Orban: Negocierile privind formarea Guvernului - pe baza unui mandat pe care l-am respectat 100%

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că toate negocierile privind formarea coaliţiei şi a Guvernului s-au desfăşurat pe baza unui mandat pe care l-a respectat 100%.
"Mandatul a fost foarte clar: după ce au fost blocate negocierile cinci zile, când a fost o singură formulă de premier Florin Cîţu, preşedintele Camerei Deputaţilor - Ludovic Orban, mandat dat de Biroul Politic Naţional, am flexibilizat mandatul şi am dat partenerilor noştri de coaliţie să aleagă între două opţiuni: opţiunea Florin Cîţu - premier, Ludovic Orban - preşedintele Camerei Deputaţilor, a doua opţiune - Ludovic Orban - premier, Florin Cîţu - preşedintele Senatului. Decizia legată de aceste două poziţii a fost o decizie separată, care a făcut parte din mandat. De asemenea, am avut în mandat ca reprezentarea PNL şi a celorlalte formaţiuni politice în coaliţie să fie conformă procentelor care au fost date de alegători şi acest lucru se regăseşte şi în componenta miniştri şi în componenta secretarilor de stat, preşedinţi, vicepreşedinţi de agenţii, prefecţi, suprefecţi, se regăseşte integral acest mandat pe care l-am respectat. Am avut o parte din mandat - şi aici trebuie să vă spun că niciun preşedinte al PNL nu a făcut ceea ce am făcut eu în stabilirea reprezentanţilor PNL pe funcţiile de demnitate publică - să fie repartizarea candidaţilor pentru funcţie de demnitate publică echilibrată teritorial pe baza unor criterii care au fost convenite şi acceptate de toţi preşedinţii de filiale", a spus Orban, la finalul şedinţei BEx al PNL.
El a arătat că USR PLUS a cerut paritate la negocierile privind ministerele, dar că PNL a obţinut 9 ministere, USR PLUS - 6 ministere, iar UDMR - 3 ministere.
Orban a anunţat că va face în continuare o campanie pozitivă în competiţia internă privind şefia PNL.
"Din punctul meu de vedere, ceea ce am spus la începutul campaniei şi am respectat până acum voi respecta şi de acum încolo şi anume voi face o campanie pozitivă, o campanie care are la bază viziunea mea despre evoluţia PNL, care va stabili obiectivele esenţiale ale PNL în următorii patru ani şi, de asemenea, va defini programele, proiectele şi politicile publice care vor sta la baza leadership-ului pe îl voi asigura partidului în următorii patru ani de zile", a spus Orban.
Preşedintele PNL a subliniat că fiecare membru al formaţiunii are dreptul de a-şi stabili opţiunea la alegerile care se desfăşoară în organizaţiile locale, în organizaţiile judeţene, cât şi la cele din cadrul congresului partidului.
"Eu contez pe colaborarea tuturor membrilor PNL, indiferent de opţiunea lor, şi de altfel am arătat prin toată activitatea mea de preşedinte că eu am colaborat cu toţi membrii PNL", a susţinut Orban.
Liderul liberalilor nu a dorit să comenteze afirmaţiile colegilor de la şedinţa Biroului Executiv, susţinând că afirmaţia conform căreia felul în care ar conduce partidul seamănă cu cel al lui Liviu Dragnea este o minciună.
"În ceea ce mă priveşte sunt un om care respectă democraţia, drepturile fiecărui membru al PNL. Toate deciziile care au fost luate de-a lungul celor patru ani în care am condus PNL au fost luate de organismele statutare are PNL. Sunt un om care sunt într-o consultare permanentă cu toată baza partidului şi de multe ori am consultat şi membri care nu fac parte din organismele statutare ale PNL. La baza oricărei decizii pe care am luat-o în cei patru ani ca preşedinte, pe lângă faptul că aceste decizii au fost luate în organismele statutare ale PNL, întotdeauna am adus analize, sondaje, cercetări, o fundamentare ştiinţifică a oricărei propuneri de decizie pe care am luat-o şi la fel voi face şi de acum încolo", a subliniat Orban, adăugând că el nu ameninţă pe nimeni.
