Marcel Vela, despre cazul Pintea: Voi semna un ordin în care medicul să decidă modalitatea de transport
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, joi, în cadrul audierii în Comisia parlamentară reunită pentru Apărare, că va semna un ordin de ministru prin care să se prevadă ca medicul centrului de detenţie să stabilească modalitatea de transport către spital a persoanelor care suferă de anumite afecţiuni. "Prin acest ordin, pe care
Instituţiile, obligate să înfiinţeze staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice (proiect)
Parlamentul, Administraţia Prezidenţială şi Guvernul, precum şi alte instituţii publice ar putea fi obligate să contribuie la dezvoltarea infrastructurii de staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice, potrivit unei propuneri legislative care vizează completarea Ordonanţei de Urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Potrivit iniţiat
Ioan Mang (PSD): Mă aştept ca premierul să fie votat; PSD va asigura doar cvorumul, nu-l va vota
Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, a declarat joi că PSD nu-l va vota pe premierul desemnat Florin Cîţu, deşi PSD va asigura cvorumul, el afirmând şi că au scăzut mult şansele de a organiza alegeri anticipate. "Părerea mea este că dacă domnul Iohannis a respectat decizia Curţii Constituţionale şi a propus un premier care să-şi creeze o majorit
Audieri miniştri/Boloş: Pentru că în prezent se derulează negocierile cu Comisia, avem termenul de 15 aprilie ca să elaborăm primul draft de acord de parteneriat
Termenul de 15 aprilie este cel până la care România trebuie să elaboreze documentele programelor operaţionale şi un prim draft de acord de parteneriat, în contextul derulării negocierilor cu Comisia Europeană pentru viitorul cadru programatic 2021 - 2027, a declarat, joi, ministrul desemnat al Fondurilor Europene, Marcel Boloş, în timpul audierilor d
Audieri miniştri/ Marcel Vela - aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne
Marcel Vela a primit, joi, aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne din partea Comisiilor reunite pentru apărare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. La finalul audierilor, care au avut loc la Camera Deputaţilor, s-au înregistrat 17 voturi 'pentru', 5 'împotrivă' şi două abţineri din partea membrilor comisiil
Audieri miniştri/Boloş: Început de luna mai va fi momentul în care cererile de rambursare se vor putea depune în format electronic
Începutul lunii mai este momentul din care cererile de rambursare se vor putea depune în format electronic, a declarat, joi, ministrul desemnat al Fondurilor Europene, Marcel Boloş, în timpul audierilor din comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului. "O prioritate pe care o avem şi care a fost discutată şi la precedenta audiere,
Audieri miniştri/Vela: România este pregătită pentru un eventual flux de migranţi; are o capacitate de cazare de 1.300 de locuri
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, joi, că România este pregătită în acest moment pentru un eventual flux de migranţi. El a precizat că ţara noastră are o capacitate de cazare pentru migranţi de 1.300 de locuri, cu posibilitatea extinderii până la 2.700 de locuri.
Audieri miniştri/Virgil Popescu a primit aviz pozitiv pentru funcţia de ministru al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri
Comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului au avizat pozitiv, joi, renominalizarea în Guvernul Cîţu a lui Virgil Popescu pentru funcţia de ministru al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Membrii Comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat, reunite, au acordat 24 voturi "pentru", 4 voturi "împotri
Ponta: Dacă parlamentarii PNL votează la vedere pentru Guvernul Cîţu, atunci le dau şi votul meu
Liderul Pro România, Victor Ponta, a transmis joi că dacă parlamentarii PNL şi aliaţii lor vor vota la vedere în favoarea Guvernului Cîţu, atunci şi el le va da votul său şi, probabil, şi alţii de la Pro România şi PSD, menţionând că România are nevoie de un Guvern. "Lideru
Roman: Guvernul Cîţu va primi voturi şi de la Pro România şi ALDE; PNL - deschis să primească parlamentari
Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, susţine că Guvernul Cîţu va primi voturi şi de la Pro România şi ALDE şi a arătat că PNL este deschis să primească şi alţi parlamentari de la cele două formaţiuni. "Dacă e să ne uităm la diferenţa între declaraţii publice şi votul efectiv, o să ved
Andronache (PMP): Votăm pentru învestirea Guvernului Cîţu; nevoia de alegeri anticipate nu există
PMP va vota în favoarea învestirii Guvernului Cîţu pentru stabilitate politică şi constituirea unui pol anti-PSD în perspectiva alegerilor din acest an, a declarat, într-o conferinţă de presă, joi, liderul judeţean al PMP Suceava şi vicepreşedinte la nivel naţional al partidului, Marian Andronache.
Audieri miniştri/Marcel Boloş a primit aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Cîţu
Comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului au avizat pozitiv, joi, renominalizarea în Guvernul Cîţu a lui Ioan Marcel Boloş pentru funcţia de ministru al Fondurilor Europene. Membrii Comisiilor pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor şi Senat, reunite, au acordat 12 voturi "pentru", 5 voturi "îm
Magistraţi eliberaţi din funcţie ca urmare a pensionării
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele de eliberare din funcţie a cinci magistraţi. Şeful statului i-a eliberat din funcţie pe Anda-Claudia Soare-Farc - judecător la Tribunalul Maramureş, Lilica Eşanu - judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Mizi
Korodi Attila (UDMR): Oraşul Miercurea Ciuc are foarte multe probleme care trebuie rezolvate
Deputatul Korodi Attila, care participă la alegerile preliminare UDMR, programate să aibă loc sâmbătă şi care vor desemna candidatul Uniunii pentru Primăria Miercurea Ciuc la alegerile locale, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că oraşul are foarte multe probleme, care sunt vizibile şi care au nevoie de soluţii şi ab
Audieri miniştri/Bogdan Aurescu - aviz favorabil pentru funcţia de ministru de Externe
Bogdan Aurescu a primit, joi, aviz favorabil pentru funcţia de ministru de Externe din partea comisiilor reunite de politică externă şi pentru comunităţile de români din afara ţării din Camera Deputaţilor şi Senat. Decizia a fost luată cu 23 de voturi "pentru", şapte "împotrivă" şi