Senat: Închisoare de la 1 la 6 ani pentru reţinerea şi neplata impozitelor şi contribuţiilor (proiect)

Reţinerea şi neplata la timp a impozitelor şi contribuţiilor la bugetul de stat se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 6 ani, prevede o propunere legislativă iniţiată de ministrul Finanţelor, senatorul Eugen Teodorovici, şi depusă la Parlament.
Actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale prevede că este considerată infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 6 ani "reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, ori, după caz, nereţinerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege.
Printre taxele enumerate în anexă se numără: "impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoana juridică română. impozitul pentru veniturile din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, impozit pe venitul din salarii şi asimilate salariilor, impozitul pe veniturile din arendă, impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi, impozit pe veniturile sub forma de dividende, impozitul pe veniturile din pensii, contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi. Impozit datorat pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, contribuţia la Fondul pentru mediu".
De asemenea, actul normativ prevede pedeapsă de la 2 la 7 ani de închisoare pentru "stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat".
Potrivit actului normativ, mai constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani Ia 7 ani ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor; executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor, ş.a.m.d.
Dacă prin faptele menţionate s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o treime. Pentru un prejudiciu mai mare de 500.000 euro limitele pedepsei se majorează cu jumătate, mai menţionează proiectul de act normativ.
Achitarea prejudiciului duce la reducerea pedepsei la jumătate, iar dacă prejudiciul este mai mic de 100.000 euro se poate aplica amendă.
"Faptele nu se pedepsesc dacă prejudiciul cauzat prin infracţiune este de până la 10.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, iar în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la citirea actului de sesizare, suspectul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul", se mai arată în proiectul de act normativ.
Iniţiatorul actului normativ susţine, în expunerea de motive, că "măsurile propuse contribuie la diminuarea decalajului fiscal prin asigurarea veniturilor fiscale cuvenite bugetului general consolidat, în cuantum considerabil mai mare, fără a creşte cotele de impozitare sau a introduce noi impozite sau taxe".
Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Teodorovici: Nu am datorii la stat
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/Nicușor Dan, la finalul mitingului din Piața Victoriei: Trebuie să credem în România pe care vrem să o construim
Candidatul independent Nicușor Dan a spus duminică seara, într-un cuvânt rostit la finalul mitingului intitulat 'România în lumină' din Piața Victoriei, că susținătorii săi și românii trebuie să creadă în România pe care vor să o construiască, pentru a o putea câștiga prin rezultatul votului de peste o săptăm&ac
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan, mesaj pentru unitate adresat susținătorilor la mitingul 'România în lumină'
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a transmis duminică, la mitingul 'România în lumină' organizat în Piața Victoriei, un mesaj pentru unitate. 'Să vă gândiți la toți cetățenii României, pentru că avem nevoie să reconstruim țara. (...) Este despre uniune, despre reconstrucție,
Prezidențiale2025/Nicușor Dan: Am încercat să discut și cu românii cu opinii diferite față de mine
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, afirmă că a încercat să discute cu toți românii, inclusiv cu cei care au opinii diferite față de ale sale. Întrebat despre atitudinea contracandidatului său, președintelui AUR, George Simion, care ar fi plecat intempestiv, sâmbătă, de la o întâlni
Prezidențiale2025/AUR denunță apariția unei scrisori contrafăcute care îi este atribuită în mod fals
Reprezentanții AUR susțin că a apărut pe rețelele de socializare o scrisoare contrafăcută, atribuită în mod fals formațiunii lor și candidatului la funcția de președinte al României, George Simion. 'Partidul AUR denunță apariția pe rețelele sociale a unei scrisori contrafăcute, atribuită în mod fals formațiunii noastre po
