logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Preşedintele Klaus Iohannis - vizite în Kenya, Tanzania, Cabo Verde şi Senegal, între 14 şi 23 noiembrie

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, în perioada 14 - 23 noiembrie, o serie de vizite în Africa: vizite de stat în Republica Kenya, Republica Unită Tanzania şi Republica Cabo Verde şi vizită oficială în Republica Senegal.

"Vizitele preşedintelui României în Africa reprezintă primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani şi vizează relansarea relaţiilor României cu continentul african, atât în relaţia directă a ţării noastre cu statele africane, cât şi ca parte a efortului comun de la nivel european, în contextul mai larg al nevoii de revigorare a relaţiilor Uniunea Europeană - Africa în spiritul unui nou parteneriat. Astfel, aceste vizite urmăresc relansarea dialogului politic la nivel înalt cu statele menţionate şi redinamizarea relaţiilor economice şi sectoriale, urmărind deschiderea şi valorificarea de noi oportunităţi de colaborare în domenii de interes comun, inclusiv cele privind gestionarea provocărilor la nivel global", informează Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Conform sursei citate, demersul preşedintelui Klaus Iohannis are loc într-un moment de aprofundare şi diversificare a relaţiilor cu partenerii africani, în contextul în care, în ultimul deceniu, continentul african, în ansamblul său, a căpătat un profil tot mai pronunţat pe plan internaţional.

"Noua statură internaţională a Africii este demonstrată inclusiv prin interesul tot mai pregnant al actorilor globali, coroborat cu o creştere a comerţului şi a investiţiilor, precum şi a colaborării în domenii precum dezvoltarea sau securitatea. În acest cadru, România are propria contribuţie semnificativă, distinctă, în implementarea Parteneriatului strategic euro-african, în spiritul unei cooperări pragmatice, oneste şi echilibrate între parteneri egali", precizează Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată subliniază că "vizitele în Africa sunt cu atât mai importante în contextul în care România a adoptat recent Strategia Naţională pentru Africa, denumită "România - Africa: Parteneriat pentru viitor prin pace, dezvoltare şi educaţie, un document-cadru de viziune", prin care ţara noastră îşi propune revigorarea relaţiilor cu Africa şi aducerea lor la un nivel superior, în acord cu interesele României şi cu importanţa în creştere a Africii pe plan internaţional".

"Tradiţia particulară a raporturilor româno-africane constituie un motiv solid pentru dinamizarea relaţiilor României cu Africa, pe baze noi, în acord cu statutul actual al ţării noastre. De asemenea, istoria recentă a României constituie un factor favorizant pentru reconectarea cu spaţiul african, inclusiv din perspectiva experienţei acumulate şi a lecţiilor învăţate în procesul de tranziţie către modernitate caracterizată de democraţie, economie de piaţă, stat de drept şi respectarea drepturilor omului. În plus, România are un profil tradiţional clar în raport cu Africa, în domeniul educaţiei, al păcii şi al securităţii, precum şi în cel al cooperării economice, cărora trebuie să li se acorde o atenţie sporită în continuare", punctează Administraţia Prezidenţială.

***

Cu prilejul vizitei de stat în Republica Kenya, şeful statului va avea consultări politice bilaterale cu preşedintele William Ruto şi va participa la Sediul ONU de la Nairobi (United Nations Office at Nairobi) la o întâlnire cu directorul executiv al UNEP (United Nations Environment Program).

De asemenea, în cadrul vizitei vor fi semnate documente oficiale privind mediul şi cooperarea politică şi se va inaugura o donaţie a României pentru o şcoală kenyană, donaţie din programul României de asistenţă pentru dezvoltare.

***

În cadrul vizitei de stat în Republica Unită Tanzania, Klaus Iohannis va avea consultări politice cu preşedintele Samia Suluhu Hassan.

***

Vizita de stat în Republica Cabo Verde va prilejui consultări ale preşedintelui Iohannis cu preşedintele Cabo Verde, Jose Maria Neves.

Programul oficial va include, de asemenea, întrevederi cu preşedintele Adunării Naţionale, Austelino Tavares Correia, cu prim-ministrul Jose Ulisses Correia e Silva şi cu primarul oraşului Praia, Francisco Avelino Carvalho.

Totodată, Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu foştii studenţi din Cabo Verde care au învăţat în România.

***

În contextul vizitei oficiale în Republica Senegal, preşedintele Klaus Iohannis va avea consultări politice cu omologul senegalez, Macky Sall.

