Coliban (USR): Brașovul a pierdut bani europeni din cauza studiilor cu 'termen de livrare 45 de zile'
Municipiul Brașov a pierdut finanțări pe Programul Operațional Regional 2014-2020 din cauza unor documentații realizate prost, în baza unor contracte cu 'termen de livrare în 45 de zile', semnate în 2018, în mandatul anterior al primarului PNL George Scripcaru, a susținut luni, într-o conferință de presă, fostul primar USR al Brașovului, Allen Coliban.
Fostul edil, actualmente deputat USR, nu a nominalizat firmele care au realizat astfel de documentații.
'POR 2014-2020 ar fi trebuit să se încheie înainte de mandatul meu, dar a existat posibilitatea de prelungire a cheltuielilor. Se știa că vor aceste linii de finanțare și oportunități înainte de a începe exercițiul programat. Toate proiectele au fost demarate în august 2018, pe achiziții directe (...), au fost 10 achiziții directe pe POR, toate cu termen de livrare în 45 de zile. Ce firmă de proiectare normală la cap face un studiu de fezabilitate pentru construcția unui garaj, pentru peste 150 de autobuze în 45 de zile? Ce firmă își asumă riscurile să facă un SF pentru Park&Ride-ul din Bartolomeu, fostă zonă mlăștinoasă și să predea și studiul geotehnic în același termen?', a afirmat Allen Coliban.
EL a susținut că, în cazul proiectului privind realizarea garajului pentru operatorul local de transport în comun, Primăria Brașov a plătit 150 de milioane de lei de la bugetul local deoarece, în urma reevaluării acestuia la nivel de proiect tehnic, valoarea totală s-a ridicat la peste 200 de milioane de lei, comparativ cu 76 de milioane, sumă estimată în baza documentațiilor inițiale pe care s-a depus cerere de finanțare pentru a fi decontată din bani europeni.
Totodată, Coliban a amintit proiectul Park&Ride-ului din Bartolomeu, pentru care lucrările au fost amânate un an de zile și costurile au crescut în urma refacerii studiului geotehnic, precum și proiectele pentru pistele de biciclete care nu au primit, timp de doi ani, avizul Poliției.
'De aici vin banii pe care Brașovului îi pierde, din calitatea unor documentații care au fost recepționate în perioada 2014-2020', a susținut Coliban.
Pe de altă parte, el a acuzat eșecuri ale serviciului de specialitate din Primărie în întocmirea proiectelor europene și a menționat că a fost nevoit să 'aducă echipe din afara instituției' pentru a putea aplica la timp în vederea obținerii unor finanțări nerambursabile.
'Despre cei care conduc acest serviciu nu aș fi spus nimic dacă nu aveam un istoric al unor eșecuri și al unor atitudini care au reprezentat prejudicii pentru orașul Brașov. (...) Concret: opoziție la Spitalul de pneumo și boli infecțioase - când a apărut această oportunitate în PNRR, în 2021, (...) am avut mai puțin de un an de zile să finalizăm problemele și să facem un studiu de fezabilitate. Pentru cine nu lucrează în domeniu, poate nu înseamnă mult, dar pentru cine da - este o nebunie. Și am reușit să facem, dar cu opoziția celor din Primărie. A trebuit să aduc echipă de proiect din afara Primăriei, de la Agenția Metropolitană, și le mulțumesc, nu numai pentru acest proiect, ci și pentru altele. (...) De aceea pierdem azi finanțări, pentru că oamenii aceștia nu dau socoteală. Eu nu zic că am fost perfect și pot să vă dau exemple nenumărate când ne-am dat cu capul de zid, este un lucru normal într-o administrație. Ce nu este normal este să ascunzi aceste date, să te lauzi cu proiecte făcute de alții și apoi să cauți țap ispășitor la doi ani după alegeri', a afirmat Coliban.
Fostul edil a menționat că, în mandatul său, a gestionat un număr 71 de proiecte cu finanțare nerambursabilă, de trei ori mai multe decât cele existente la preluarea funcției, în 2020.
'Tot ce ține de perioada 2014-2020 am reparat cât a fost posibil și am adus finanțări, chiar și cele care păreau compromise din motiv de studii de fezabilitate recepționate în 45 de zile', a spus Allen Coliban. AGERPRES/(AS - redactor: Diana Dumitru, editor: George Onea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vizita de stat a președintei Indiei continuă; vineri - întrevederi cu premierul interimar și președinții Parlamentului României
Președinta Republicii India, Droupadi Murmu, continuă vineri vizita de stat pe care o efectuează în România. În cursul dimineții, oficialul indian va fi primit la Palatul Victoria de premierul interimar Ilie Bolojan. Întâlnirea este programată la ora 9:30. După acest moment, președinta Republicii In
VIDEO Bolojan, după acuzațiile lui Alexandru Rogobete: În ședința de guvern nu a ajuns un material de deblocare a posturilor
Premierul interimar Ilie Bolojan a respins, joi, acuzațiile formulate de fostul ministru al Sănătății, deputatul PSD Alexandru Rogobete, potrivit cărora solicitările sale privind deblocarea posturilor din sistemul sanitar ar fi fost refuzate. Șeful Executivului a declarat că un astfel de material nu a ajuns pe masa Guvernului.