Prezidențiale 2025/Nicușor Dan: Tranzitul produselor ucrainene prin România nu a fost controlat de instituțiile statului
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat că producătorii agricoli români au suferit din cauza faptului că tranzitul acestor produse din Ucraina 'nu a fost controlat de instituțiile statului', iar unele s-au oprit și în România. 'Problema a fost tranzitul produselor ucrainene prin Ro
Prezidențiale 2025/Nicușor Dan: Țara noastră are potențial gastronomic; poate să fie folosit ca brand al României
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, consideră că potențialul gastronomic al țării noastre poate să fie folosit ca brand al României, prin includerea componentei gastronomice în activitățile turistice. 'Am avut o întâlnire cu reprezentanța ai micilor producători locali, agricoli, din toată R
Prezidențiale2025/Dan: Voi lupta pentru o Românie în care copiii romi au aceleași șanse ca oricare alt copil
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a declarat că va lupta pentru o Românie în care copiii romi au aceleași șanse ca oricare alt copil din această țară. 'Mulțumesc fundației Roma for Democracy pentru invitația și oportunitatea de a-mi exprima susținerea pentru comunitatea rromă și pentru efortul pe c
Prezidențiale 2025/Nicușor Dan, dispus să aibă un consilier din rândul structurilor asociative din sectorul agricol
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, și-a exprimat disponibilitatea, în cazul în care va câștiga competiția electorală, de a avea, în calitate de șef al statului, un consilier din rândul structurilor asociative din sectorul agricol și agroalimentar. 'Am avut o discuție cu reprezentanți
Bolojan: Este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la o pace durabilă și justă în Ucraina
Președintele interimar Ilie Bolojan a subliniat sâmbătă, în cadrul Summitului 'Coaliției de Voință', că este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la o pace durabilă și justă în Ucraina. 'Astăzi, la Summitul 'Coaliției de Voință', am subliniat că este în interesul Rom&aci
Predoiu: Să păstrăm viu idealul de independență și să fim la înălțimea celor care au făcut posibilă România de azi
Independența câștigată în 1877 ne obligă și în prezent să rămânem consecvenți valorilor care stau la temelia apartenenței noastre: libertate, stat de drept, solidaritate, respect pentru demnitatea umană și angajament pentru pace, a afirmat prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Independenței Naț
Bolojan: Valorile care au făcut posibile Independența României și Marea Unire ne ghidează și astăzi ca națiune
Independența României și Marea Unire rămân repere ale istoriei noastre, iar valorile care le-au făcut posibile - libertatea, demnitatea, unitatea și suveranitatea - ne ghidează și astăzi ca națiune, a transmis președintele interimar Ilie Bolojan cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României. 'Sărbătorim astăzi 148
Președintele interimar Ilie Bolojan participă , în regim de videoconferință, la Summitul 'Coaliției de voință'
Președintele interimar Ilie Bolojan va participa sâmbătă, în regim de videoconferință, la Summitul 'Coaliției de voință' (Coalition of the Willing), care are loc la Kiev, informează Administrația Prezidențială. Ucraina va găzdui sâmbătă o reuniune a liderilor din țările așa-numitei 'coaliții a voluntarilor' dispuși să-i ofere
Ziua Europei/Crin Antonescu: Europa e sub atac, dinăuntru și din afară; Dumnezeu să ne dea puterea să o apărăm
Europa este o istorie, un spirit, o civilizație, nu un monopol, o lozincă, o caricatură, a declarat vineri Crin Antonescu, cel care a reprezentat Alianța ''România Înainte'' în alegerile prezidențiale din acest an. El a transmis un mesaj de
Prezidențiale2025/BEC a stabilit machetele buletinelor de vot pentru turul 2 de scrutin
Biroul Electoral Central a stabilit, vineri, machetele buletinelor de vot pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale, ordinea de înscriere a candidaților fiind cea în funcție de numărul voturilor valabil exprimate obținute la primul tur de scrutin, respectiv primul - George Simion și al doilea - Nicușor Dan. Procesul verbal încheiat de BEC me
Atenționare de călătorie MAE: Slovacia - actualizarea restricțiilor de trecere a frontierei în contextul focarelor de febră aftoasă
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Slovacă asupra faptului că, în contextul focarelor de febră aftoasă, autoritățile slovace au decis prelungirea controalelor la frontierele cu Ungaria și Austria, până la data de 7 iulie, la miezul nopții.