Președintele panamez exclude să discute despre controlul asupra Canalului Panama la întâlnirea cu Rubio
Președintele panamez Jose Raul Mulino a exclus joi să discute despre controlul asupra Canalului Panama la întâlnirea pe care va avea cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, care va vizita țara central-americană în primul său turneu oficial în acest weekend, transmite Reuters.
Declarația lui Mulino vine după ce președintele american Donald Trump a amenințat că SUA vor lua sub control canalul, susținând că acesta este operat de China. Guvernul panamez neagă cu putere acuzația.
'Nu pot să negociez și cu atât mai puțin să deschid un proces de negociere cu privire la canal', a spus Mulino într-o conferință de presă. 'Acest lucru este bătut în cuie. Canalul aparține (statului) Panama', a subliniat el.
Canalul, o construcție artificială cu o lungime de 82 km, care face legătura între oceanele Atlantic și Pacific și este crucial pentru fluxurile comerciale globale, este operat de Autoritatea Canalului Panama, o agenție autonomă aflată sub supravegherea guvernului panamez.
SUA au construit canalul la începutul secolului trecut și au predat controlul lui statului Panama în 1999, la două decenii după semnarea unui set de tratate ce îi garantează neutralitatea permanentă.
Trump a afirmat însă că tratatul a fost încălcat, spunând, fără a oferi dovezi, că acest canal este controlat de China, cu soldați prezenți acolo.
'Nu am primit absolut nicio informație din partea ambasadei SUA în Panama (...) nici de la secretarul de stat, cu care noi lucrăm în problemele migrației, despre presupusa prezență militară a unui alt stat în canal', a adăugat președintele Mulino.
'Canalul Panama Canal este controlat de Panama, iar administrarea sa a fost întotdeauna în mâinile panameze', a mai spus el.
Panama are multe alte subiecte pe care să le discute cu Rubio, cum sunt migrația și traficul de droguri, a mai declarat Mulino.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Ionuț Mareș, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Condamnarea liderilor UCK, un verdict teribil și nedrept pentru Kosovo, susține ministrul de externe de la Priștina
Ministrul kosovar de externe Glauk Konjufca a afirmat că sentința pronunțată miercuri la Haga în cazul foștilor lideri ai Armatei de Eliberare a Kosovo (UCK) este un verdict 'teribil' și 'nedrept', care va provoca un mare prejudiciu statului kosovar, transmite EFE. 'Un verdict teribil pentru Kosovo, pentru războiul nostru de e
Starea UE: Apărare, Ucraina, energie, economie, IA și protejarea democrației, printre temele discursului Ursulei von der Leyen
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat miercuri, în plenul Parlamentului European, la Strasbourg, principalele priorități ale Uniunii Europene pentru perioada următoare, în discursul anual privind Starea Uniunii, pledând pentru o Europă mai puternică, mai independentă și capabilă să facă față unui context internațional marcat de răz
Drona rusă găsită luni pe coasta poloneză avea o ogivă explozivă activă
Parchetul regional din Poznan, în centrul Poloniei, a confirmat miercuri că drona militară de origine rusă descoperită luni în zona de litoral a localității Rusinowo din nordul țării conținea o ogivă explozivă cu f
#Ucraina: Activele ruse înghețate pot contribui la acoperirea nevoilor bugetare ale Kievului în 2027
Activele ruse înghețate ar putea deveni o sursă esențială pentru acoperirea nevoilor bugetare ale Ucrainei în 2027, a afirmat miercuri ministrul ucrainean al finanțelor, Serhii Marcenko, citat de Reuters. Ucraina va avea nevoie anul viitor de ajutor financiar internațional de cel puțin 52 de miliarde de dolari, a spus demnitarul ucrainean.
