Doha include pe lista neagră ''terorişti'' din Qatar, Egipt şi Iordania

Qatarul, izolat de nouă luni de către vecinii săi de la Golful Persic în special pentru presupusul sprijin acordat unor grupări şi simpatizanţi extremişti islamişti, a plasat pe lista neagră 20 de persoane şi opt organizaţii "teroriste", relatează AFP.
Această listă, dată publicităţii miercuri seară de Ministerul de Interne, cuprinde 12 cetăţeni din Qatar, doi din Sudan, patru din Egipt şi doi din Iordania.
Decizia intervine la nouă luni după ce Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahreinul şi Egiptul au rupt relaţiile diplomatice şi comerciale cu Qatarul, acuzându-l de sprijinirea grupărilor extremiste - ceea ce Doha dezminte - şi de apropiere faţă de Iran, marele rival regional al Riadului.
Arabia Saudită şi aliaţii săi au alcătuit o listă "teroristă" pe care se găsesc 90 de organizaţii şi indivizi din Qatar acuzaţi de legături cu grupări islamiste sau jihadiste, printre care Al-Qaida. Noua listă a Qatarului reia în linii mari această listă.
Printre numele plasate de Doha pe lista neagră figurează qatariotul Abdulrahman al-Nuaimi, prezent din 2013 pe o listă americană a persoanelor care "au adus un sprijin financiar" organizaţiei Al-Qaida şi aliaţilor săi din Siria, Irak, Yemen şi Somalia.
Lista Qatarului include, de asemenea, ramura egipteană a grupării Stat Islamic, activă în Peninsula Sinai.
Decizia de a publica această listă a fost primit cu răceală de Emiratele Arabe Unite care, împreună cu aliaţii lor, au interzis accesul cetăţenilor qatarioţi pe teritoriul lor.
"Qatarul (...) confirmă că spirjinul pe care îl acordă extremismului şi terorismului se află în centrul crizei", a scris pe Twitter şeful diplomaţiei EAU, Anwar Gargash. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Gabriela Badea)
Sursa foto: Ministry of Interior - Qatar/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO Macron vorbește de 'progrese substanțiale' cu privire la #Ucraina după întâlnirea cu Trump
Președintele francez, Emmanuel Macron, consideră că s-au înregistrat 'progrese substanțiale' în urma consultărilor pe care le-a avut luni cu președintele american, Donald Trump, cu privire la războiul din Ucraina, relatează dpa. Există discuții concrete cu privire la un plan de acțiune pentru a obține o pace durabilă î
Vladimir Putin vorbește despre posibile acorduri cu SUA în domeniul aluminiului și al pământurilor rare
Președintele rus, Vladimir Putin, a oferit SUA posibilitatea explorării în comun a zăcămintelor de metale de pământuri rare ale țării sale, precum și furnizarea de aluminiu pe piața internă a SUA, în cadrul unui viitor acord economic, relatează Reuters. Președintele american, Donald Trump, a declarat anterior că vor avea loc
Putin afirmă că Rusia este deschisă la implicarea Europei în negocierile de pace privind Ucraina
Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat luni că Rusia nu se opune implicării Europei în negocierile de pace ruso-americane care vizează soluționarea conflictului din Ucraina, dar a remarcat că Bruxellesul a respins mult timp orice dialog cu Moscova, relatează Reuters. Într-un interviu acordat televiziunii de stat ruse, Putin a
UCRAINA-TREI ANI DE RÃZBOI/Premierul Sanchez îl asigură pe Zelenski de sprijinul Spaniei pentru o pace justă și durabilă
Premierul spaniol Pedro Sanchez s-a întâlnit luni, la Kiev, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, căruia i-a transmis că Spania va continua să sprijine Ucraina atât timp cât va fi necesar pentru a realiza o pace justă și durabilă, după cum a declarat pentru EFE surse din delegația spaniolă. La rândul său,
VIDEO Donald Trump este încrezător în încheierea războiului din #Ucraina și dispus să facă o vizită la Moscova
Președintele american Donald Trump a anunțat luni că săptămâna aceasta sau următoarea intenționează să îl primească la Washington pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, pentru a semna împreună acordul privind exploatarea resurselor minerale ucrainene în schimbul acordării ajutorului militar american, informează EFE.
