Rareş Bogdan: M-am supărat puţin pe Ludovic; trebuia să se gândească să nu mă bage în război pentru că pierde
Europarlamentarul Rareş Bogdan a declarat luni că afirmaţiile preşedintelui PNL, Ludovic Orban, referitoare la negocierile privind formarea coaliţiei sunt uşor de demontat şi a spus că Orban trebuia să se gândească înainte să-l "bage în război" pentru că va pierde.
"Eu am răspuns, deşi în primă fază, când am primit informaţia, nu am crezut, pentru că am înţeles că va fi un festival al democraţiei şi nu atacuri între colegi în spaţiul public. Nu am vrut să cred că Ludovic a folosit astfel de cuvinte la adresa a trei colegi, dar până la urmă m-au lămurit colegii din mass-media din Botoşani că aşa a fost. În primă fază, am văzut declaraţia lui Florin Cîţu, am văzut declaraţiile Ralucăi Turcan, ale Alinei Gorghiu, am considerat că nu e cazul să intervin şi eu, mai ales că eu vorbesc ceva mai apăsat şi mi s-au părut extrem de bune declaraţiile premierului, dar tocmai pentru că am fost nominalizat, am vrut să fac puţină ordine şi să explic exact ce s-a întâmplat", a spus Rareş Bogdan la Parlament.
Potrivit lui Rareş Bogdan, competiţia pentru conducerea partidului nu trebuie dusă în spaţiul public.
"Îmi pare rău că se duce această frumoasă competiţie în spaţiul public. Cred că trebuie să rămână în spatele uşilor închise, cum e acum, nu trebuie să răzbată nimic, pentru că trebuie să discutăm de PNRR şi despre investiţii şi despre ce facem cu ţara aceasta, nu cum ne războim în interiorul partidului, pe români asta nu-i interesează şi am spus că este aşa. Acum, mai mult eu nu am să spun decât că, la câtă lume a participat acolo, e atât de uşor de demontat ce a zis Ludovic, încât nici nu e cazul să o fac eu", a mai spus Rareş Bogdan.
El a explicat că împărţirea ministerelor s-a făcut între liderii partidelor din coaliţie, la solicitarea lui Ludovic Orban.
"Deci, practic, împărţirea - ca lucrurile să fie clare - a fost făcută între Dacian Cioloş, Dan Barna, Kelemen Hunor şi Ludovic Orban, la cererea lui Ludovic Orban. (...) A negociat (Ludovic Orban - n.r.) această funcţie (de preşedinte al Camerei Deputaţilor - n.r.) şi consider că trebuia să participăm şi noi la discutarea ministerelor", a adăugat Rareş Bogdan.
Ludovic Orban, potrivit acestuia, trebuia să se gândească înainte să-l "bage în război".
"Eu sunt ca şi un centurion (...), e bine să mă laşi să vorbesc de drumuri, poduri, atragere de bani europeni. Eu am fost în două campanii grele cu nişte oameni care păreau că îngenunchează România şi nu m-am temut şi am reacţionat imediat, cu domnul Victor Ponta şi cu domnul Liviu Dragnea. Dacă Ludovic... trebuia să se gândească, că mă cunoaşte, chiar dacă am reacţionat ceva mult mai târziu şi mult mai calm decât de obicei, eu în războaie mă simt perfect, dar cred că trei ani de zile nu trebuie să avem niciun fel de război şi să construim. Deci, mai bine mă lasă să-mi cultiv grânele, să aduc investiţii încoace şi să fac lucruri bune pentru ţara asta, decât să mă bage în război, pentru că pierde războiul", a afirmat Rareş Bogdan.
El a spus că Ludovic Orban nu va pierde funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor dacă la congresul PNL nu va mai obţine prima poziţie în partid.
"Nu, este o speculaţie. Ludovic Orban a fost ales, noi, după congres, trebuie să fim şi mai uniţi şi în niciun caz să se creeze astfel de chestiuni. Eu nu consider că trebuie să piardă funcţia. Trebuie, în schimb, să colaboreze cu Florin Cîţu şi cu Guvernul", a subliniat liberalul.
Nu se pune nici problema renegocierii funcţiilor de miniştri, arătat Rareş Bogdan.
"Nu se pune problema de aşa ceva, s-a făcut atunci, nu s-a reacţionat, asta e, mergem înainte. Trebuie apăraţi miniştrii", a mai adăugat europarlamentarul.
Rareş Bogdan i-a reproşat lui Ludovic Orban faptul că a vorbit public despre conflictele din PNL.
