Corina Creţu: Politica de coeziune este cea care aduce şi ţine Europa împreună
În urma dezbaterii iniţiate în Parlamentul European pentru viitorul Politicii de Coeziune, europarlamentarul Corina Creţu a subliniat că va milita întotdeauna pentru o politică de coeziune consistentă, care să reducă disparităţile dintre ţări, regiuni şi localităţi, fiindcă aceasta este cea care aduce şi ţine Europa împreună.
"Discuţiile ce ţin de viitorul Politicii de Coeziune au debutat astăzi (marţi, n.r.) în Cadrul Parlamentului European, cu o reuniune politică de nivel înalt organizată de grupul politic S&D intitulată 'Viitorul politicii de coeziune - Un viitor rezistent al echităţii teritoriale europene'. Am fost responsabilă pentru fondurile europene acordate statelor membre, în calitate de Comisar European pentru Politica Regională, am văzut schimbările în bine aduse de proiectele europene, de aceea voi milita întotdeauna pentru o politică de coeziune consistentă, care să reducă disparităţile dintre ţări, regiuni, localităţi (...) Politica de coeziune este cea care aduce şi ţine Europa împreună, sprijinind regiunile cele mai defavorizate, astfel este nevoie ca această Politică să fie în continuare simplificată şi flexibilizată, însă trebuie să fim atenţi deopotrivă la cum au fost cheltuiţi banii europeni, având 0 toleranţă faţă de corupţie", a arătat Corina Creţu pe Facebook.
Parlamentarul european a spus că Politica de Coeziune trebuie să se bazeze în continuare pe trei piloni principali: mecanisme de finanţare adecvate, guvernanţă inclusivă şi mai multă diversitate, flexibilitate dar şi predictibilitate, astfel încât nici o regiune să nu fie lăsată în urmă.
Europarlamentarul a subliniat că, împreună cu participanţii la nivel înalt printre care Comisarul European Elisa Ferreira, Preşedintele Comitetului Economic şi Social European, Olivier Röpke, Preşedintele Comitetului Regiunilor Vasco Cordeiro şi europarlamentari social democraţi a fost discutată, în urmă cu o seară, importanţa Politicii de Coeziune şi rezultatele tangibile atinse de această politică la finalul cadrului financiar 2014-2020.
Parlamentarul european a arătat că fiecare ţară s-a bucurat de o creştere medie a PIB-ului cu circa 0,5% datorită investiţiilor din Politica de Coeziune, iar această creştere a fost cu 3,2% mai mare în regiunile mai defavorizate.
"În continuarea dezbaterilor privind politica de dezvoltare regională, a avut loc un schimb de opinii şi practici în cadrul Comisiei REGI din Parlamentul European, între reprezentanţii parlamentelor naţionale, reprezentanţi ai Comitetului Regiunilor şi din partea Comisiei Europene, succesoarea mea în funcţia de Comisar European, Elisa Ferreira. Ultimii ani ne-au arătat că politica de coeziune reprezintă unul dintre pilonii fundamentali ai Uniunii Europene. Acest lucru a fost statuat chiar de Banca Mondială care a descris politica de dezvoltare regională ca fiind o maşinărie de convergenţă care reduce disparităţile dintre regiuni", a precizat Creţu.
Potrivit europarlamentarului, UE s-a confruntat cu crize succesive care nu au putut fi anticipate, iar politica de coeziune a dat dovadă de agilitate şi a permis atenuarea impactului acestora.
"Spre exemplu, toate regiunile afectate de pandemie au revenit la randamentul anterior, cu toate că existau previziuni sumbre de recesiune. Implicarea politicii de coeziune prin fonduri de sprijinire a IMM-urilor, ne-au ajutat să evităm astfel de scenarii. În contextul războiului din Ucraina, politica de coeziune a ajutat statele membre în găzduirea refugiaţilor prin programul CARE, având o finanţare de 3,4 miliarde de euro. Nucleul îngrijorărilor este reprezentat în continuare de disparităţi regionale considerabile, de dezindustrializarea Europei şi exodul creierelor din anumite regiuni. Pentru a adresa aceste probleme este nevoie de o creştere a flexibilităţii şi o simplificare pentru programele 2021-2027", a mai afirmat parlamentarul european.
