Simion (AUR): Mi se pare normal să fim și noi păziți, sâmbătă, la protest și să se ia măsurile necesare
Președintele AUR, George Simion, a făcut un apel către instituțiile statului să asigure protecția participanților la protestul de sâmbătă, din fața Parlamentului, care doresc 'să își manifeste susținerea' față de Călin Georgescu.
Simion a precizat că protestul nu a fost aprobat, deși Primăria Capitalei a fost notificată de două ori pentru această manifestație, o dată de trei participanți la protestele din fața Arestului Central și a doua oară de Nicolae Voiculeț, muzician și membru în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român din partea AUR.
'Legat de protestul care va avea loc mâine, aici, în fața Parlamentului, în fața Camerei Deputaților, un protest unde vor participa foarte mulți oameni pentru care nu vrea nicio autoritate a statului român să își asume direct o responsabilitate, nu vor să spună care e problema. Am văzut foarte multe proteste, mii de proteste cu mii de teme, de la bursele studenților, până la protestele din timpul pandemiei, până la marșurile și parada pride LGBT. Peste tot, autoritățile statului și-au dat concursul și au comunicat cu oamenii care anunțau intenția de a participa, pentru marea mulțime care va fi aici, în fața Parlamentului. Nu vrea nimeni să discute cu cei care își asumă protestul din punct de vedere organizatoric. (...) O să vin aici, o să particip și eu, alături de restul mulțimii și mi se pare normal să fim și noi păziți și să se ia măsurile necesare', a declarat George Simion, vineri, într-o conferință de presă susținută în fața intrării Izvor a Camerei Deputaților.
Liderul AUR a subliniat că își pune la dispoziție 'toată capacitatea' ca manifestația să decurgă 'fără probleme'.
'Sunt reprezentant al unei părți importante a societății românești, care nu poate fi interzisă, nu poate fi scoasă în afara legii și care nu va dispărea, în ciuda tuturor provocărilor. Eu trebuie să îi reprezint pe acești oameni și de asta eu, mâine, voi ieși din clădirea Parlamentului și mă voi alătura manifestanților. Așa că stau la dispoziția acestor instituții să găsim o cale. Eu, ca reprezentant legal al manifestanților, pentru că m-au votat mulți dintre ei, îmi pun la dispoziție toată capacitatea ca să decurgă manifestația de mâine fără probleme. Mai mult de atât nu știu ce pot face. Mă pun la dispoziția instituțiilor statului ca manifestația de mâine să se desfășoare cum trebuie și să asigurăm siguranța, protecția celor care doresc să își manifeste susținerea față de Călin Georgescu', a adăugat Simion.
El a menționat că AUR le-a oferit consiliere juridică, asistență celor care au depus cerere.
'Voi fi aici și aștept să fiu contactat. Am făcut eu pașii necesari, le-am oferit consiliere juridică, asistență celor care au depus cerere. Au fost mai multe cereri depuse, respinse. Toate. Minte primarul Ciucu când spune că nu a văzut nicio cerere. Reinventează felul în care au fost aprobate manifestații, până acum. O manifestație inventată într-un platou de televiziune este aprobată, având același subiect la Universitate și la Victoriei, doar că acolo este voie, aici nu este voie. Tot ce se întâmplă este hilar și este exact pe modul de a gândi al lui Nicușor Dan. A reușit să încâlcească și să încurce toată țara, toate instituțiile și toată lumea, dă din colț în colț și nu spune cine ar trebui să aibă responsabilitate. Dincolo de ordine venite de la Nicușor Dan, Jandarmeria trebuie să fie aici prezentă și să colaboreze cu noi, cu cei care și-au asumat organizarea', a transmis Simion.
Președintele AUR a pledat pentru un protest pașnic, la care 'lumea să vină cu suflet bun'.