În opinia sa, cu siguranţă se poate vorbi în continuare de "un festival al democraţiei" în ceea ce priveşte competiţia internă din PNL.
"Întotdeauna mai apar anumite tensiuni. Am vorbit cu fiecare în parte. În ce mă priveşte pe mine, sunt aşa cum am fost de fapt de-a lungul întregii mele cariere politice. Îmi respect toţi colegii de partid, am colaborat cu toţi colegii de partid, chiar şi cu aceia care, preşedinte fiind, au manifestat atitudini nu tocmai prieteneşti faţă de mine. Eu am susţinut oameni indiferent care este opţiunea lor faţă de mine, dacă mă simpatizau sau nu mă simpatizau, pe baza unor criterii care ţin de profesionalism, de activitate, de devotament faţă de PNL şi de capacitatea de a servi interesul public", a declarat Orban.
Preşedintele PNL a punctat că susţinătorii săi, dar şi cei ai lui Florin Cîţu trebuie să aibă o atitudine pozitivă.
"Membrilor PNL nu le place ca diferiţi reprezentanţi ai PNL să-şi critice public, în media, alţi colegi şi părerea mea este că oricine abordează o astfel de strategie şi anume aceea de a-şi critica public colegi va pierde", a opinat Orban, arătând că el nu a răspuns niciodată criticilor.
El a spus că a solicitat în cadrul şedinţei BEx prezenţa liderilor partidului la campania pentru susţinerea candidaţilor liberali la alegerile locale parţiale din 27 iunie.
"Am solicitat liderilor partidului, miniştrilor care sunt invitaţi şi altor colegi de care este nevoie în campanie prezenţa acestora în campania pentru alegerile locale din 27 iunie, a candidaţilor PNL pentru a susţine aceste candidaturi. Competiţia internă din PNL nu trebuie să afecteze mobilizarea partidului pentru susţinerea candidaţilor PNL", a afirmat Ludovic Orban. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Orban: PNL are flexibilitate în a găsi cea mai bună soluţie pentru desfiinţarea SIIJ
Orban: Discutăm în coaliţie de legea Romexpo; cei de la USR PLUS ar trebui să fie mai decenţi
Deputatul PNL Florin Roman: Cred că Orban i-a trădat pe primari
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/Ponta: Recâștigarea încrederii printr-un acord politic privind înghețarea taxelor
Recâștigarea încrederii în guvern prin instituirea unui acord politic privind înghețarea TVA și a celorlalte taxe, oprirea importului de produse agroalimentare din Ucraina, în scopul relansării agriculturii din România și acordarea din nou de facilități în IT, agricultură și construcții sunt principalele măsuri economice din Programu
Radu Miruță: În fața unui atac hibrid asupra democrației, autoritățile statului asistă nepăsătoare
Deputatul USR Radu Miruță este de părere că autoritățile statului asistă 'nepăsătoare' în fața unui atac hibrid asupra democrației, România fiind 'vulnerabilizată intenționat'. Potrivit unui comunicat transmis, duminică, AGERPRES, la patru luni de la anularea alegerilor din decembrie 2024, România rămâne fără măsuri conc
Prezidențiale2025/Ponta: E necesar un restart inclusiv pe zona guvernamentală; trebuie să ieșim din criza economică
Noul președinte ales trebuie să lucreze, până la 1 iunie, cu un nou guvern care să își asume măsuri concrete pentru a ieși din criza economică în care se află țara, guvern care va fi condus de un premier, 'un om competent și care are curaj să facă reforme', pe care partidele aflate la guvernare îl vor accepta, 'chiar dacă le va pica greu l
AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni pe viitor abuzurile electorale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un proiect legislativ care vizează modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu scopul de a preveni pe viitor 'abuzurile electorale' și de a restabili încrederea publicului în procesul democratic, informează un comunicat transmis, duminic
Prezidențiale2025/ BEC va prezenta pe 3 și 4 mai datele privind prezența la urne; pe site-ul AEP - urmărite în timp real
Biroul Electoral Central va prezenta, sâmbătă, 3 mai, și duminică, 4 mai, datele privind prezența cetățenilor români la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit BEC, datele privind prezența la alegerile prezidențiale vor fi prezentate public după cum urmează: * sâmbătă, la ora 12:30
