Prezidențiale2025/ BEC: Procedură adoptată privind votul prin intermediul urnei speciale
Biroul Electoral Central (BEC) a decis, marți, procedura privind exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile prezidențiale din 4 mai, stabilind, printre altele, că alegătorii aflați în străinătate nu pot vota cu urna specială.
Conform deciziei adoptate, alegătorul care, din motive obiective, cauzate de boală sau invaliditate, atestate prin înscrisuri, nu se poate deplasa la sediul secției de votare organizată în țară poate depune cerere pentru a vota prin intermediul urnei speciale.
Cererea trebuie să fie însoțită fie de adeverința eliberată de medicul de familie al alegătorului netransportabil, fie de copia oricărui act medical sau oficial din care rezultă situația care atrage imposibilitatea deplasării la sediul secției de votare, respectiv boala ori starea de invaliditate, nefiind necesar ca documentele să cuprindă în mod expres sintagma 'persoană netransportabilă'.
Ea va fi depusă fizic la secția de votare arondată prin intermediul oricărei persoane. Pentru a primi cererile, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare vor asigura permanența la sediul secției de votare, în preziua votării, între orele 18:00 - 20:00.
Prin excepție, cererile pentru a vota prin intermediul urnei speciale și documentele prevăzute pot fi depuse, prin intermediul oricărei persoane, și la biroul electoral județean sau al sectorului municipiului București, cel mai târziu la data de 2 mai, ora 17:00, fizic sau prin mijloace electronice și, respectiv, pentru turul al doilea - cel mai târziu la data de 16 mai, ora 17:00.
În această situație, cererea poate fi semnată electronic, sau poate fi transmis exemplarul scanat sau fotografiat al cererii semnate olograf.
În cazul în care alegătorul care solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege sau se constată că documentele depuse de către acesta sau în numele acestuia sunt incomplete, acesta este înștiințat, de îndată, prin grija președintelui biroului electoral județean, al sectorului municipiului București sau al biroului electoral al secției de votare la care a fost depusă cererea, după caz.
Și alegătorii care, în ziua alegerilor, se află în țară și care, din cauza specificului activității pe care o desfășoară, nu se pot prezenta la secția de votare, își pot exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale. În această situație, cererea pentru a vota prin intermediul urnei speciale va fi însoțită de o adeverință emisă de angajator din care rezultă că, în ziua alegerilor, alegătorul nu poate părăsi locul de muncă în intervalul orar 07:00-21:00. Nu este obligatorie ștampilarea adeverinței de către angajator.
Totodată, pot solicita exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale și alegătorii internați într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea așezăminte sociale publice sau private, precum și aparținătorii acestora sau aparținătorii persoanelor fără drept de vot internate într-o asemenea unitate.
Cererile în acest caz pot fi depuse cel mai târziu în preziua votării, până la ora 12:00, la biroul electoral județean sau al sectorului municipiului București, prin intermediul oricărei persoane, fizic sau prin mijloace electronice.
Conducătorii unităților respective aduc la cunoștința alegătorilor din asemenea unitate, cu suficient timp înainte de preziua votării, de faptul că pot vota prin intermediul urnei speciale, îi asistă să întocmească cererile, să realizeze copii ale actelor necesare, precum și să depună documentele fizic sau prin e-mail.
În cazul aparținătorilor, cererile pentru a vota prin intermediul urnei speciale vor fi însoțite de o adeverință eliberată de conducătorii unităților din care să reiasă imposibilitatea deplasării aparținătorului la sediul secției de votare cauzată de necesitatea asistării unei persoane internate sau cazate într-o asemenea unitate.
De asemenea, persoanele deținute în baza unui mandat de reținere sau arestare preventivă și persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale votează prin intermediul urnei speciale, potrivit procedurii prevăzute în această decizie.
Cererile se depun la directorii penitenciarelor sau ai locurilor de deținere, sau la o persoană desemnată în acest sens, cel mai târziu în preziua votării, ora 09:00, care asigură depunerea lor cel mai târziu în preziua votării, ora 13:00, la biroul electoral județean sau al sectorului municipiului București, fizic sau prin mijloace electronice.
Persoanele aflate în arest la domiciliu își exercită dreptul de vot prin intermediul urnei speciale, în condițiile în care depun o cerere în acest sens, cel mai târziu în preziua votării, între orele 18:00 - 20:00, la biroul electoral al celei mai apropiate secții de votare.
Echipa care se va deplasa cu urna specială va fi formată din cel puțin 2 membri ai biroului electoral al secției de votare.
Este interzisă deplasarea echipei la alte adrese decât cele prevăzute în extrasul de pe listele electorale întocmit de președintele biroului electoral al secției de votare. Echipa nu poate primi noi cereri pentru a vota prin intermediul urnei speciale, nu poate modifica sau completa datele înscrise de președintele biroului electoral al secției de votare în extrasul de pe listele electorale.
Cererile pentru a vota prin intermediul urnei speciale formulate pentru primul tur al alegerilor pentru Președintele României din anul 2025 nu sunt luate în considerare cu ocazia celui de-al doilea tur de scrutin. Alegătorii aflați în această situație trebuie să depună noi cereri dacă optează pentru a vota la al doilea tur de scrutin prin intermediul urnei speciale. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Nicușor Dan, după Summitul Inițiativei Carpatice: România - pregătită să ofere un mediu atractiv pentru investiții
Președintele Nicușor Dan a afirmat că România este pregătită să ofere un mediu atractiv pentru investiții și susține construirea unei piețe regionale comune pentru cele opt țări situate de-a lungul Munților Carpați, după participarea la Summitul Inițiativei pentru Integrarea Carpatică.
