Comunicat de presă - Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului
Sancțiuni de zeci de mii de lei pentru braconaj piscicol și acces motorizat în Parcul Natural Lunca Mureșului
Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului alături de Jandarmeria Română, Polița Română Polița de Frontieră și Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură a desfășurat, în perioada 28 mai - 1 iunie 2025, patru acțiuni vizând braconajul piscicol și accesul cu mijloace motorizate în interiorul ariei naturale protejate.
În urma acțiunilor, desfășurate inclusiv pe timp de noapte, au fost aplicate 19 sancțiuni în valoare de 56.000 de lei, în temeiul Legii nr. 176/ 2024 privind protecția resursei acvatice vii. De asemenea, pentru accesul motorizat cu motociclete cross și ATV au fost aplicate trei amenzi în cuantum de 13.000 de lei, în temeiul OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate.
'A fost depistat C.B.Ș., cu domiciliul în comună Secusigiu, județul Arad, care a pătruns în aria naturală protejată în afara drumurilor publice cu o motocicletă cross în zona Felnac, precum și V. I. și F.P. I., ambii cu domiciliul în localitatea Zădăreni, județul Arad, care au pătruns în aria naturală protejată în afara drumurilor publice cu mijloace motorizate tip ATV în zona plajei de la Zădăreni, respectiv în Pădurea Zădăreni', transmite Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului.
Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].