"M-am supărat puţin pe Ludovic, că nu e normal să ducă conflictele în afară şi am promis cu toţii că nu ne atacăm în spaţiul public, nu ştiu ce l-a apucat, la experienţa pe care o are, să facă acest lucru", a mai spus Rareş Bogdan.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă că, în timpul negocierilor pentru formarea coaliţiei şi a guvernului, a fost "părăsit" de echipa de negociere, din care făceau parte Rareş Bogdan, Raluca Turcan şi Robert Sighiartău, care au încercat să provoace convocarea nestatutară a unui Birou Politic Naţional "pentru a arunca în aer formarea coaliţiei".
Luni, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a afirmat că nu l-a "părăsit" pe Orban şi a subliniat că nu a participat la negocieri deoarece nu a vrut să fie "părtaş al istoriei cu această mişcare de trădare a intereselor partidului".
"Nu am mai participat la negocieri la Vila Lac II pentru faptul că toate ministerele dezvoltării, economice au fost cedate USR-PLUS şi din acel moment am zis că nu vreau să fiu părtaş al istoriei cu această mişcare de trădare a intereselor partidului", a spus Sighiartău. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Orban: PNL are flexibilitate în a găsi cea mai bună soluţie pentru desfiinţarea SIIJ
Orban: Discutăm în coaliţie de legea Romexpo; cei de la USR PLUS ar trebui să fie mai decenţi
Orban: Negocierile privind formarea Guvernului - pe baza unui mandat pe care l-am respectat 100%
Deputatul PNL Florin Roman: Cred că Orban i-a trădat pe primari
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Plenul Parlamentului a decis, marți, desemnarea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. S-au înregistrat 248 de voturi pentru, 54 împotrivă și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Bogdan Dumitru: Industria IT din România traversează o perioadă dificilă
Industria IT din România traversează o perioadă 'dificilă', marcată de transformările accelerate generate de inteligența artificială, iar companiile trebuie să se adapteze noilor tehnologii și să dezvolte unele proprii, pe lângă serviciile pe care le oferă deja, a declarat, marți, ministrul delegat pentru Digitalizare, Bogdan Dumitru, la eveniment
Niculescu: Evaluarea Guvernului, a miniștrilor și a mea, este permanentă
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat marți că evaluarea Guvernului, a miniștrilor și a sa, este una permanentă, subliniind că în fiecare ședință de executiv au loc discuții privitor la activitatea curentă și la ce poate fi îmbunătățit. El a răspuns astfel întrebat dacă are o intenție o evaluare care să ducă la remanierea
Niculescu: La Cernavodă a fost un incident tehnic; sper ca într-o zi, două, unitățile 1 și 2 să fie funcționale
Premierul Luca Niculescu a afirmat marți că în aproximativ două zile unitățile 1 și 2 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă vor redeveni 'perfect funcționale'. 'La Cernavodă a fost un incident tehnic, sper ca într-o zi, două, cele două unități, unu și doi, să fie din nou perfect funcționale. Știți că asta înseamnă foarte mult pen
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
Conferință de presă - la Cotroceni; Nicușor Dan: Voi vorbi despre provocările ultimelor luni și prioritățile următoare
Președintele Nicușor Dan va susține marți seara, de la ora 19:00, o conferință de presă la Palatul Cotroceni. 'Despre provocările ultimelor luni și prioritățile pentru perioada următoare voi vorbi deschis în cadrul unei conferințe de presă, care va avea loc marți, 10 noiembrie, de la ora 19:00, la Palatul Cotroceni', a precizat ș
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Oana Țoiu: Hubul european de securitate maritimă va avea două sedii - la Constanța și la Varna
Deputata USR Oana Țoiu, fost ministru al Afacerilor Externe, transmite că Hubul european de securitate la Marea Neagră va avea două sedii complementare: la Constanța și la Varna (Bulgaria). ''Anunțul făcut astăzi de Comisia Europeană, odată cu vizita Ursulei von der Leyen la București, de acordare a finanțării de 50 de milioane de euro
Nicușor Dan: Am avut numeroase incidente la Marea Neagră, acțiuni de sabotaj, atacuri cibernetice
România a avut, recent, numeroase incidente la Marea Neagră, incursiunile cu drone fiind cele mai vizibile, dar și acțiuni de sabotaj, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, toate parte a unui război hibrid în care Rusia încearcă să escaladeze conflictul pe care l-a început în Ucraina, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan, &
Premierul a reafirmat, în discuția cu șefa CE, angajamentul Guvernului de a promova proiectul european
Premierul Luca Niculescu a reafirmat luni, în cadrul discuției pe care a avut-o cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, angajamentul Guvernului pe care îl conduce de a promova proiectul european și de a colabora strâns cu partenerii europeni pentru o Europă mai puternică, mai sigură și mai competitivă. ''Am p