În viziunea sa, investiţiile trebuie să fie ţintite în regiunile care au cea mai mare nevoie şi să respecte particularităţile acestora. În aceeaşi notă, este nevoie să comunicăm mai bine beneficiile şi realizările politicii de coeziune, mai ales în contextul acestui val eurosceptic tot mai puternic.
"Pentru a evidenţia importanţa politicii de coeziune ca investitor în regiunile europene, doresc să menţionez câteva cifre. În perioada 2014-2020, când gestionăm portofoliul de dezvoltare regională în calitate de Comisar European, au fost renovate şi eficientizate din punct de vedere energetic 473 de mii de gospodării; 6,3 milioane de gospodării au beneficiat de internet pe bandă largă, iar 2 milioane de IMM-uri au primit sprijin financiar sau finanţare. La nivelul infrastructurii TEN-T, 2000 de kilometri de drum nou asigură legături în Europa, iar 24 de milioane de copii europeni învaţă în şcoli renovate cu aparatură nouă", a mai susţinut Corina Creţu. AGERPRES/(AS - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/Trei zile pentru vot în diaspora; precizări AEP privind ora de închidere a urnelor
Trei zile au la dispoziție alegătorii români din străinătate pentru a vota în cele 950 de secții organizate pentru alegerile prezidențiale din 4 mai. Potrivit Autorității Electorale Permanente, vineri, 2 mai, toate cele 950 de secții de votare din afară vor fi deschise între orele 7,00 - 21,00, orele locale ale țării în care se
Furt artefacte/Dialog între miniștrii de Externe român și olandez: Obiectele trebuie să fie recuperate
Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a avut, luni, un dialog cu omologul său olandez, Caspar Veldkamp, privind furtul de artefacte românești din Muzeul Drents din Assen, Țările de Jos. 'Ministrul român de Externe a insistat că este extrem de important ca obiectele furate să fie recuperate și a insistat și pe semnificația acestora în cult
Camera Deputaților/Ciprian Șerban: Memorandumul privind reducerea posturilor - în Biroul permanent în această săptămână; vor fi concursuri
Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a declarat, luni, că urmează să finalizeze memorandumul privind reducerea numărului de posturi, care va fi supus aprobării Biroului permanent și, ulterior, plenului. El a menționat că ar urma să fie reduse prin concurs 212 posturi.
Romașcanu, despre raportul Comisiei de la Veneția: Și eu simt nevoia unor dovezi suplimentare despre anularea alegerilor
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat luni că și el personal simte nevoia unor dovezi suplimentare pentru care au fost anulate alegerile prezidențiale, dar nu poate să comenteze decizia CCR în acest sens. Lucian Romașcanu a fost întrebat cum comentează poziția Comisiei de la Veneția,
Furt artefacte/Romașcanu: O să analizăm intern și o să vedem dacă există vinovății
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat luni că își dorește ca partea olandeză, 'care este integral responsabilă' de furtul tezaurului dacic, să facă toate demersurile să recupereze aceste obiecte și a solicitat lămuriri și în privința felului în care au plecat din țară exponatele. 'Eu am întrebat și
Nicușor Dan anunță că rămâne în cursa prezidențială; Ghinea îi reproșează că 'nu prea semnalizează'
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a confirmat faptul că urmează să se întâlnească miercuri cu lidera USR, Elena Lasconi, dar a menționat că este 'foarte puțin probabil' să se ia o decizie în cadrul acestei întrevederi. Edilul general a mai precizat, pentru Digi 24, că își va continua campania pentru prezidențiale și că urme
Furt artefacte/Lucian Romașcanu îi cere Ralucăi Turcan să dea urgent explicații