'Fie că simpatizați sau nu simpatizați cu această cauză, fie că aveți o părere ideologică sau alta, mâine e Lăsatul secului. Majoritatea populației este creștin-ortodoxă. Suntem o țară creștină și fac un apel la toată lumea să vină cu suflet bun, cu intenții bune, să-și spună părerea pe un ton civilizat și să nu se dedea vreun moment la acțiuni violente. E mesajul pe care ar trebui să îl transmitem cu toții, pentru că fiecare avem o responsabilitate. Și eu am o responsabilitate și îmi asum această responsabilitate și de asta sunt aici', a afirmat Simion. AGERPRES/(A, AS - redactor: Livia Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nicușor Dan, la Dublin: Calea europeană a Republicii Moldova este o prioritate comună și o investiție strategică în stabilitatea regiunii
Calea europeană a Republicii Moldova este o prioritate comună și o investiție strategică în stabilitatea regiunii și a întregului continent, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, la Dublin, unde participă la Summitul Comunității Politice Europene. El a adăugat că, totodată, România trebuie să susțină în continuare Ucrain
Fifor: Bugetul pe 2027 trebuie să fie un instrument de dezvoltare economică, de susținere a investițiilor și de protejare a nivelului de trai
Ministerele trebuie să finalizeze vineri transmiterea propunerilor de cheltuieli pentru bugetul anului viitor, iar Ministerul Finanțelor va stabili apoi limitele bugetare, pe baza cărora Guvernul va decide ce finanțează, ce amână și la ce renunță, a anunțat social-democratul Mihai Fifor. ''Este, probabil, una dintre cele mai importante decizii ec
Budăi (PSD): Bolojan a vrut să stingă inflația cu benzină; acum se miră că focul arde mai tare
Deputatul PSD Marius Budăi a lansat vineri o serie de critici la adresa lui Ilie Bolojan, arătând că inflația a urcat din nou la 6,9% în octombrie, față de 6,6% în septembrie, fapt care dovedește că rețeta ''salvatoare'' promovată ''cu atâta dârzenie'' de fostul premier nu a rezolvat problemele României, ci
AUR: Forumul 'Europa - Identitate, Viziune, Educație', de vineri până duminică, la Palatul Parlamentului
Forumul 'Europa - Identitate, Viziune, Educație', organizat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care include conferințe, dezbateri și mese rotunde dedicate unor subiecte de actualitate, de la viitorul continentului și suveranitatea națională până la relațiile internaționale și transformările economice și tehnologice, se va desfășura, de vineri p&aci
Președintele Nicușor Dan - la reuniunea informală a Consiliului European
Președintele Nicușor Dan va participa vineri la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. Întâlnirea marchează prima discuție la nivel de lideri dedicată exclusiv inteligenței artificiale (AI), a informat Administrația Prezidenț
Prim-ministrul Luca Niculescu - vineri, la Palatul Elisabeta
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, îl primește vineri, la Palatul Elisabeta, pe premierul Luca Niculescu. Potrivit Casei Regale, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu îl vor întâmpina pe prim-ministrul Niculescu în grădina Palatului Elisabeta, iar apoi îl vor invita la dejun. Du
VIDEO Nicușor Dan: În momentul acesta Rusia nu dorește în mod real o discuție despre încetarea focului
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că în momentul acesta Rusia nu dorește în mod real o discuție despre încetarea focului sau despre pace. Într-o conferință de presă susținută după ce a participat la cea de a noua reuniune a Comunității Politice Europe
VIDEO Nicușor Dan: Câte tâmpenii la rând poate să spună un lider politic ca să nu-l mai luăm în seamă?
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că nu a intervenit pentru oprirea protestului din acest weekend al AUR, iar referitor la liderul acestei formațiuni, George Simion, a spus că, la un moment dat, lumea pur și simplu 'n-ar trebui să mai ia în seamă ce spune cineva care s-a dovedit că d
VIDEO Nicușor Dan: Marea Neagră a fost pomenită de mai multe ori ca risc de securitate pentru Europa
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că la reuniunea Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, Marea Neagră a fost pomenită de mai multe ori ca risc de securitate pentru Europa. 'A fost o reuniune a Consiliului politic european. Ce este această instituție? O
VIDEO Nicușor Dan: Accesul la informație poate să fie îngrădit printr-un surplus de informație generată artificial
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că o afirmație pe care a făcut-o nu a fost bine înțeleasă, iar ce a vrut să spună este că însuși accesul la informație poate să fie îngrădit printr-un surplus de informație generată artificial. 'Ultima chestiune este le
VIDEO UPDATE Nicușor Dan: Eu nu sunt un gunoi și în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu cineva care nu îl respectă, subliniind că nu acceptă nici ca angajații statului român să fie tratați în mod jignitor de către cetățeni. Șeful statului a f
VIDEO Nicușor Dan, despre decesul lui Marius Harosa: Este o mare pierdere
Președintele Nicușor Dan și-a exprimat regretul, joi seara, pentru moartea lui Marius Harosa, pe care l-a numit 'liderul juridic' al mișcării civice Roșia Montană. 'Am semnat decretul de decorare post-mortem a lui Marius Harosa, Ordinul 'Steaua României' în grad de Cavaler. În opinia mea, mișcarea civică R
Guvern: Simona Junescu, numită consul general la Lyon
Guvernul a aprobat, joi, numirea Simonei Junescu în calitate de consul general, șef al Consulatului General al României la Lyon, Republica Franceză. Decizia a fost luată ca urmare a vacantării postului prin rechemarea lui Oleg Ungureanu, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Biroul de presă al Guvernului.
AEP: Partidele politice - subvenții de peste 17,7 milioane de lei în luna noiembrie
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat joi că a virat, în luna noiembrie, subvenții de la bugetul de stat în valoare totală de 17.702.785 de lei către opt formațiuni politice. Potrivit unui comunicat al AEP, cea mai mare sumă a revenit Partidului Social Democrat (PSD), care a încasat 5.873.636 de lei. Urmează Alian