De asemenea, programul oficial al vizitei include, printre altele, participarea celor doi şefi de stat la inaugurarea Casei Naţiunilor Unite din Senegal, care va găzdui cele 34 de agenţii ale ONU prezente în această ţară. Programul vizitei va prilejui şi o întrevedere a preşedintelui Iohannis cu foşti studenţi senegalezi în România.

***

Administraţia Prezidenţială arată că şeful statului va urmări, în dialogul cu înalţii demnitari din ţările vizitate, identificarea măsurilor pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale şi creşterea schimburilor economice; impulsionarea cooperării sectoriale în domenii de interes comun, precum agricultură şi siguranţă alimentară, managementul situaţiilor de urgenţă, securitate cibernetică, infrastructură digitală, consolidarea profilului României de furnizor de educaţie şi formare, pornind de la tradiţia cooperării în acest domeniu cu statele africane; stimularea continuării cooperării în formate multilaterale şi internaţionale.

"Având în vedere contextul actual complex la nivel global, preşedintele României va analiza alături de interlocutorii săi provocările de securitate fără precedent la nivel regional şi internaţional. Klaus Iohannis va prezenta impactul conflictului provocat de Rusia în imediata vecinătate a ţării noastre, dar şi la nivel global, cu accent pe gestionarea problematicii refugiaţilor, precum şi contribuţia României la securitatea alimentară globală. Va fi reliefată nevoia combaterii în comun, de către toate statele membre ale ONU, a tendinţelor de contestare sau de erodare a principiilor fundamentale ale multilateralismului şi ale dreptului internaţional, în primul rând a celor înscrise în Carta ONU. Totodată, preşedintele României va sublinia necesitatea contracarării fenomenului dezinformării la nivel global", menţionează Administraţia Prezidenţială.

Totodată, în cadrul discuţiilor vor fi abordate şi alte teme de actualitate, de pe agenda comună şi cea internaţională, printre care combaterea schimbărilor climatice, dezvoltarea durabilă, reducerea inegalităţilor sociale, consolidarea democratică şi promovarea drepturilor omului şi alte provocări ale tranziţiei, precum dificultăţile privind asigurarea de suficiente locuri de muncă decente pentru tineri, integrarea femeilor pe piaţa muncii şi în viaţa publică, reforma şi modernizarea agriculturii, dar şi reformele electorale. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 6

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic 27-01-2025 19:23

Prezidențiale2025/Trei zile pentru vot în diaspora; precizări AEP privind ora de închidere a urnelor

Trei zile au la dispoziție alegătorii români din străinătate pentru a vota în cele 950 de secții organizate pentru alegerile prezidențiale din 4 mai. Potrivit Autorității Electorale Permanente, vineri, 2 mai, toate cele 950 de secții de votare din afară vor fi deschise între orele 7,00 - 21,00, orele locale ale țării în care se

Politic 27-01-2025 17:59

Furt artefacte/Dialog între miniștrii de Externe român și olandez: Obiectele trebuie să fie recuperate

Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a avut, luni, un dialog cu omologul său olandez, Caspar Veldkamp, privind furtul de artefacte românești din Muzeul Drents din Assen, Țările de Jos. 'Ministrul român de Externe a insistat că este extrem de important ca obiectele furate să fie recuperate și a insistat și pe semnificația acestora în cult

Politic 27-01-2025 17:14

Camera Deputaților/Ciprian Șerban: Memorandumul privind reducerea posturilor - în Biroul permanent în această săptămână; vor fi concursuri

Președintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, a declarat, luni, că urmează să finalizeze memorandumul privind reducerea numărului de posturi, care va fi supus aprobării Biroului permanent și, ulterior, plenului. El a menționat că ar urma să fie reduse prin concurs 212 posturi.

Politic 27-01-2025 17:09

Romașcanu, despre raportul Comisiei de la Veneția: Și eu simt nevoia unor dovezi suplimentare despre anularea alegerilor

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat luni că și el personal simte nevoia unor dovezi suplimentare pentru care au fost anulate alegerile prezidențiale, dar nu poate să comenteze decizia CCR în acest sens. Lucian Romașcanu a fost întrebat cum comentează poziția Comisiei de la Veneția,

Politic 27-01-2025 17:02

Furt artefacte/Romașcanu: O să analizăm intern și o să vedem dacă există vinovății

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat luni că își dorește ca partea olandeză, 'care este integral responsabilă' de furtul tezaurului dacic, să facă toate demersurile să recupereze aceste obiecte și a solicitat lămuriri și în privința felului în care au plecat din țară exponatele. 'Eu am întrebat și

Politic 27-01-2025 16:47

Nicușor Dan anunță că rămâne în cursa prezidențială; Ghinea îi reproșează că 'nu prea semnalizează'

