Nicușor Dan a semnat decretul de eliberare din funcția de consilier prezidențial a lui Ludovic Orban
Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru eliberarea din funcția de consilier prezidențial a lui Ludovic Orban, începând cu data de 19 noiembrie, a anunțat miercuri Administrația Prezidențială.
Marți, Administrația Prezidențială a precizat că șeful statului și consilierul prezidențial Ludovic Orban 'au decis de comun acord încheierea colaborării'.
'Președintele României, Nicușor Dan, și consilierul prezidențial Ludovic Orban au decis de comun acord încheierea colaborării. Decizia a fost luată în termeni amiabili. Președintele își exprimă aprecierea pentru activitatea domnului Orban și îi urează succes în proiectele viitoare', a transmis marți Administrația Prezidențială.
Ulterior, Ludovic Orban a afirmat, într-o conferință de presă, că eliberarea sa din funcție s-a produs la inițativa șefului statului, după o singură discuție pe care a avut-o cu acesta într-un 'oarecare' nivel de contradicție, referitor la o declarație pe care a dat-o la o emisiune televizată cu privire la folosirea abuzivă a imaginii președintelui României în cadrul campaniei pentru Primăria Capitalei.
El a precizat că în perioada cât a fost consilier prezidențial, timp de o lună și jumătate, și-a desfășurat activitatea încercând să pună la dispoziția președintelui și a instituției prezidențiale întreaga sa experiență, expertiza acumulată și toate bunele intenții.
'Am dat dovadă de loialitate, de corectitudine, de implicare activă în funcționarea instituției prezidențiale. Timp de o lună jumătate nu am avut nicio discuție contradictorie cu președintele României, timp de o lună și jumătate președintele României nu mi-a adresat nicio critică, nu mi-a făcut niciun reproș cu privire la activitatea mea sau cu privire la declarațiile publice pe care le-am avut de-a lungul acestei luni și jumătate. Am încercat să contribui, alături de președintele României și de echipa domnului președinte, la o dinamizare a activității prezidențiale, la o implicare a instituției prezidențiale, benefică pentru buna funcționare a statului român', a explicat Orban.
Ludovic Orban a menționat că a aflat marți că nu mai este în echipa președintelui Nicușor Dan.
'Despărțirea noastră vine din inițativa președintelui, să nu încercăm să coafăm o realitate, după o singură discuție pe care am avut-o, ca să spun așa, într-un oarecare nivel de contradicție referitor la o declarație pe care am dat-o la o emisiune televizată cu privire la folosirea abuzivă a imaginii președintelui României în cadrul campaniei pentru Primăria Capitalei. Aș vrea să spun că nu sunt de ieri de astăzi în colaborare cu președintele Nicușor Dan. Președintele Nicușor Dan mă cunoaște foarte bine și chiar în discuția pe care am avut-o i-am spus că această declarație pe care am dat-o am dat-o în sprijinul imaginii președintelui și pentru a asigura o eventuală defensivă în cazul în care este atacat de adversarii politici', a informat Orban. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Simion (AUR): Nicușor Dan și-a depășit de mult mandatul de mediator
Liderul AUR, George Simion, l-a criticat, vineri, pe președintele Nicușor Dan, acuzându-l că și-a depășit mandatul de mediator și că ar fi știut dinainte că, în cele din urmă, Luca Niculescu va fi învestit premier. 'Considerăm că a depășit orice limită și poziția noastră este că Nicușor Dan minte. Ceea ce am spus noi că s-a înt&acir
Radu Miruță: Nu am fost citat în dosare penale legate de SAFE și Rheinmetall; nu am nicio emoție
Prim-vicepreședintele USR, deputatul Radu Miruță, a declarat vineri, la Târgu Jiu, că nu a fost citat în niciun dosar penal în legătură cu SAFE și Rheinmetall, punctând că nu are emoții cu privire la acest aspect. Afirmația acestuia a fost făcută la o conferință de presă, în cadrul căreia a fost întrebat dacă a fost citat &i
Protest în Capitală/PNL: Facem direct răspunzători Guvernul și liderii AUR de tulburările și vandalismele care ar putea rezulta
Partidul Național Liberal solicită Guvernului și Ministerului Afacerilor Interne să ia toate măsurile necesare pentru respectarea legii și menținerea ordinii publice în București, în contextul manifestației pe care AUR și susținătorii lui Călin Georgescu intenționează să o desfășoare sâmbătă. PNL transmite că România are nevoie
Nicușor Dan - întâlnire bilaterală, la Dublin, cu premierul Ungariei
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a avut, vineri, o întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar. Întâlnirea, care a durat aproximativ 45 de minute, a avut loc înainte de reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, în calitate
