UPDATE Furt artefacte/ Neamțu: Este o incompetență managerială; contractul - gestionat deplorabil

Președintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților, Mihail Neamțu, a declarat, luni, că furtul exponatelor românești din Muzeul Drents din Assen este rezultatul unei 'incompetențe manageriale' și 'un atentat' la adresa identității naționale, menționând că acest contract cu muzeul din Olanda a fost gestionat 'deplorabil'.
'Furtul unui obiect de absolut incomensurabilă valoare reprezintă, din punctul nostru de vedere, rezultatul unei incompetențe manageriale, dar, din păcate, este și un atentat la adresa identității noastre naționale. Avem câteva lucruri care ne scot în prim planul culturii europene, inclusiv această moștenire dacică. Știm că romanii au venit aici, în Dacia, ca să ia aurul, uite că vin și olandezii în anumite muzee să ia același aur sau poate nu sunt olandezi, poate sunt din alte zone ale lumii, se pare că există o rețea de hoți bine pusă la punct. Din păcate, răspunsul instituțional pe care noi l-am așteptat, acela onorabil al unei demisii din partea directorului Muzeului Național de Istorie, nu a venit cu repeziciunea pe care noi ne-am dorit-o', a afirmat Neamțu, după audierea în comisie a reprezentanților Ministerului Culturii și a directorului MNIR, Ernest Oberlander-Târnoveanu.
Potrivit lui Neamțu, directorul Muzeului Național de Istorie a României a susținut un lucru care 'i-a șocat' pe membrii comisiei - 'șase luni de zile nimeni de la muzeu nu a cerut olandezilor o probă că aceste obiecte, aceste artefacte, mai ales Coiful de la Coțofenești, sunt supravegheate fizic, în persoană, de către un membru al Poliției, al siguranței din Olanda'.
'Timp de șase luni de zile, ei s-au bazat pe buna credință a olandezilor, care știm cât de mult ne iubesc, mai ales după ce intrarea în Schengen a fost amânată 17 ani', a adăugat Mihail Neamțu.
În opinia sa, contractul încheiat cu muzeul olandez a fost gestionat 'deplorabil', iar artefacte precum Cloșca cu Puii de Aur, brățările dacice de la Sarmizegetusa nu mai trebuie scoase din țară.
'Mi se pare sincer deplorabil modul în care a fost gestionat acest contract. Considerăm că, de astăzi înainte, Cloșca cu Puii de Aur, brățările dacice de la Sarmizegetusa sau acest coif, dacă va fi vreodată recuperat, nu mai trebuie să părăsească România. Este obligatoriu să-i invităm noi pe străini să vină la București, pe Calea Victoriei, să descopere ei frumusețile acestei țări și, bineînțeles, patrimoniul nostru național', a spus Neamțu.
Deputatul a mai susținut că olandezii nu au respectat o prevedere contractuală, iar directorul MNIR, care a luat decizia privind oportunitatea expunerii acestor artefacte 'într-un oraș de 67.000 de locuitori', 'nu a avut grijă' ca acestea să fie supravegheate și de partea română.
'Partea olandeză nu le-a respectat, dar nici partea română nu s-a angajat la o monitorizare care a dura șase luni', a mai explicat Mihail Neamțu, menționând că, din păcate, nu există nicio concluzie privind acest furt de la Poliția olandeză.
Întrebat dacă tezaurul aflat la Muzeul Național de Istorie a României este în siguranță, Neamțu a răspuns: 'Cu siguranță nu, în fața unui seism posibil'.
'Bucureștiul este într-o zonă seismică. Dacă mâine avem, Doamne ferește, un cutremur, foarte multe obiecte, foarte multe artefacte vor fi direct atinse de această posibilă și nedorită situație. Deci, nu avem, deocamdată, un depozit pentru milioanele de artefacte pe care le avem la Muzeul Național de Istorie, care este închis, apropo, de 23 de ani. Facem un apel public, noi cei de la AUR, dar toți membrii comisiei cred că își doresc asta și dumneavoastră cu siguranță, ca acest muzeu să fie deschis. Ca el să fie deschis trebuie să existe un spațiu de depozitare pentru aceste obiecte', a adăugat parlamentarul.
