logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timișoara

Spectacol de Dragobete la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara

Utilizatorii Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara au avut parte luni, 24 februarie 2025, de o surpriză plăcută oferită cu ocazia zilei de Dragobete. Un spectacol special dedicat evenimentului a fost organizat prin colaborarea dintre Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Științele Vieții 'Regele Mihai I', Universitatea de Vest și Liceul de Arte 'Ion Vidu'.

Colaborarea pe plan artistic între Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Științele Vieții 'Regele Mihai I' din Timișoara (USV) a început în urmă cu aproximativ doi ani, Corul UPT fiind invitat să participe la diverse evenimente artistice (unele caritabile) care s-au desfășurat la USV.

Acum a venit rândul Universității Politehnica Timișoara să găzduiască acest eveniment, organizat pentru a sărbători împreună o tradiție, Dragobetele.

Pe lângă corurile celor două universități, au evoluat în acest Spectacol de Dragobete elevi ai Liceului de Arte 'Ion Vidu' din Timișoara și studenți de la Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara. Pentru a întregi atmosfera de sărbătoare, Facultatea de Arte și Design a UVT a creat o instalație artistică ce a pus în valoare atât evenimentul, cât și cadrul de desfășurare a acestuia.

La finalul evenimentului, prof.dr. Ingrid Nicolaescu a oferit din partea Rectorului USV Timișoara o Diplomă de Excelență acordată Corului UPT pentru promovarea culturii și a artelor în mediul academic timișean.

Lucian Ronkov
Departament Comunicare si Imagine

Afisari: 91

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].