Petrișor Peiu: Ce se întâmplă în România acum nu este legat de o recesiune la nivel european
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, consideră că situația economică actuală din România nu are legătură cu o eventuală recesiune la nivel european, în timp ce ''Guvernul promovează o teorie privind o așa-numită recesiune tehnică''.
''Acest termen 'recesiune tehnică' este folosit în ultimii ani în câteva state europene pentru a determina contracția economică timp de două trimestre consecutive. Însă ceea ce avem noi în România este ceva mult mai amplu, nu este pur și simplu un tabel în care avem două scăderi consecutive ale PIB-ului în două trimestre consecutive. În primul și în primul rând, trebuie să lămurim care este cu adevărat situația contracției economice. Anul trecut, pe 2025, avem trei trimestre - trei trimestre nu sunt consecutive, că între ele avem trimestrul doi de creștere - dar avem trei trimestre de scădere economică, de contracție. După ce, cu un an înainte, în 2024, avem două trimestre consecutive de contracție. Asta înseamnă, dacă vreți, că în 2024 a fost un fel de recesiune tehnică, ea nu a fost chiar tehnică pentru că a fost însoțită și în 2024 de o rată a inflației foarte mare'', a declarat Peiu într-o conferință de presă la Parlament.
El a adăugat că, în 2025, nu doar că au existat trei trimestre de scădere economică, dar trimestrul IV a înregistrat ''o scădere extrem de mare, aproape 2% din Produsul Intern Brut''.
''Or regula generală spune că, dacă scăderea economică pe un trimestru este mai amplă decât 1,5% din PIB, atunci vorbim de o recesiune gravă. Mai observăm că, atât în 2024, cât și în 2025, Institutul de Statistică raportează creșteri anuale foarte mici ale PIB, de sub 1% - 0,9% în 2024, 0,6% în 2025, deocamdată. Deci, din acest punct de vedere, amplitudinea și repetarea doi ani consecutiv a episoadelor de așa-zisă recesiune tehnică indică un fenomen mult mai grav'', a spus senatorul.
Peiu a subliniat și discrepanța față de evoluțiile economice din restul Europei.
''Ce se întâmplă în România iese mult în afara tiparului european. (...) Ce se întâmplă în România acum nu este legat de o recesiune la nivel european. Este o recesiune pur și simplu locală, națională, românească. Ea nu are nimic de a face cu cauzele care au determinat în alte trimestre contracții la nivel european. Deci nu este un fenomen continental, este un fenomen pur românesc. Al treilea element extrem de important al acestei situații economice este o rată a șomajului de 6%, care iarăși, din punct de vedere al definiției, intră în categoria recesiune gravă. (...) Avem cele mai puține locuri de muncă vacante din Uniunea Europeană. Doar 0,6% din locurile de muncă din România sunt vacante. (...) Accelerarea ratei inflației, atenție, ne indică suplimentar o creștere de 60% a prețurilor la energie pe ultimul an, adică ianuarie 2026 față de ianuarie 2025. Cu 60% au crescut prețurile la energie, cu aproape 20% la energia termică. Mai trebuie spus că inflația va continua să crească alimentată de creșterea prețurilor de producție'', a explicat Petrișor Peiu.
Potrivit acestuia, nu există premise pentru o temperare a inflației cât timp prețurile de producție rămân la niveluri ridicate.
''De când avem actuala coaliție, prețurile de producție au crescut cu 68%. (...) Avem prețuri cu 68% mai mari în 2025 față de 2021 și aceasta ne arată că medicamentul găsit de guvernul Bolojan pentru rezolvarea situației bugetare a fost nepotrivit. De ce? Pentru că a crescut taxele de consum, TVA și acciză, în vreme ce aveam o creștere foarte, foarte pronunțată a prețurilor de producție și, în primul rând, a prețurilor la electricitate. Prețurile la electricitate continuă să crească și atunci este total nepotrivit să vii să crești taxele de consum. (...) Ceea ce noi propunem ca medicament de criză, urgent aplicat, este scăderea sau reîntoarcerea cotelor de TVA la cele de dinainte de creșterea lor din august 2025, plus rezolvarea problemelor legate de piața energiei electrice și a gazelor naturale pentru stoparea creșterii prețurilor la energie electrică și gaze naturale'', a subliniat parlamentarul AUR.