UE îi transmite Israelului că 'nu își poate ascunde îngrijorarea' cu privire la situația din Cisiordania
Uniunea Europeană a comunicat luni, în cadrul unei întâlniri la Bruxelles cu ministrul israelian de Externe, Gideon Saar, îngrijorarea sa cu privire la situația din Cisiordania, informează AFP. 'Monitorizăm îndeaproape situația și nu ne putem ascunde îngrijorarea cu privire la Cisiordania', a declara
UCRAINA-TREI ANI DE RÃZBOI/Parlamentul de la Kiev respinge o rezoluție de sprijnire a președintelui Zelenski
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa. În cadrul unei sesiuni speciale pentru a marca trei ani de la începerea invaziei Rusiei pe scară largă, rezoluția a obținu
Emmanuel Macron, aflat în vizită în SUA, pledează cazul Ucrainei în fața lui Donald Trump
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat luni că întâlnirea sa cu omologul american, Donald Trump, a fost 'foarte bună' și 'foarte prietenoasă', într-un moment de tensiune în legătură cu decizia Washingtonului de a negocia direct cu Moscova, peste capul europenilor și al Kievului, pentru a pune capăt războiului din Ucr
Donald Trump spune că negociază acorduri economice 'majore' cu Vladimir Putin
Președintele american Donald Trump a salutat 'discuțiile solide' cu omologul său rus Vladimir Putin cu privire la soluționarea războiului în Ucraina, care a intrat luni în al patrulea an, precum și cu privire la acorduri economice 'majore' cu Rusia, relatează France Presse și Reuters. 'Sunt în discuții serioase cu președin
Statele Unite reiau strategia de 'presiune maximă' asupra Iranului cu un pachet de sancțiuni
Guvernul Statelor Unite a anunțat luni un pachet de sancțiuni împotriva unor persoane și nave care au legătură cu industria petrolieră iraniană, reluând strategia de 'presiune maximă' împotriva Teheranului, informează agențiile EFE și AFP. Pachetul de sancțiuni, coordonat de Departamentul de Stat și cel al Trezoreriei, vizează 22 de p
Adunarea Generală a ONU reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, dar fără votul SUA
Adunarea Generală a ONU a adoptat luni o rezoluție prin care condamnă invazia Rusiei în Ucraina și solicită retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, exprimându-și totodată sprijinul pentru această țară și integritatea ei teritorială, dar de data aceasta cu opoziția SUA și cu mult mai puțin sprijin decât în anii precedenți, relatează EFE și
#Ucraina trebuie să fie 'absolut' inclusă în negocierile cu Rusia privind încheierea războiului, insistă Erdogan
Ucraina trebuie să fie 'absolut' inclusă în negocierile care vizează încheierea războiului cu Rusia, a insistat luni președintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP. 'Vedem că se stabilește o nouă ecuație. Pentru a obține rezultate cu acest nou proces, Ucraina trebuie să fie în mod absolut inclusă și acest război trebuie să
ONU: SUA cer Kievului și Moscovei să susțină proiectul lor de rezoluție privind încheierea războiului în #Ucraina
Statele Unite au cerut luni Ucrainei, Rusiei și altor state membre ale ONU să susțină proiectul lor de rezoluție 'istoric' care cere o încetare rapidă a conflictului, fără a menționa însă integritatea teritorială a Ucrainei, relatează AFP. 'Aceasta este ceea ce avem nevoie acum și facem apel la toate statele membre, inclusiv Ucr
Aranjamentele de securitate globale se destramă, avertizează Guterres în fața Conferinței pentru Dezarmare
Aranjamentele de securitate care au susținut pacea globală timp de decenii sunt în curs de destrămare, a avertizat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, cu prilejul Conferinței pentru Dezarmare, reunită la sediul ONU din Geneva, transmite Reuters. 'Aranjamentele de securitate bilaterale și regionale care au garantat pacea și stabilitatea
UE insistă pe lângă SUA că negocierile cu privire la #Ucraina nu pot avea loc fără europeni
Uniunea Europeană a transmis luni, într-un nou apel către SUA, că nu este posibil să fie abordată pacea în Ucraina fără a se ține seama de însăși țara invadată și de țările europene, exprimându-și în același timp 'îngrijorarea' cu privire la mesajele care vin dinspre Washington, informează EFE. 'Nimic despre Ucra