și-a exprimat joi bucuria după ce parlamentul german a votat în ziua precedentă o moțiune fără caracter obligatoriu ce propune măsuri de combatere a migrației, inclusiv respingerea migranților de la granițe, lucru pe care l-a făcut Ungaria și a fost sancționată pentru aceasta de Comisia Europeană, relatează agenția MTI.
Israelul a primit 'garanții' că viitoarele eliberări de ostatici se vor desfășura în siguranță
Guvernul israelian a anunțat joi că a primit 'garanții' că viitoarele eliberări de ostatici din captivitatea în Fâșia Gaza se vor efectua în 'deplină siguranță' pentru persoanele eliberate, ceea ce a permis deblocarea eliberării a 110 de palestinieni încarcerați în Israel, potrivit AFP. 'La cererea premierului
Haos la eliberarea unei ostatice israeliene: Netanyahu ordonă 'amânarea' eliberării deținuților palestinieni prevăzută pentru joi
Guvernul israelian a anunțat joi după-amiază că a ordonat 'amânarea' eliberării a 110 deținuți palestinieni, prevăzută în cursul serii, în schimbul a trei ostatici israelieni, aflați în captivitate în Fâșia Gaza, relatează AFP. În timp ce ostaticii din Gaza au fost eliberați, autocare cu deținuți palestinieni c