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat luni că fostul ministru al Culturii, Raluca Turcan, trebuie să dea urgent câteva explicații în legătură cu faptul că nu a fost dată o Hotărâre de Guvern pentru expoziția din Olanda. 'Legat de tragedia furtului tezaurului dacic din Olanda, avem acum informații pe care ieri nu
Ovidiu Ganț (FDGR): Forțe profund antidemocratice încearcă să îndepărteze România de lumea occidentală
Forțe profund antidemocratice încearcă să îndepărteze România de lumea occidentală, reprezentată de Uniunea Europeană și NATO, a afirmat luni reprezentantul minorității germane în Parlamentul României, deputatul Ovidiu Ganț. 'Mulțumesc frumos pentru invitația și posibilitatea de a fi astăzi alături de dumneavoastră pentru come
Anamaria Gavrilă (POT): Comisia de la Veneția transmite că AEP trebuia să ia decizia referitoare la alegeri
Președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), Anamaria Gavrilă, a afirmat că raportul Comisiei de la Veneția publicat luni privind anularea alegerilor din țara noastră indică faptul că nu CCR este instituția care avea legitimitatea să ia o decizie, ci Autoritatea Electorală Permanentă. 'În numele dreptății trebuie să lupți până la capăt. Comisi
Președinții Parlamentului: Holocaustul - unul dintre cele mai tragice și întunecate episoade din istoria umanității
Holocaustul a fost unul dintre cele mai tragice și întunecate episoade din istoria umanității, au transmis, luni, președinții Camerei Deputaților și Senatului, Ciprian Șerban și Ilie Bolojan, la ceremonia dedicată Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului organizată la Templul Coral din Capitală. 'Astăzi, suntem împreună pen
Ambasadoarea SUA: Există persoane care minimalizează sau ignoră rolul colaboratorilor locali în comiterea Holocaustului
Ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, a afirmat, luni, că există persoane care 'minimalizează' sau 'ignoră' rolul colaboratorilor locali în comiterea Holocaustului. Ea a participat la ceremonia dedicată Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului organizată la Templul Coral din Capitală. 'Ne
UPDATE Furt artefacte/ Neamțu: Este o incompetență managerială; contractul - gestionat deplorabil
Președintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților, Mihail Neamțu, a declarat, luni, că furtul exponatelor românești din Muzeul Drents din Assen este rezultatul unei 'incompetențe manageriale' și 'un atentat' la adresa identității naționale, menționând că acest contract cu muzeul din Olanda a fost gestionat 'deplorabil'.
Predoiu, de Ziua Comemorării Victimelor Holocaustului: Manifestările de tip extremist devin o realitate evidentă
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, consideră că Ziua Comemorării Victimelor Holocaustului capătă o nouă simbolistică în contextul actual, în care manifestările de tip extremist devin o realitate evidentă. 'Recursul la istorie, la acest capitol tragic, trebuie să le dea de gândit celor care, în lipsa repe
Simion: Comisia de la Veneția vă spune: ați anulat alegerile ilegal
Președintele AUR, George Simion, susține că în raportul publicat luni, Comisia de la Veneția transmite că au fost anulate 'ilegal' alegerile prezidențiale din România. 'Comisia de la Veneția vă spune ce vă spun toți românii: ați anulat alegerile ilegal. Lăsați democrația să funcționeze, dați-vă demisia!', scri
MAE: Ne confruntăm, în prezent, cu proliferarea masivă, în mediul online, a discursului urii și a teoriilor conspiraționiste
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, luni, un mesaj în care vorbește de proliferarea masivă, în mediul online, a discursului urii și a teoriilor conspiraționiste, dar și a dezinformării, deghizate în posibile soluții pentru o serie de probleme complexe din societate. În acest context, arată MAE, ziua comemora