SUA, UE, Republica Moldova şi România discută, la Galaţi, despre rutele pentru transportul cerealelor ucrainene

Înalţi reprezentanţi ai Statelor Unite ale Americii, ai Uniunii Europene, Republicii Moldova şi României discută, vineri, la Galaţi, despre rutele alternative pentru transportul cerealelor din Ucraina, anunţă ambasada SUA la Bucureşti transmiţând susţinerea pentru "asigurarea continuităţii neîntrerupte a exporturilor de cereale ucrainene".
La conferinţa de presă pe tema exporturilor agricole ale Ucrainei în cadrul culoarelor de solidaritate UE - Ucraina vor participa ministrul Transporturilor, Sorin Mihai Grindeanu, Jim O'Brien, care conduce biroul SUA ce gestionează regimurile de sancţiuni (U.S. Sanctions Coordinator), vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov, Magda Kopczynska - director pentru Transportul pe Apă de la Directoratul-General pentru Mobilitate şi Transport, reprezentanţi ai Comisiei Europeane şi ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vladimir Bolea.
"În faţa adversităţii, unitatea primează. Într-o întâlnire crucială, care va avea loc la Galaţi mâine (vineri - n.r.), România, Ucraina, Republica Moldova, Comisia Europeană şi Statele Unite îşi vor uni forţele, în urma ieşirii dure a Rusiei din Iniţiativa pentru cereale la Marea Neagră", a transmis Ambasada SUA în anunţ.
Astfel, în cadrul întâlnirii va fi transmisă inclusiv recunoştinţa faţă de România, "pentru eforturile sale neclintite în sprijinirea exporturilor de cereale ucrainene".
"În ciuda distrugerii nemiloase de către Rusia a infrastructurii portuare ucrainene şi a depozitelor de cereale, rămânem angajaţi în asigurarea continuităţii neîntrerupte a exporturilor de cereale ucrainene, pentru a satisface cererea globală", arată ambasada.
Subiectul discuţiilor va fi îmbunătăţirea rutelor alternative de transport pentru cerealele din Ucraina.
"Colaborând, suntem hotărâţi să consolidăm şi să diversificăm rutele alternative pentru exporturile de cereale pe cale ferată, rutieră şi maritimă, asigurând rolul esenţial al Ucrainei pe piaţa alimentară globală", adaugă sursa citată, care denunţă Kremlinul pentru că "a transformat hrana în armă şi a pus în pericol securitatea alimentară globală".
"Statele Unite rămân pe poziţie fermă alături de Ucraina, promiţând sprijin şi asistenţă continuă, pentru a ajuta Ucraina să depăşească provocările şi să promoveze prosperitatea în regiune", precizează Ambasada SUA. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO Marcel Ciolacu: Aprobăm continuarea plafonării prețurilor energiei și gazelor
Guvernul va aproba, în ședința de joi, prelungirea plafonării prețurilor la energie electrică și gaze naturale, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.
Prezidențiale2025/ AEP: 3.371 cereri pentru votul prin corespondență și 1.863 - la secții din străinătate, până joi
Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat că până joi, la ora 11:00, au fost primite 3.371 de cereri de vot prin corespondență și 1.863 de cereri pentru exercitarea votului la o secție din afara țării pentru scrutinul prezidențial din 4 mai. Cererile au fost înregistrate pe portalul
Parlament/ Comisiile juridice se reunesc vineri pentru a da raport pe cererea de revocare a lui Toni Greblă
Comisiile juridice ale Camerei Deputaților și Senatului se reunesc vineri, de la ora 9:00, pentru a întocmi un raport cu privire la revocarea din funcție a președintelui Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, raport ce va intra la vot în plenul comun. Președintele Comisiei juridice de la Camera Deputaților, Bogdan Ciucă,
Ilie Bolojan - duminică, la Londra, unde urmează să aibă loc discuții pe tema apărării Europei (surse)
Președintele interimar Ilie Bolojan va fi prezent, duminică, la Londra, unde premierul britanic, Keir Starmer, urmează să prezideze un summit cu lideri europeni pe tema apărării Europei, potrivit unor surse oficiale. În capitala Marii Britanii urmează să fie prezenți și președinții Franței, Emmanuel Macron, și Ucrainei, Volodimir Zelensk
Ședință de guvern-joi; Ratificarea Acordului cu Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii în domeniul apărării, pe agendă
Guvernul va aproba în ședința de joi un proiect de lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Londra la 13 noiembrie 2024. 'Acordul are ca scop crearea cadrului juridic general, î
PNL, după consultările de la Cotroceni: Cheltuielile destinate apărării să fie excluse din calculul deficitului bugetar
