Comunicat de presă - Teatrul Național de Operă și Operetă 'Nae Leonard' Galați
Agenda Culturală - 31 ianuarie - 2 februarie 2025
VINERI, 31 ianuarie - Jazz In The City XV
În ultima vineri a lunii ianuarie, 31 ianuarie, ora 19:00, Teatrul Național de Operă și Operetă 'Nae Leonard' readuce în fața publicului gălățean seria Jazz In The City, aflată la cea de-a XV-a ediție. Pe scenă, spectatorii o vor putea urmări pe Corina Sîrghi & Toma Dimitriu Group.
Corina Sîrghi este o interpretă de jazz originară din Dobrogea, absolventă a Universității Naționale de Muzică din București. Primul său album, intitulat Danube, a fost lansat pe 3 februarie 2023. Artistă integrează elemente de jazz și muzică lăutărească, inspirându-se din stilul unor figuri emblematice ale muzicii romanești. Prin creațiile sale, aceasta reconstituie o atmosferă evocatoare, specifică peisajului dobrogean, caracterizată de simplitate și intensitate emoțională. Interpretările Corinei Sîrghi se remarcă prin expresivitatea vocală, care surprinde nuanțe variate, de la melancolie la exuberanță, ilustrând complexitatea experienței umane printr-o sinteză între tradiție și modernitate.
Artistă explorează trecutul muzical românesc, abordând stiluri diverse, precum muzica lăutărească, folclorul și jazzul românesc, contribuind astfel la conservarea și transmiterea acestor genuri către generațiile viitoare. A debutat în perioada studiilor universitare, în cadrul unui duo de jazz format împreună cu pianistul Cătălin Răducanu. Ulterior, aceasta și-a extins paleta stilistică prin integrarea muzicii lăutărești, consolidându-și astfel un stil interpretativ distinct, profund ancorat în autenticitatea culturală.
În cadrul celei de-a XV-a ediții a seriei Jazz In The City, Corina Sîrghi va cânta împreună cu Toma Dimitriu Group, alcătuit din muzicieni de marcă ai jazzului românesc: Toma Dimitriu (pian), Paolo Profeți (saxofon), Adrian Flautistu (contrabas) și Gabi Matei (baterie).
'Acest concert este despre flori, fete, băieți și despre dragoste. Căci, dacă s-ar cânta mai mult despre dragoste, cea adevărată, poate ne-am iubi mai mult și mai frumos. Așadar, pentru toți cei care au iubit, iubesc și vor iubi, pe 31 ianuarie, se aduce la microfon un mic îndemn de a mai iubi o dată, și încă o dată, și încă o dată.'
DUMINICÃ, 2 februarie - Opera CARMEN
La începutul lunii februarie, duminică, 2 februarie, ora 18:30, soliștii, orchestră, corul și baletul Teatrului Național de Operă și Operetă 'Nae Leonard' invită publicul gălățean la un spectacol plin de pasiune și culoare - opera Carmen de Georges Bizet, compusă pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halevy, inspirat de nuvela omonimă a lui Prosper Merimee.
Publicată inițial în 1845, nuvela Carmen a generat controverse considerabile, în special în rândul criticilor literari și al cititorilor conservatori. Sub soarele arzător al Spaniei și în decorul alb-albastru al Andaluziei, Merimee conturează povestea unor oameni simpli, dar pasionali, impulsivi, autentici și dornici de libertate.
La rândul său, Georges Bizet, exponent al verismului în operă franceză, reușește să transpună în muzică realitatea socială a Spaniei secolului al XIX-lea, utilizând o rafinată capacitate de observație și un simț dramatic excepțional. Originalitatea să componistică se manifestă prin redarea fidelă a universului gitanilor și prin surprinderea intensității emoționale a personajelor. Carmen reprezintă nu doar ultima, ci și cea mai semnificativă operă a compozitorului, consolidându-i statutul în canonul muzicii occidentale.
La împlinirea a 150 de ani de la premiera absolută a operei Carmen, această capodoperă a repertoriului liric universal continuă să impresioneze prin construcția să dramatică, rafinamentul liniilor melodice și echilibrul subtil dintre influențele muzicale spaniole și lirismul distinct al operei franceze. Caracterul atemporal al lucrării și valoarea sa artistică incontestabilă confirmă statutul său emblematic în istoria muzicii.
Acest spectacol constituie un omagiu adus de echipa liricului gălățean marelui compozitor francez Georges Bizet, marcând 150 de ani de la dispariția sa, precum și de la premiera operei Carmen.
Pe scenă, îi puteți urmări, alături de orchestră, corul și baletul Teatrului, pe soliștii: Antoanela Bârnat (Timișoara), Doru Iftene (Brașov), Alexandru Aghenie (București), Lorena Puican - debut, Ana Băcanu - debut, Mădălina Munteanu - debut, Tudorel State, Valentin Vasopol, Dominic Cristea, Constantin Lupu - debut. La pupitrul dirijoral va fi maestrul Nicolae Dohotaru (Chișinău).
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.