Ședință de guvern; modificarea Legii privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, pe agendă
Guvernul va aproba în ședința de joi un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope.
Potrivit expunerii de motive, prin proiectul de act normativ se are în vedere, între altele, 'clarificarea regimului juridic aplicabil preparatelor care conțin substanțe stupefiante ori psihotrope, stabilindu-se în mod expres excepția pentru cele marcate cu simbolul * în tabelele anexei'.
Totodată proiectul vizează 'reglementarea juridică a preparatelor care conțin mai multe substanțe stupefiante și/sau psihotrope - prin instituirea regulii potrivit căreia acestea se supun regimului substanței celei mai strict controlate'.
Prin același proiect se propune 'responsabilizarea farmacistului - prin reglementarea expresă a faptului că în farmaciile cu circuit închis, farmaciile comunitare, farmaciile din unitățile aflate în structura ministerelor cu rețea medicală proprie, precum și în oficinele comunitare rurale/sezoniere, activitățile care implică manipularea, prepararea, eliberarea, păstrarea și evidența substanțelor stupefiante și psihotrope din Tabelele II și III, pot fi desfășurate exclusiv de către farmaciștii cu drept de liberă practică, care au încheiat un contract de muncă cu farmacia în cadrul căreia își desfășoară activitatea'.
De asemenea, proiectul de act normativ prevede 'actualizarea denumirilor instituțiilor - modificările operate în textul legii vizează exclusiv corelarea cu denumirile actuale ale autorităților competente, fără a aduce modificări de fond asupra regimului juridic aplicabil'.
În ședința de guvern va fi aprobat și un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare.
'În perioada decembrie 2023-martie 2024, în Jurnalul Oficial al UE au fost publicate două directive europene prin care se modifică MiFID II, respectiv Directiva (UE) 2023/2864 și Directiva (UE) 2024/790, având ca scop o mai bună informare a investitorilor, asigurarea accesului facil și structurat la date, îmbunătățirea transparenței piețelor de instrumente financiare. Adoptarea proiectului de act normativ este necesară pentru asigurarea transpunerii legislației europene. Neadoptarea proiectului de act normativ ar implica dezavantaje pentru piața de capital din România față de alte piețe din UE, ar presupune nerespectarea obligațiilor ce revin României în calitate de stat membru UE și ar atrage aplicarea de sancțiuni României legate de netranspunerea la nivel național a prevederilor legislației comunitare', se arată în expunerea de motive a proiectului.
Executivul va aproba și un proiect de ordonanță de urgență privind stabilirea cadrului instituțional, precum și a măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) 2023/1804 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 septembrie 2023 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi și de abrogare a Directivei 2014/94/UE.
'Măsurile propuse prin prezentul proiect de act normativ asigură conformarea cu angajamentele asumate de România prin Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 actualizat și notificat Comisiei Europene, care prevede în cadrul fișelor de politici și măsuri ținte în orizontul anului 2030, creșterea numărului de puncte de reîncărcare electrică, pentru vehicule rutiere cu emisii zero, precum și pentru instalarea de puncte de reîncărcare pentru vehicule rutiere pe hidrogen. Reglementările propuse prin prezentul act normativ vor reduce presiunea asupra bugetului de stat, prin facilitarea accesului la fondurile europene și prin atragerea de capital privat pentru investiții', conform notei de fundamentare a proiectului.
Guvernul va aproba și un proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea unor acte normative privind garantarea în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, pescuitului și acvaculturii.
Printr-o altă hotărâre vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții 'Pod pe DN 24B km 42+092 peste râul Prut, Albița-Leușeni', județul Vaslui.
Valoarea totală a investiției (inclusiv T.V.A.) este de 256.911.000 de lei, din care Construcții+Montaj (inclusiv T.V.A.) 182.959.000 de lei.
Va fi aprobată, prin hotărâre, modificarea HG nr. 892/1998 privind înființarea Companiei Naționale 'Unifarm' S.A..
Conform modificărilor propuse, 'Compania Națională 'Unifarm' - S.A. este condusă de adunarea generală a acționarilor și de către consiliul de administrație format din 3 - 5 membri'.
Pe agenda reuniunii figurează și un proiect de hotărâre privind eliberări/numiri de prefecți și/sau subprefecți.
Executivul va aproba și semnarea Memorandumului de înțelegere între Guvernul României și Guvernul Regatului Arabiei Saudite cu privire la scutirea de vize de scurtă ședere pentru titularii de pașapoarte diplomatice, speciale și de serviciu.
Printr-un alt memorandum va fi aprobată negocierea și semnarea Acordului între Guvernul României și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică referitor la privilegiile, imunitățile și facilitățile acordate Organizației.
Un alt memorandum supus aprobării în ședința de guvern vizează încadrarea măsurii 'Schema de ajutor de stat privind dezvoltarea infrastructurii sportive durabile pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European 2027', sub formă de fonduri nerambursabile din veniturile Fondului pentru mediu, în politicile economico-bugetare și financiare ale statului român. AGERPRES/ (AS - redactor: Daniel Florea, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gorghiu: Toate forțele politice responsabile trebuie să stingă criza; să coborâm tonul și să înceapă negocieri serioase
Deputata liberală Alina Gorghiu a transmis joi un mesaj, după căderea Guvernului Mureșan, afirmând că acum toate forțele politice responsabile trebuie ''să stingă criza, nu să arunce gaz pe foc'', să se coboare tonul și să se înceapă negocieri serioase. ''A picat al doilea Guvern cu premier liberal și
Siegfried Mureșan: Intenția PSD-ului nu a fost niciodată de a vota un Guvern serios pentru România
Liberalul Siegfried Mureșan a declarat joi, referindu-se la faptul că Executivul propus de el nu a trecut de Parlament, că intenția PSD-ului nu a fost niciodată de a vota ''un Guvern serios pentru România''. ''Premierul OUG 13 mi-a îndeplinit pe deplin așteptările ieri (n.r. - miercuri), în Parlament.