PNL transmite, după consultările cu președintele interimar Ilie Bolojan, că a susținut constant creșterea investițiilor pentru apărare și își reafirmă sprijinul pentru o astfel de politică, având ca obiectiv consolidarea capacității de apărare a României. 'În cadrul discuțiilor, unul dintre subiectele abordate a fos
Hurezeanu: Lumea este martoră la un nivel alarmant de eroziune a drepturilor omului
Lumea este martoră la un nivel alarmant de eroziune a drepturilor omului, a afirmat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, în cadrul intervenției din cadrul Segmentului la Nivel Înalt al celei de-a 58-a sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (CDO). 'Suntem la răscruce, lumea este martoră la un nive
Consultări la Cotroceni; răspunsul României la actualele provocări de securitate - subiectul discutat de Bolojan cu partidele
Reprezentanții partidelor parlamentare au fost primiți, miercuri, la Cotroceni, de către președintele interimar, Ilie Bolojan, care a convocat consultări, context în care și-au prezentat strategiile privind punctele cele mai importante ale politicii externe. Respectivele întrevederi au avut loc înainte de participarea lui Bolojan la Consiliul
Prezidențiale2025/BEC: Documentele pentru înregistrarea candidaturilor - până cel târziu 15 martie, ora 24:00
Biroul Electoral Central a stabilit, miercuri, documentele pe care trebuie să le depună partidele politice, alianțele politice sau electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, candidații independenți în vederea înregistrării propunerii de candidatură la alegerile prezidențiale până cel mai târziu în data de 15
Prezidențiale2025/ BEC: Secțiile de votare - aceleași pentru primul și al doilea tur; condițiile și dotarea spațiilor secțiilor
Biroul Electoral Central a decis, miercuri, că operațiunile electorale la alegerile prezidențiale în eventualitatea organizării celui de-al doilea tur de scrutin se vor desfășura în aceleași secții de votare ca pentru primul tur, stabilind și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească locațiile în care funcționează secțiile, precum și dotarea mini
Consultări la Cotroceni/ Președintele interimar Ilie Bolojan discută cu reprezentanții PNL
Consultările președintelui interimar Ilie Bolojan cu partidele și formațiunile parlamentare în vederea pregătirii poziției țării noastre la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc pe 6 martie se încheie, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanții Partidului Național Liberal. La discuții participă președintele interima
Kelemen Hunor, despre cazul Georgescu: Organele de anchetă să-și facă treaba; au început să se miște
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că, în ceea ce-l privește pe candidatul independent Călin Georgescu, organele de anchetă trebuie să-și facă treaba și 'dacă până acum n-au reușit, în sfârșit au început să se miște'. 'Nu vreau să comentez mai mult acțiunea Procuraturii, fiindcă nu cunosc detaliile și nu este
Consultări la Cotroceni/ Președintele interimar Ilie Bolojan discută cu reprezentanții Grupului minorităților
Consultările președintelui interimar Ilie Bolojan cu partidele și formațiunile parlamentare în vederea pregătirii poziției țării noastre la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc pe 6 martie continuă, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanții Grupului parlamentar al minorităților naționale. Delegația este formată din Varu
Consultări la Cotroceni/Kelemen Hunor: România poate asigura logistic și infrastructural un sprijin, dar fără trupe în Ucraina
România poate asigura logistic și infrastructural un sprijin pentru Ucraina, pentru statele UE și pentru cei care doresc să se implice mai activ, dar fără trupe românești în Ucraina, este concluzia prezentată de delegația UDMR la consultările avute miercuri, la Palatul Cotroceni, cu președintele interimar, a precizat liderul Uniunii, Kelemen Hunor.
Lasconi: Propunerile la Cotroceni - un plan de participare la reconstrucția Ucrainei, măsuri antidezinformare; am cerut clarificări pe anularea alegerilor
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat, miercuri, că a propus la consultările de la Palatul Cotroceni ca banii care nu sunt folosiți din PNRR să meargă pe o componentă de apărare, un plan de participare la reconstrucția Ucrainei, formarea unui task-force de apărare european în războiul hibrid, măsuri anti-dezinformare, menționând că i-a solicitat președintelui