Parlamentul Tinerilor/Buzoianu: Sunteți mult peste mediu; la un moment dat veți putea să fiți la masa deciziei
Deputata USR Diana Buzoianu le-a transmis vineri participanților la cea de-a XIV-a ediție a Parlamentului Tinerilor că nu este nevoie să aștepte 20 sau 30 de ani pentru a ajunge la 'masa deciziilor'. 'Toți cei care sunteți aici sunteți niște oameni care deja, prin timpul pe care-l dedicați, prin proiectele la care faceți parte, alți ales să fiți &i
UPDATE Fritz: Ne vom folosi de toate pârghiile care ne stau la dispoziție pentru a evidenția toxicitatea politicilor PSD
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat vineri, la Târgu Jiu, că partidul său se va folosi de toate pârghiile care îi stau la dispoziție în opoziție pentru a 'evidenția toxicitatea politicilor PSD' și 'pentru a stopa corupția PSD'. Afirmația liderului USR a venit după ce a fost întrebat, într-o conferință
PACE - Întâi România propune reorganizarea administrativ-teritorială a țării în nouă județe
PACE - Întâi România propune reorganizarea administrativ-teritorială a țării în nouă județe echilibrate demografic, construite pe criterii geografice, economice și strategice. ''În contextul reluării dezbaterilor privind reorganizarea administrativ-teritorială a României, Partidul PACE - Întâi Român
Simion (AUR): Mi se pare normal să fim și noi păziți, sâmbătă, la protest și să se ia măsurile necesare
Președintele AUR, George Simion, a făcut un apel către instituțiile statului să asigure protecția participanților la protestul de sâmbătă, din fața Parlamentului, care doresc 'să își manifeste susținerea' față de Călin Georgescu. Simion a precizat că protestul nu a fost aprobat, deși Primăria Capitalei a fost notificată de două ori
Nicușor Dan, la Dublin: Calea europeană a Republicii Moldova este o prioritate comună și o investiție strategică în stabilitatea regiunii
Calea europeană a Republicii Moldova este o prioritate comună și o investiție strategică în stabilitatea regiunii și a întregului continent, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, la Dublin, unde participă la Summitul Comunității Politice Europene. El a adăugat că, totodată, România trebuie să susțină în continuare Ucrain
Fifor: Bugetul pe 2027 trebuie să fie un instrument de dezvoltare economică, de susținere a investițiilor și de protejare a nivelului de trai
Ministerele trebuie să finalizeze vineri transmiterea propunerilor de cheltuieli pentru bugetul anului viitor, iar Ministerul Finanțelor va stabili apoi limitele bugetare, pe baza cărora Guvernul va decide ce finanțează, ce amână și la ce renunță, a anunțat social-democratul Mihai Fifor. ''Este, probabil, una dintre cele mai importante decizii ec
Budăi (PSD): Bolojan a vrut să stingă inflația cu benzină; acum se miră că focul arde mai tare
Deputatul PSD Marius Budăi a lansat vineri o serie de critici la adresa lui Ilie Bolojan, arătând că inflația a urcat din nou la 6,9% în octombrie, față de 6,6% în septembrie, fapt care dovedește că rețeta ''salvatoare'' promovată ''cu atâta dârzenie'' de fostul premier nu a rezolvat problemele României, ci
AUR: Forumul 'Europa - Identitate, Viziune, Educație', de vineri până duminică, la Palatul Parlamentului
Forumul 'Europa - Identitate, Viziune, Educație', organizat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care include conferințe, dezbateri și mese rotunde dedicate unor subiecte de actualitate, de la viitorul continentului și suveranitatea națională până la relațiile internaționale și transformările economice și tehnologice, se va desfășura, de vineri p&aci
Președintele Nicușor Dan - la reuniunea informală a Consiliului European
Președintele Nicușor Dan va participa vineri la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. Întâlnirea marchează prima discuție la nivel de lideri dedicată exclusiv inteligenței artificiale (AI), a informat Administrația Prezidenț
Prim-ministrul Luca Niculescu - vineri, la Palatul Elisabeta
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, îl primește vineri, la Palatul Elisabeta, pe premierul Luca Niculescu. Potrivit Casei Regale, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu îl vor întâmpina pe prim-ministrul Niculescu în grădina Palatului Elisabeta, iar apoi îl vor invita la dejun. Du
VIDEO Nicușor Dan: În momentul acesta Rusia nu dorește în mod real o discuție despre încetarea focului
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că în momentul acesta Rusia nu dorește în mod real o discuție despre încetarea focului sau despre pace. Într-o conferință de presă susținută după ce a participat la cea de a noua reuniune a Comunității Politice Europe