Economia României a crescut cu 0,6% în 2025, însă a încheiat anul în recesiune tehnică, după ce Produsul Intern Brut (PIB) a fost mai mic cu 1,9% în trimestrul IV comparativ cu trimestrul III din 2025, acesta fiind al doilea trimestru consecutiv de scădere, potrivit datelor semnal publicate, vineri, de INS. AGERPRES/(A-redactor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan: Dacă nu menținem echilibrele țării, criza bugetară riscă să degenereze într-o criză economică
Fostul premier Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că problemele legate de deficite și cheltuieli vor continua să reprezinte o provocare și pentru actualul sau viitorul guvern, avertizând că, dacă nu vor fi menținute echilibrele țării, există riscul ca o criză bugetară să degenereze într-o criză economică în care ar avea
Dan Neculăescu, discuții cu omologul turc pe tema securității la Marea Neagră
Atacurile asupra navelor comerciale sunt inacceptabile, iar România și Turcia vor coopera mai mult pentru o regiune stabilă și conectată, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, în contextul unei convorbiri telefonice pe care a avut-o cu omologul turc Hakan Fidan. ''O primă conversație bună astăzi cu omolog
Luca Niculescu: Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern
Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern, consideră premierul Luca Niculescu, punctând că românii din diaspora ocupă un loc important în această viziune. ''Știu că, pentru mulți dintre ei, România înseamnă familia, limba în care au crescut, prietenii și amintirile. Dar &
Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''
Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o
Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta
Neculăescu - discuție cu omologul ucrainean despre situația de securitate de la Marea Neagră: România își crește capabilitățile
Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a discutat vineri cu omologul ucrainean, Andrii Sybiha, despre situația de securitate din Marea Neagră, el arătând că România își crește capabilitățile pentru a proteja libertatea de navigație. Discuția vine după ce un nou atac cu drone a avut loc vineri asupra unei nave comerciale în apropierea ape
Olivia-Diana Morar - numită consilier prezidențial onorific pe teme de politici publice și educație
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul pentru numirea Oliviei-Diana Morar în funcția de consilier onorific pe politici publice și educație. Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei Deputaților, Olivia-Diana Morar a fost secretar de stat în Ministerul Justiției între 2020 și 2021. A practicat avocatura și din 2020 e
Claudiu Manda (PSD): Deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență - un gest de normalitate și de responsabilitate
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat vineri că deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, reprezintă un gest de normalitate și de responsabilitate, 'după presiunea uriașă pusă asupra sistemului de fondurile insuficiente' alocate în timpul guvernării Bolojan. 'Schimba
Premierul a discutat cu omologul ucrainean referitor la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre
Prim-ministrul Luca Niculescu a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Serghii Korețki privitoare la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre. 'Am avut o conversație telefonică aprofundată cu prim-ministrul Ucrainei, Korețki, despre situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre, inclusiv după recentele
Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte CNAS, exercită atribuțiile președintelui instituției
Vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Larisa Mezinu-Bălan va exercita atribuțiile președintelui CNAS până la numirea conducătorului instituției, după plecarea lui Horațiu Moldovan (PNL). Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a acestei
Premierul a cerut ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR
Prim-ministrul Luca Niculescu a cerut vineri ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR. Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul ședinței convocate la Palatul Victoria cu reprezentanții ministerelor de linie, accentul a fost pus asupra evaluării cererilor de plată numărul 5 și 6, stabilirii m
Alexandru Avram - numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Alexandru Avram a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia de numire a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 2 noiembrie, domnul Alexandru Avram se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-minis
Niculescu: Românii din Diaspora - adevărat izvor de competență; relația noastră să depășească etapa momentelor solemne
Premierul Luca Niculescu a declarat, vineri, că românii din Diaspora sunt un 'adevărat izvor de competență, experiență, inițiativă, legături internaționale', menționând că relația cu aceștia trebuie să depășească 'etapa elanurilor de solidaritate și a momentelor solemne'. Premierul a participat, la Palatul Cotroceni, alături de preș
Mihnea Claudiu Drumea - numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Mihnea Claudiu Drumea a fost numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 23 octombrie, domnul Mihnea Claudiu Drumea se numește în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', s
VIDEO Nicușor Dan: România are nevoie de competențele pe care și le-au dezvoltat românii care trăiesc în afară
România are nevoie de competențele pe care și l-au dezvoltat românii care au ales să trăiască sau să studieze în străinătate, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, menționând că există dorință, disponibilitate din toate părțile pentru a colabora, dar 'din când în când' lipsește timpul și atunci lucrurile de viitor sun