VIDEO Bolojan: Toate actele care au fost adoptate de acest Guvern au respectat procedurile legale
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că toate actele adoptate de Guvern în această perioadă au respectat procedura legală și au beneficiat de toate avizele necesare de la Ministerul Justiției și de la toate ministerele avizatoare. Șeful Executivului a fost întrebat cum comentează afirmațiile avocatului Adrian Toni Neac
Vizita de stat în România a președintei Indiei - un moment de referință în relația bilaterală (FOTO/VIDEO)
Mai multe documente privind relația dintre România și India în domeniile educației și științei au fost semnate, joi, la Palatul Cotroceni, în contextul vizitei de stat pe care o efectuează la București președinta Droupadi Murmu, cei doi șefi de stat subliniind importanța relației bilaterale economice.
Bolojan: Neadoptarea proiectului privind salarizarea va duce la pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că proiectul noii legi a salarizării în sectorul bugetar, elaborat de Ministerul Muncii, nu va duce la diminuarea veniturilor niciunui angajat din sistemul public. El a avertizat însă că neadoptarea proiectului ar însemna pierderea a 770 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Rezilie
Droupadi Murmu: 2028 - Anul Inovației între România și India
Anul Inovației între România și India va fi celebrat în 2028, când se marchează 80 de ani de relații diplomatice bilaterale, a afirmat, joi, la Palatul Cotroceni, președinta Republicii India, Droupadi Murmu, la finalul întrevederii avute cu șeful statului român, Nicușor Dan. Ea a spus că relația bilaterală i
VIDEO Bolojan: Săptămâna viitoare se va relua accesarea bazei de date a ANCPI; nu au fost afectate datele legate de proprietăți
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că activitatea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), blocată în urma unui atac cibernetic, ar putea fi reluată în cursul săptămânii viitoare. El a precizat că transferul în cloud-ul guvernamental este aproape finalizat, iar vineri va fi efectuată o evaluare a securit
VIDEO Bolojan: Guvernul va susține în Parlament ca declarațiile de avere să fie publicate în mod obligatoriu pe site-ul ANI
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat, joi, că Guvernul va susține în Parlament ca proiectul de reformă a Agenției Naționale de Integritate (ANI) să prevadă publicarea obligatorie a declarațiilor de avere pe site-ul instituției. Bolojan a precizat că proiectul privind incompatibilitățile și reforma ANI a fost depus în Parlamen
Mai multe documente - semnate la Cotroceni, cu ocazia vizitei președintei Indiei
Mai multe documente din domeniile educației, științei și sportului au fost semnate, joi, între România și India, cu ocazia vizitei de stat a președintei Droupadi Murmu. A fost semnat, astfel, la Palatul Cotroceni, un Memorandum de Înțelegere între Universitatea din București și Institutul Indian pentru Relații Culturale
Nicușor Dan, către președinta Indiei: Avem o mare oportunitate în fața noastră, în special în zona economică
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, în cadrul unei conferințe comune de presă alături de președinta Indiei, Droupadi Murmu, că România și India au o oportunitate importantă de a-și consolida relațiile bilaterale, în special în plan economic. 'Avem o mare oportunitate în fața noastră, în special &ic
VIDEO Bolojan: Proiectul privind salarizarea nu e finalizat; ar urma să fie dezbătut în Parlament într-o altă sesiune extraordinară
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat joi seara că proiectul de lege privind salarizarea în sistemul public nu este încă finalizat și ar urma să facă obiectul unor dezbateri într-o altă sesiune extraordinară, la începutul lunii august, separat de celelalte proiecte de lege aferente unor jaloane din PNRR care urmează să fie discutate săpt
AUR solicită demiterea imediată a consilierului prezidențial onorific Eugen Tomac
Alianța pentru Unirea Românilor îi solicită președintelui Nicușor Dan să îl demită de îndată pe consilierul prezidențial onorific Eugen Tomac. 'Implicarea directă a domnului Tomac în discuții cu parlamentari ai AUR, confirmate public, reprezintă o imixtiune inacceptabilă a Administrației Prezidențiale în
VIDEO Președinta Indiei - primită de șeful statului român, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni
Președinta Indiei, Droupadi Murmu, a fost primită, joi, de președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni. Aceasta se află într-o vizită de stat în România până sâmbătă, la invitația părții române.
Nicușor Dan: România obține un rezultat strategic important în cadrul NATO
România obține un rezultat strategic important în cadrul NATO, în condițiile în care, după mai mult de cinci ani de negocieri, Alianța a aprobat extinderea către est a rețelei NATO de conducte pentru combustibil, un proiect esențial pentru consolidarea securității și mobilității militare pe Flancul Estic, a anunțat joi președintele Nicușor Dan
Tanczos: Sectorul agricol este afectat negativ de impasul formării guvernului; fermierii au nevoie de sprijin acum
Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a declarat joi, la Băile Tușnad, că întârzierea formării noului guvern afectează sectorul agricol și a anunțat că a solicitat convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaților pentru adoptarea unor proiecte legislative destinate sprijinirii fermierilor. 'Sectorul agr











