logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești

Campania 'Tăcerea doare ! Vorbește !' și 'Copiii nu sunt singuri acasă' - o inițiativă a municipalității ploieștene pentru protecția copiilor rămași singuri acasă și prevenirea violenței !

Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești (ASSC) a inițiat o amplă campanie de conștientizare a violenței domestice în familie și de prevenire a acestor acte cu consecințe grave, în special asupra copiilor și femeilor.

Prin această campanie se dorește informarea cetățenilor cu privire la drepturile victimelor violenței domestice și o instruire corectă a populației pentru o reacție adecvată la acest fenomen.

La evenimentul 'Republica de sub Castani', care s-a desfășurat și în acest weekend pe Bulevardul Independenței, zeci de ploieșteni au fost informați și consiliați de către reprezentanții ASSC Ploiești, în vederea prevenirii violenței domestice, în special a celor mai vulnerabili dintre noi, copiii.

Copiii au nevoie de grijă, iubire și sprijin - mai ales atunci când părinții lor sunt plecați la muncă în străinătate. Din acest motiv, duminică, 01 iunie, de Ziua Internațională a Copilului, s-a desfășurat această campanie de combatere a violenței 'Tăcerea doare ! Vorbește !' și 'Copiii nu sunt singuri acasă' - privind minorii ai căror părinți pleacă la muncă în străinătate.

Scopul activității a fost informarea părinților, bunicilor, tinerilor cu privire la drepturile copiilor, a prevederilor legislației în vigoare și ce pot face când au cunoștință de asemenea situații.

La nivelul municipiului Ploiești, intervenția de urgență în cazurile de violență domestică se realizează de către o echipă mobilă formată din specialiști, a cărei componență a fost stabilită prin Hotărârea nr 56 /2019 a Consiliului Local Ploiești.

Cetățenii pot raporta cazuri de violență domestică direct la numărul unic pentru servicii de urgență 112 sau la 0800 500 300, linia de ajutor Telverde, destinată copiilor și adulților instituționalizați, unde se poate primi consiliere de specialitate. Persoanele aflate în această situație de risc beneficiază de îndrumare și sprijin din partea Serviciului de Protecția Copilului și Familiei din cadrul ASSC Ploiești, la nr. 0756140763.

Informații detaliate despre formele violenței domestice, legislație privind combaterea acestui fenomen social și drepturile victimelor violenței domestice, se pot accesa pe pagina de internet a ASSC Ploiești: https://asscploiesti.ro/campanii/

Împreună pentru binele copiilor !

DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚÃ

Afisari: 113

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].