Neamțu s-a arătat nemulțumit că la audieri nu au fost prezenți parlamentari ai PSD și nici fostul ministru al Culturii Raluca Turcan.
'Mă adresez de mod special omului de cultură Marcel Ciolacu, mă adresez mod special liderilor coaliției care iubesc atât de mult Europa și le solicit din partea opoziției, a AUR, să facă mai mult pentru a ne demonstra cât de mult iubesc ei identitatea noastră națională. (...) Eu, personal, am trimis astăzi o scrisoare omologul meu, președintelui Comisiei de cultură din Parlamentul european, colegii mei, mâine, la Bruxelles, la o conferință importantă la care va veni și fostul premier al Poloniei, vor face o solicitare și ca europarlamentari în această direcție, noi vom continua această presiune, noi vrem ca acest coif să vină acasă', a transmis Mihail Neamțu.
El a informat că va propune un grup de lucru pentru legea patrimoniului.
'Ca președinte al Comisiei de cultură, începând cu ziua de mâine sau poimâine, când se va întoarce și doamna ministru Intotero, voi propune un grup de lucru pentru ca noua lege a patrimoniului să nu mai permită asemenea orori. Pierderea acestui coif este absolut inacceptabilă pentru o țară cu o istorie de 2.500 de ani cum este România', a evidențiat Neamțu.
Coiful de aur de la Coțofenești, datat în secolele V-IV î.Hr., precum și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia, din a doua parte a secolului I î.Hr., unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României, au fost furate în urma unui 'incident deosebit de grav', a anunțat Ministerul Culturii.
Potrivit informațiilor furnizate de conducerea Muzeului Drents și autoritățile olandeze, spargerea a fost realizată prin utilizarea unui exploziv pe singurul zid exterior al clădirii.
Toate piesele furate fuseseră asigurate în conformitate cu legislația românească și standardele internaționale privind organizarea expozițiilor.
Parchetul General a informat, sâmbătă, că a fost întocmit un dosar penal, din oficiu, în cazul sustragerii pieselor din tezaurul dacic expuse la Muzeul Drents.
De asemenea, premierul Marcel Ciolacu a anunțat, duminică, organizarea la nivelul Guvernului a unei celule de criză pentru coordonarea eficientă a activităților de recuperare a celor patru piese de tezaur furate. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ludovic Orban: Prioritatea viitorului guvern trebuie să fie măsurile de stimulare a creșterii economice
Liderul Forța Dreptei, Ludovic Orban, afirmă că prioritatea viitorului guvern trebuie să fie măsurile de stimulare a creșterii economice. ''Sigur că sunt necesare tăieri de cheltuieli publice, dar cea mai sănătoasă modalitate de reducere a deficitului este asigurarea unei creșteri economice susținute. Abordările contabile nu dau rezult
Nicoleta Pauliuc: România vrea un cadru clar, modern și ferm pentru protejarea copiilor online
Grupul senatorilor PNL va depune în Parlament un proiect legislativ privind protecția minorilor în domeniul serviciilor online care prevede că minorii sub 16 ani vor putea accesa platformele online și crea conturi doar cu acordul părinților, a anunțat, marți, președinta Comisiei pentru apărare, senatoarea Nicoleta Pauliuc. '
Nicușor Dan: Este nevoie ca instituțiile, inclusiv Serviciile, să se preocupe de problema marii evaziuni fiscale
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că avem o problemă cu marea evaziune fiscală și că este nevoie ca instituțiile, inclusiv Serviciile secrete, să se preocupe de această chestiune, arătând că se discută dacă este nevoie ca Strategia Națională de Apărare să fie modificată în acest sens. El a fost întrebat dacă va mai co
Marius Budăi: România este printre ultimele țări din UE care încă nu aplică impozitarea progresivă
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat marți că România este printre ultimele țări din Uniunea Europeană care încă nu aplică un sistem de impozitare progresiv. ''Într-o Europă care merge spre solidaritate fiscală, România pare că vrea să rămână blocată în trecut! Suntem printre ultimele țări din Uniun
Nicușor Dan anunță că va avea o discuție cu directorul general al SG RECOVER despre PNRR