Germania înăsprește lupta împotriva terorismului jihadist prin sporirea supravegherii și prin pedepse mai dure
Ministerele de Interne și de Justiție din Germania au prezentat miercuri un plan în zece puncte pentru o mai bună protecție împotriva terorismului jihadist, care include, printre alte măsuri, o supraveghere sporită și pedepse mai dure, informează EFE. 'Obiectivul nostru acum este să consolidăm supravegherea, să restricționăm libertatea de mișca
Acord politic în UE pentru alocarea a 300 de milioane de euro pentru 5 proiecte militare prioritare, inclusiv pe flancul estic
Țările Uniunii Europene (UE) au convenit miercuri să finanțeze cu 300 de milioane de euro cinci proiecte majore de apărare colaborative ale UE care includ apărarea aeriană și supravegherea flancului estic, informează EFE. Ambasadorii comunitari au ajuns la un acord politic privind primele Proiecte Europene de Apărare de Interes Comun (EDPCI) propuse de Comisia
China, pregătită să apere 'interesele legitime' ale Iranului, îndeamnă Teheranul și SUA la reținere
China este pregătită să apere 'interesele legitime' ale Iranului în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, și îndeamnă Iranul și Statele Unite să dea dovadă de 'reținere' și să revină la memorandumul de înțelegere încheiat în iunie, a indicat miercuri șeful diplomației chineze, după o întrevedere cu omologul
Ministrul israelian al apărării promite să 'termine treaba' în Fâșia Gaza și să o golească de locuitori
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a afirmat miercuri că armata israeliană este pregătită să 'termine treaba' în Fâșia Gaza, pentru a putea să golească acest teritoriu palestinian de cei două milioane de locuitori ai săi, relatează AFP. Ministrul israelian, care face în mod obișnuit declarații de acest fel, a răspuns astfel
Carney, o tânără din Ucraina și doi antreprenori au fost invitații Ursulei von der Leyen la discursul ei
Prim-ministrul canadian Mark Carney, o tânără din Ucraina care și-a pierdut un picior într-un atac rusesc și doi antreprenori care s-au cunoscut în timpul programului Erasmus s-au numărat printre cei care au participat miercuri la Strasbourg la dezbaterea privind Starea Uniunii, la invitația președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează EF
Fostul președinte kosovar Hashim Thaci, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru crime de război
Fostul președinte kosovar Hashim Thaci a fost găsit vinovat de crime de război miercuri, de către un tribunal special pentru Kosovo creat la Haga, relatează Reuters și AFP. În vârstă de 58 de ani, Thaci a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru fapte precum omor, tortură și detenție ilegală, comise în c
UE va lansa un plan de creștere a acoperirii asigurărilor în caz de incidente legate de vremea extremă (Von der Leyen)
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Uniunea Europeană va crea o 'alianță de asigurare pentru schimbare climatică' pentru a crește acoperirea evenimentele legate de vremea extremă, a declarat miercuri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul în care vara lui 2026 a fost una dintre cele mai se
După criza migranților din Ceuta, Ursula von der Leyen vrea un nou mecanism de 'răspuns de urgență'
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că vrea un nou mecanism de 'răspuns de urgență' la crizele migratorii, după afluxul a zeci de mii de migranți de la sfârșitul lui iulie în exclava spaniolă Ceuta. Acest 'cadru euro
Liban: Președintele Joseph Aoun afirmă că dorește un acord de securitate cu Israelul, un prim pas către pace
Președintele libanez Joseph Aoun a declarat că dorește să încheie un acord de securitate cu Israelul, odată ce armata sa se va retrage din sudul țării, și s-a declarat hotărât să dezarmeze gruparea pro-iraniană Hezbollah, însă 'fără confruntare', relatează miercuri AFP. Într-un interviu acordat marți AFP, î
Ursula von der Leyen: CE propune ca minorii să nu aibă conturi pe social media până la 15 ani
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat miercuri propuneri foarte așteptate pentru protejarea copiilor și adolescenților online, confirmând că vrea să interzică rețelele sociale celor sub 13 ani și să le permită să aibă doar 'mini-conturi' între 13 și 1
Președinta Comisiei Europene propune crearea unui Consiliu european de securitate
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus miercuri, în cadrul discursului său privind Starea Uniunii, crearea unui Consiliu european de securitate, care să asocieze UE, Canada, Norvegia și Regatul Unit. 'Urgența este încă și mai mare astăzi, având în vedere natura și amploarea riscurilor. De aceea