Raluca Turcan: Un premier ca Siegfried Mureșan ar face ca România să fie respectată, ascultată și să aibă un cuvânt de spus
Deputatul PNL Raluca Turcan consideră că Siegfried Mureșan, propus pentru funcția de premier, ar putea reprezenta o garanție pentru modernizarea României și pentru menținerea parcursului pro-european. În opinia sa, experiența acestuia în politica europeană ar constitui un avantaj important în funcția de prim-ministru. Într-o posta
Oana Țoiu va participa la reuniunea informală a miniștrilor de externe din UE, desfășurată la New York
Ministrul Afacerilor Externe, Oana-Silvia Țoiu, va participa luni la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din UE, care se va desfășura la New York, în marja Săptămânii la Nivel Înalt a celei de a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU (UNGA81). Miniștrii de externe urmează să aibă o discuție de coordonare asupra priorităților
Conducerea PSD se reunește pentru a analiza nominalizarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Biroul Permanent Național al PSD se reunește luni, de la ora 11.00, pentru a analiza propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru al României. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, anunța joi că a convocat o ședință a BPN, după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe europarlamentarul Siegfried Mureșan pentru funcți
Siegfried Mureșan: Bolojan a aprins lumina în cămara cu șmecherii; vom păstra lumina aprinsă
Prim-ministrul desemnat, Siegfried Mureșan, a anunțat că vrea să continue politica premierului interimar, Ilie Bolojan, în ce privește gestionarea corectă a resurselor și combaterea corupției. 'Premierul Ilie Bolojan a aprins lumina în cămara cu șmecherii. Dacă cineva se așteaptă ca eu să sting lumina, se înșeală amarnic. Vom păstra lumin
Președintele Nicușor Dan participă la Săptămâna la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU
Președintele Nicușor Dan are programate, în perioada 20-23 septembrie, mai multe întâlniri și participări la evenimente organizate la New York, în contextul participării la lucrările celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, potrivit agendei publicate de Administrația Prezidențială. Președintele este programa
Nicușor Dan: Politicienii care de multe ori sunt imaturi, pe chestiunile importante ajung să ia decizia corectă
Politicienii care de multe ori sunt imaturi, pe chestiunile importante ajung să ia decizia corectă, a afirmat, sâmbătă, președintele Nicușor Dan, la evenimentul 'Via Transilvanica Business Fest' care a avut loc la Piatra Fântânele, din județul Bistrița-Năsăud. 'Dacă urmărești media din România și scrise și audio-video, pare
VIDEO Nicușor Dan: Să ne bucurăm când avem succese și să ne uităm la noi cu echilibru
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, la evenimentul de inaugurare a lucrărilor de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, că românii ar trebui să se bucure atunci când au succese și a făcut apel la echilibru.
Siegfried Mureșan: Un guvern responsabil condus de mine - un argument în plus pentru păstrarea ratingului țării
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a afirmat, vineri, că va continua principiul 'sănătos' privind gestionarea cu atenție a banului public, menționând că, după această etapă dificilă, se va intra pe o 'etapă de creștere' și ia în calcul relaxarea unor măsuri de consolidare fiscală de îndată ce țara își va permite acest lucru.
Siegfried Mureșan: Avem prea multe teorii ale conspirației; Nu am un motiv să cred că președintele dorește instabilitate
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a afirmat, vineri, în legătură cu ideile vehiculate potrivit cărora desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan ar fi una ostilă PNL sau PSD, că sunt prea multe 'teorii ale conspirației' în România, adăugând că nu are motiv să creadă că șeful statului dorește instabilitate sau ceva rău pentru ța
Siegfried Mureșan despre posibilitatea preluării funcției de președinte PNL: Nu caut să mă așez pe scaunele altora
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat, vineri, întrebat dacă va prelua și funcția de președinte al PNL în cazul în care va fi prim-ministru, că își va concentra toată energia pentru a face bine la Guvern și nu 'caută' să se 'așeze pe scaunele altora', menționând că va refuza o acțiune împotriva lui Ilie Bo
Siegfried Mureșan: Sunt deschis la o discuție francă cu PSD; nu voi merge la sediul sau la grupul AUR
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat, vineri, că pentru învestirea în Parlament a Guvernului pe care îl va propune este deschis discuțiilor cu PSD, nu va negocia cu AUR, dar dacă sunt parlamentari ai acestui partid care vor vota Guvernul, nu îi poate opri. 'PSD va trebui să aleagă dacă susține un guvern p
Siegfried Mureșan: Nu iau în calcul să-mi depun mandatul
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat vineri că nu ia în calcul să-și depună mandatul în niciun scenariu. 'Nu iau în calcul să-mi depun mandatul. Obiectivul meu este foarte clar. Președintele României m-a desemnat. Vom lucra la programul de guvernare, după care ne vom întâlni cu parlamentarii.
MAE condamnă desfășurarea ilegală, în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei, a alegerilor pentru Duma Rusiei
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă desfășurarea ilegală, în perioada 18-20 septembrie, în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei, a alegerilor pentru Duma de Stat a Federației Ruse, precum și deschiderea unor secții de votare pentru scrutinul menționat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, fără consimțământul autorități
Nicușor Dan, despre nominalizarea lui Mureșan: Am ales persoana cu cele mai multe voturi în spate
Bukovel - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele Nicușor Dan a afirmat vineri că Siegfried Mureșan este 'persoana care are cele mai multe voturi în spate în acest moment', explicând astfel desemnarea acestuia pentru funcția de prim-ministru. El a declarat, într-o conferință de pr