VIDEO Nicușor Dan despre anticipate: Sunt un om responsabil; nu ne jucăm cu soarta țării ca să vedem ce iese dintr-o alegere
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri seara că, deși alegerile anticipate 'teoretic sună foarte bine', în practică alegerile anticipate înseamnă cinci luni în care nu se va putea face rectificare bugetară. 'Alegeri anticipate, teoretic, sună foarte bine. Adică partidele nu se înțeleg, ne întoarc
Nicușor Dan: Ar trebui să terminăm repede, să avem un guvern cu puteri depline să dea rectificarea bugetară
Președintele Nicușor Dan a afirmat miercuri seara că atât indexarea pensiilor, cât și salarizarea personalului bugetar 'preocupă în mod legitim toate partidele politice', doar că trebuie găsit un echilibru cu anvelopa totală a bugetului de stat pe anul viitor. 'Și pensii, și salarizarea personalului public preocup
VIDEO Nicușor Dan: Cifrele financiare sunt mult mai bune ca acum un an și acum șase luni
Cifrele financiare ale României sunt mult mai bune decât acum un an și acum șase luni, a declarat președintele Nicușor Dan, miercuri seara, la finalul vizitei oficiale efectuate la Praga. Într-o conferință de presă desfășurată la Ambasada României în Cehia, șeful statului a fost întrebat cât de mult in
VIDEO Nicușor Dan: O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri seara că o prezență a Alianței pentru Unirea Românilor la guvernare ar afecta relația cu partenerii țării, atât pe partea de securitate, cât și pe cea de Uniunea Europeană. La finalul vizitei oficiale efectuate în Cehia, șeful statului a fost întrebat, într-o conf
Bolojan: România nu are nevoie de gaz, va fi un exportator de gaz; nu avem nicio divergență cu partenerii americani
România nu are nevoie de gaz, ci va fi un exportator de gaz, a declarat miercuri seara premierul interimar, Ilie Bolojan. El a precizat, într-o emisiune la Digi 24, că nu există nicio divergență cu partenerii americani.
Bolojan: PNL are o pondere de 15-16% în Parlament; s-a văzut care sunt limitele
Premierul interimar Ilie Bolojan declară că liberalii vor discuta cu viitorul premier desemnat și vor lua o decizie în ce privește acordarea unui vot de învestitură. Liderul liberalilor a menționat că PNL reprezintă 15-16% din Parlament și și-a exprimat speranța ca, în urma următoarelor alegeri parlamentare, să obțină o ponde
Ilie Bolojan: Pensiile și salariile ar trebui indexate; inflația a scăzut din puterea de cumpărare
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri seara că orice guvern va veni va trebui să aplice o indexare a pensiilor și salariilor din sectorul public, subliniind că inflația de anul acesta și de anul trecut a scăzut din puterea de cumpărare a populației.
Bolojan - despre evaluarea S&P: Sunt optimist că lucrurile sunt în bună regulă
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că este optimist în legătură cu concluziile evaluării de țară desfășurată în această perioadă în România de reprezentanții agenției de rating Standard&Poors (S&P), subliniind că prin măsurile luate de Guvern s-a menținut direcția bună de a reduce deficitul.
Bolojan: Grindeanu ar fi un premier care ar face toate lucrurile fără să deranjeze pe nimeni; România nu merită asta
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a declarat, miercuri seara, că liderul PSD, Sorin Grindeanu, ar fi un prim-ministru care nu ar deranja pe nimeni prin măsurile luate și a apreciat că acesta nu ar reprezenta o opțiune bună pentru România. 'Dacă ar fi așa, într-o formă cinică - dar nu merită România asta
Cătălin Predoiu: Partidele fostei coaliții au obligația morală să revină la guvernare
Ministrul interimar al Afacerilor interne, liberalul Cătălin Predoiu, consideră că 'partidele fostei coaliții au obligația morală să revină la guvernare' și că fosta coaliție trebuie refăcută pentru 'evitarea dezastrului general'. 'Titanicul s-a scufundat pentru că nu au văzut icebergul decât prea târziu. Se ști
MAE anunță participarea ministrului interimar Oana Țoiu la trei conferințe internaționale în lunile octombrie și noiembrie
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, va participa la trei 'evenimente de amploare în planul politicii externe și de securitate' - Conferința State of Europe 2026 de la Bruxelles (30 septembrie - 1 octombrie), Forumul de Securitate de la Varșovia (12 - 13 octombrie) și la Chatham House Berlin Conference 2026 (25 - 26 noiembrie), a anunța
Ilie Bolojan: Soluția este în mâna președintelui României
Premierul interimar, Ilie Bolojan, a declarat miercuri că este responsabilitatea președintelui Nicușor Dan să organizeze consultări cu partidele și să facă o propunere pentru soluționarea crizei politice. 'Alegerile anticipate nu sunt o soluție magică la toate problemele, dar în situația în care nu se ajunge la o soluție - dar
Nicușor Dan - întrevederi cu premierul Cehiei și președinții Camerelor Parlamentului de la Praga
Președintele Nicușor Dan a avut, miercuri, la Praga, întrevederi cu prim-ministrul Republicii Cehe, Andrej Babis, cu președintele Senatului, Milos Vystrcil, și președintele Camerei Deputaților, Tomio Okamura, în contextul vizitei oficiale pe care a efectuat-o în această țară. 'Am avut o întâlnire productivă cu