Președintele Nicușor Dan a declarat că va avea o discuție telefonică, marți, cu directorul general al SG RECOVER - Task Force pentru Redresare și Reziliență din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Celine Gauer. ''Noi suntem într-un grup de țări care au deficit excesiv. E adevărat că noi avem deficitul cel mai mar
Nicușor Dan: Marți - o nouă întâlnire cu reprezentanții partidelor; miercuri - conferință de presă
Președintele Nicușor Dan a declarat că marți va avea o nouă discuție cu reprezentanții partidelor pro-occidentale și a precizat că miercuri va susține o conferință de presă. ''Mâine o să fie o conferință pe care nu am mai făcut-o de mult, în care să vă răspund la toate întrebările. Și eu, cu ocazia asta, vă spun și pe
Senat: Proiectul referitor la limitarea accesului la jocurile de noroc, pe ordinea de zi a Comisiei juridice
Comisia juridică ar putea acorda, marți, raport propunerii legislative a USR prin care Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) este obligat să aibă pe site un buton de autoexcludere pentru cei care vor să își blocheze accesul. Senatul a aprobat, pe 26 mai, în plen, prelungirea termenului de analiză și vot, de la 45 la 60 de
Premierul Predoiu: Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare
Italia și România dau împreună voce unei Europe coerente, hotărâte și solidare, a declarat prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu în cadrul participării, luni seară, la ceremonia organizată cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Italiene. 'Permiteți-mi, mai întâi, să adresez, în numele Guvernului
Nicușor Dan - întâlniri la Vilnius cu Volodimir Zelenski și Mark Rutte
Vilnius - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit luni cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în marja Summitului B9 și al Țărilor Nordice. 'Poporul ucrainean continuă să dea dovadă de mare curaj apărând valorile noastre comu
VIDEO Nicușor Dan: România și Polonia simt aceeași mare amenințare din partea Rusiei
Vilnius - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: România și Polonia sunt două țări mari în Flancul estic și, indiferent de cine a câștigat în Polonia, simt aceeași mare amenințare din partea Rusiei și sunt obligate să colaboreze, a declarat luni președintele Nicușor Dan.
VIDEO Nicușor Dan: O să merg la summitul de la Odessa din 11 iunie
Vilnius - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat luni că va participa, cel mai probabil pe 11 iunie, la Summitul de la Odessa, unde va avea discuții 'mai tehnice' privind susținerea Ucrainei.
VIDEO Nicușor Dan: Efectele combaterii marii evaziuni fiscale se vor vedea în 2026
Vilnius - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Efectele combaterii marii evaziuni fiscale se vor vedea anul viitor, existând eforturi în această direcție, a declarat, luni, președintele Nicușor Dan.
Camera Deputaților/Autoritățile trebuie să se implice în vederea combaterii violenței și perfecționării legislației (dezbateri plen)
Amploarea fenomenului violenței, respectiv a celei împotriva femeilor, precum și necesitatea implicării autorităților în acest sens, dar mai ales perfecționarea legislației, au fost printre concluziile dezbaterii de luni, din plenul Camerei Deputaților, referitoare la proiectul de lege 'România fără violență'. Dezbate
VIDEO Nicușor Dan, despre o vizită în SUA: În opinia mea, nu se pune problema în 2025
Președintele Nicușor Dan a declarat luni, întrebat când va merge în Statele Unite ale Americii, că, în opinia sa, nu se pune problema unei vizite în 2025 'dintr-o parte sau alta la nivel de președinte'. 'Eu cred că în România va fi o administrație nouă, în Statele Unite este o adminis
VIDEO Nicușor Dan: Când va fi un agreement pe programul Guvernului și pe componența lui, o să fac o desemnare de premier
Vilnius - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că estimează că în două săptămâni se va forma Guvernul, precizând că va desemna premierul când va exista o înțelegere pe programul și pe componența Executivului.