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a confirmat faptul că urmează să se întâlnească miercuri cu lidera USR, Elena Lasconi, dar a menționat că este 'foarte puțin probabil' să se ia o decizie în cadrul acestei întrevederi. Edilul general a mai precizat, pentru Digi 24, că își va continua campania pentru prezidențiale și că urme

Politic 27-01-2025 15:26

Furt artefacte/Lucian Romașcanu îi cere Ralucăi Turcan să dea urgent explicații

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat luni că fostul ministru al Culturii, Raluca Turcan, trebuie să dea urgent câteva explicații în legătură cu faptul că nu a fost dată o Hotărâre de Guvern pentru expoziția din Olanda. 'Legat de tragedia furtului tezaurului dacic din Olanda, avem acum informații pe care ieri nu

Politic 27-01-2025 15:18

Ovidiu Ganț (FDGR): Forțe profund antidemocratice încearcă să îndepărteze România de lumea occidentală

Forțe profund antidemocratice încearcă să îndepărteze România de lumea occidentală, reprezentată de Uniunea Europeană și NATO, a afirmat luni reprezentantul minorității germane în Parlamentul României, deputatul Ovidiu Ganț. 'Mulțumesc frumos pentru invitația și posibilitatea de a fi astăzi alături de dumneavoastră pentru come

Politic 27-01-2025 15:11

Anamaria Gavrilă (POT): Comisia de la Veneția transmite că AEP trebuia să ia decizia referitoare la alegeri

Președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), Anamaria Gavrilă, a afirmat că raportul Comisiei de la Veneția publicat luni privind anularea alegerilor din țara noastră indică faptul că nu CCR este instituția care avea legitimitatea să ia o decizie, ci Autoritatea Electorală Permanentă. 'În numele dreptății trebuie să lupți până la capăt. Comisi

Politic 27-01-2025 14:59

Președinții Parlamentului: Holocaustul - unul dintre cele mai tragice și întunecate episoade din istoria umanității

Holocaustul a fost unul dintre cele mai tragice și întunecate episoade din istoria umanității, au transmis, luni, președinții Camerei Deputaților și Senatului, Ciprian Șerban și Ilie Bolojan, la ceremonia dedicată Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului organizată la Templul Coral din Capitală. 'Astăzi, suntem împreună pen

Politic 27-01-2025 14:31

Ambasadoarea SUA: Există persoane care minimalizează sau ignoră rolul colaboratorilor locali în comiterea Holocaustului

Ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, a afirmat, luni, că există persoane care 'minimalizează' sau 'ignoră' rolul colaboratorilor locali în comiterea Holocaustului. Ea a participat la ceremonia dedicată Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului organizată la Templul Coral din Capitală. 'Ne

Politic 27-01-2025 14:15

UPDATE Furt artefacte/ Neamțu: Este o incompetență managerială; contractul - gestionat deplorabil

Președintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților, Mihail Neamțu, a declarat, luni, că furtul exponatelor românești din Muzeul Drents din Assen este rezultatul unei 'incompetențe manageriale' și 'un atentat' la adresa identității naționale, menționând că acest contract cu muzeul din Olanda a fost gestionat 'deplorabil'.

Politic 27-01-2025 13:43

Predoiu, de Ziua Comemorării Victimelor Holocaustului: Manifestările de tip extremist devin o realitate evidentă

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, consideră că Ziua Comemorării Victimelor Holocaustului capătă o nouă simbolistică în contextul actual, în care manifestările de tip extremist devin o realitate evidentă. 'Recursul la istorie, la acest capitol tragic, trebuie să le dea de gândit celor care, în lipsa repe

Politic 27-01-2025 13:23

Simion: Comisia de la Veneția vă spune: ați anulat alegerile ilegal

Președintele AUR, George Simion, susține că în raportul publicat luni, Comisia de la Veneția transmite că au fost anulate 'ilegal' alegerile prezidențiale din România. 'Comisia de la Veneția vă spune ce vă spun toți românii: ați anulat alegerile ilegal. Lăsați democrația să funcționeze, dați-vă demisia!', scri

Politic 27-01-2025 12:58

MAE: Ne confruntăm, în prezent, cu proliferarea masivă, în mediul online, a discursului urii și a teoriilor conspiraționiste

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, luni, un mesaj în care vorbește de proliferarea masivă, în mediul online, a discursului urii și a teoriilor conspiraționiste, dar și a dezinformării, deghizate în posibile soluții pentru o serie de probleme complexe din societate. În acest context, arată MAE, ziua comemora