Prezidențiale2025/Președintele interimar, despre susținerea lui Antonescu în campanie: Omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune
Președintele interimar Ilie Bolojan nu consideră că a încălcat Constituția când s-a afișat în campania electorală alături de candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, acesta afirmând că ''omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune''. ''Nu am încălc
Funeralii Papa Francisc/Ciolacu, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif: Ne-am luat rămas bun de la un pastor și un lider
Papa Francisc a avut întotdeauna grijă de semenii săi și a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi, a declarat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu, care a participat, alături de președintele interimar, Ilie Bolojan, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif. ''Cu emoție și recunoștință, am participat astăz
Expoziție cu fotografii AGERPRES şi Moldpres, la Festivalul 'Podul de flori' de la Ungheni; Neacșu: M-au impresionat imaginile din mai 1990
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Vicepremierul Marian Neacșu s-a arătat impresionat de o expoziție vernisată, sâmbătă, la Ungheni, cu fotografii din perioada podurilor de flori din anul 1990 realizate de Agenția Națională de Presă AGERPRES şi Moldpres. Expoziția a fost deschisă publicului într-un cort din
Vălean, la Ungheni: Podul nu e doar o punte peste apă, e o oportunitate de dezvoltare economică și expresia libertății de mișcare
Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Eurodeputatul Adina Vălean a declarat, sâmbătă, în Piața Independenței din Ungheni, că 'Podul de flori' are o simbolistică sufletească aparte pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, dar reprezintă totodată și o oportunitate de dezvoltare economică.
Prezidențiale2025/ Antonescu: Vreau să fiu președintele României sub mandatul căruia vom serba intrarea Republicii Moldova în UE
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Candidatul Alianței electorale 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Ungheni, unde a participat la evenimentele prilejuite de lansarea în execuție a noului pod peste râul Prut, că își dorește să fie președintele României sub manda
VIDEO Prezidențiale2025/ Crin Antonescu: Noul pod între România și Republica Moldova - un început de drum
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Candidatul Alianței electorale 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că noul pod construit peste râul Prut între România și Republica Moldova reprezintă 'un început de drum'.
Marian Neacșu, la Ungheni: După podurile de flori din anii '90, e vremea podurilor construite trainic
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Vicepremierul Marian Neacșu a declarat, sâmbătă, la Ungheni, că a venit vremea podurilor construite trainic, după ce în anii '90 au fost podurile de flori. 'În anii '90 a fost vremea podurilor de flori. În anii 2000 și până acum a fost vremea podurilor
Ministrul Sorin Grindeanu: Noul pod de la Ungheni - primul construit după 60 de ani între România și Republica Moldova
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Podul peste Prut între Iași și Ungheni, care face parte integrantă din viitoarea autostradă A8, este primul dintre România și Republica Moldova construit în ultimii 60 de ani, a declarat, sâmbătă, la Zagarancea (Republica Moldova), ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Igor Grosu: Înaintașii noștri au construit Podul de flori; generația noastră trebuie să construiască poduri de piatră
Ungheni - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a declarat, sâmbătă, cu prilejul demarării lucrărilor de construcție la noul pod peste r&acir
Prezidențiale2025/ INTERVIU Victor Ponta: Proiectul meu de țară - România să își stabilească propriile priorități
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că România este deja o țară matură, nu mai este o ''adolescentă'' în rândul statelor democratice, de aceea, ca și un om la 35 de ani, trebuie să-și decidă propriile priorități, ''să nu și le mai stabilească &ici