Daniel Băluță: Mă gândesc cu foarte mare atenție la o candidatură la funcția de primar general al Capitalei
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat, marți, că se gândește cu foarte mare atenție la o candidatură la funcția de primar general al Capitalei, menționând că Bucureștiul are nevoie de un program coerent.
'Sunt într-o perioadă în care mă gândesc cu foarte mare atenție la această idee și sunt convins că în cel mai scurt timp voi ajunge la o concluzie și o voi exprima public. (...) După ce va exista o ordonanță, o hotărâre de Guvern în acest sens, împreună cu un calendar asociat, împreună cu colegii mei ne vom putea pronunța în legătură cu a candida sau a nu candida', a afirmat Băluță, marți, într-o conferință de presă.
El a evidențiat că Bucureștiul are nevoie de un program coerent, de oameni care îi cunosc problemele și au obținut rezultate.
'Nu cred că avem nevoie de supereroi, nu cred că avem nevoie de oameni care nu au cum să cunoască atât de bine specificul acestui loc, (...) mai important este să rezolvăm problemele, decât să ne luptăm pentru poziții, pentru funcții, pentru lucruri de genul acesta. Asta este ceea ce eu cred și sunt convins că, în umătoarele zile, săptămâna următoare, se vor aduce clarificări importante în această direcție', a explicat Daniel Băluță. AGERPRES/(A - redactor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Niculescu: Coerența mixului de politici economice și dialogul constant Guvern-BNR - esențiale pentru macrostabilitate și creștere sustenabilă
Coerența mixului de politici economice și dialogul constant între Guvern și Banca Centrală sunt esențiale pentru susținerea unei creșteri economice sustenabile și pentru asigurarea stabilității macroeconomice, a transmis premierul Luca Niculescu, luni, după întâlnirea cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 'Am început
Grindeanu: Dorim ca serviciile publice să fie mai bune; reforma pe administrația locală - din 2028
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că reforma administrației locale trebuie să aibă ca rezultat un nivel al serviciilor publice către cetățeni mai bun și reducerea cheltuielilor, iar comasarea unor localități nu va fi una voluntară. 'Sigur, poate să existe și o comasare de acest tip (voluntară - n.r.). Dar asta, până la urmă, nu va
Sorin Grindeanu: PSD cere prezentarea publică cât mai rapidă a situației reale a finanțelor țării
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, să prezinte public cât mai rapid situația reală a finanțelor țării. 'Din poziția mea de președinte al Camerei Deputaților și, totodată, președinte PSD, să știți că voi lucra umăr la umăr cu premierul și cu miniștrii, dacă acest lucru îmi va f
AUR propune o comisie parlamentară de anchetă privind migrația ilegală
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a inițiat un proiect de hotărâre pentru înființarea unei comisii parlamentare de anchetă care să verifice modul în care autoritățile gestionează migrația ilegală, respectarea regimului străinilor, infracțiunile comise de cetățeni străini și exploatarea lucrătorilor proveniți din afara Uniunii Europene.
Grindeanu: Vom face analize lunare pentru a verifica stadiul implementării măsurilor din programul de guvernare
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că a cerut miniștrilor să prezinte modul în care se va face 'schimbarea de paradigmă' pe care a cerut-o privind relansarea economică și protejarea puterii de cumpărare a populației vulnerabile și a clasei de mijloc, precizând că se vor face analize lunar pentru a verifica stadiul implementării măs
Sorin Grindeanu: Anul viitor, taxele pentru români și companiile românești nu vor crește
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că taxele pentru români și pentru companiile românești nu vor crește anul viitor și a dat asigurări cu privire la predictibilitate în economie. 'PSD își dorește să fie un factor de echilibru între populismul fără soluții și austeritatea care sărăcește populați
USR și PNL - o nouă cerere pentru comisia 'Mykonos-Nordis'; Stoica: Cer PSD să o supună votului plenului
Grupurile USR și PNL din Camera Deputaților au depus o nouă cerere pentru înființarea unei comisii parlamentare 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze ''de la zborurile Nordis la zborurile de lux mai recente către Mykonos și Nisa ale unor politicieni, judecători și oameni de afaceri''. 'Cer PSD să respecte Regulamentul Ca
Grindeanu: Îi voi propune premierului asumarea răspunderii Guvernului pe reforma administrativ-teritorială și pe reorganizarea la nivel guvernamental
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că îi va propune premierului ca Guvernul să își angajeze răspunderea pe reforma administrativ-teritorială și pe reorganizarea la nivel guvernamental. Afirmația a fost făcută după reuniunea Biroului Permanent Național al Partidului Social Democrat. 'În ședin
Nicoleta Pauliuc (PNL) propune ca MApN să finanțeze centrele militare; inițiativa - depusă la Parlament
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc anunță că a depus la Parlament o inițiativă legislativă care mută cheltuielile de întreținere a centrelor militare de la Consiliile județene și Primăriile de sector la Ministerul Apărării Naționale. Potrivit acesteia, într-o țară cu război la graniță, armata trebuie să-și planifice singură sediile și
Nicușor Dan felicită Serbia pentru alegerile 'istorice'; cea mai mare prezență la vot în decenii
Președintele Nicușor Dan a felicitat, luni, poporul sârb și Mișcarea studențească pentru alegerile 'istorice' de duminică, la care s-a înregistrat cea mai mare prezență la vot de zeci de ani. 'Felicitări poporului sârb pentru alegerile istorice, cu cea mai mare prezență la vot în decenii, și Mișcării studenț
Turcan cere deblocarea în Parlament a proiectelor pentru protecția copiilor: Voi lupta ca acestea să fie adoptate
Deputata PNL Raluca Turcan a solicitat luni forurilor legislative să deblocheze, de urgență, proiectele pentru protecția copiilor, care stau de luni de zile în comisii, și să le introducă pe ordinea de zi a plenului, sub rezerva primirii rapoartelor. ''Decizia trebuie să vină, proiectele trebuie dezbătute și votate de urgență! &I
Bolojan: Grindeanu își asumă rolul de premier de facto; vom sta cu ochii pe tot ce vor face
Președintele PNL, Ilie Bolojan, îl critică pe liderul PSD, Sorin Grindeanu, pentru afirmațiile privind deficitul al României, afirmând că social-democratul vrea să justifice de ce bugetul de anul viitor nu va include promisiunile făcute 'în mod populist'. ''Observ că domnul Grindeanu își asumă rolu
Fritz către Grindeanu: Dacă a face ordine și a tăia risipa înseamnă 'userizare', atunci o purtăm ca pe o medalie
Președintele USR, Dominic Fritz, a reacționat luni la declarația liderului social-democraților, Sorin Grindeanu, privind ''desuserizarea României'', afirmând că PSD vrea să scape de cei care au început să schimbe regulile jocului. ''Zice Sorin Grindeanu că din dimineața asta are treabă, se apucă de
Mircea Abrudean: Contextul de securitate actual ne reamintește în fiecare zi cât de valoroasă este pacea
Contextul de securitate actual ne reamintește în fiecare zi cât de valoroasă este pacea și cât de importantă este siguranța fiecărui cetățean, a declarat duminică preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, cu ocazia Zilei Armatei Române. ''Sărbătorim Ziua Armatei României - prilej de recunoștință față de cei
Bihor/ Ilie Bolojan, la Oradea de Ziua Armatei Române: Le mulțumim militarilor care își fac datoria în fiecare zi
Fostul premier Ilie Bolojan a participat duminică, la Oradea, la ceremonia militară organizată în Piața Unirii, cu prilejul Zilei Armatei României, transmițând un mes


