Iohannis: E păgubos pentru România să rămânem în logica risipitoare; e nevoie de stimularea producţiei şi antreprenoriatului în agricultură
România beneficiază de un potenţial uriaş în agricultură, iar în acest domeniu este nevoie de stimularea producţiei şi a antreprenoriatului, a fost mesajul transmis miercuri de preşedintele Klaus Iohannis, cu ocazia evenimentului organizat de Federaţia Naţională Pro Agro, la Poiana Braşov.
"România beneficiază de un potenţial uriaş în agricultură, care este însă insuficient valorificat şi departe de a primi sprijinul de care are nevoie. Avem datoria să transformăm acest potenţial, în mod inteligent şi durabil, într-un adevărat atu naţional. La începutul secolului trecut eram cunoscuţi drept 'grânarul Europei', iar în prezent suntem importatori neţi de produse alimentare. Este un fapt greu de acceptat, în condiţiile în care ţara noastră deţine a şasea cea mai mare suprafaţă agricolă din Uniunea Europeană", spune Iohannis, în mesajul transmis de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.
El subliniază că agricultura este un domeniu cheie al economiei României şi care are nevoie de schimbări structurale profunde.
"O direcţie importantă trebuie să vizeze schimbarea statutului actual de importator net în domeniul agroalimentar. Pentru aceasta, însă, trebuie încurajate şi sprijinite lanţurile de producţie competitive, aici, în ţară", arată şeful statului.
Preşedintele Iohannis menţionează că, în anul 2017, pe fondul politicilor axate aproape exclusiv pe stimularea intensă a consumului, România a înregistrat un deficit comercial total de 13 miliarde de euro, din care 2 miliarde de euro este deficitul comercial rezultat din produsele agroalimentare.
"Este păgubos pentru România să rămânem în această logică risipitoare, orientată exclusiv pe termen scurt. Pentru a avea performanţe sustenabile în agricultura şi economia noastră, politicile economice trebuie axate, în principal, pe stimularea producţiei şi a antreprenoriatului, care să renască activitatea economică şi în mediul rural. Această orientare este esenţială pentru revigorarea satului românesc şi pentru prosperitatea comunităţilor rurale. Este deosebit de importantă încurajarea iniţiativei antreprenoriale în agricultură, în special din partea tinerilor", spune el.
Şeful statului precizează că trebuie gândite programe care să încurajeze reîntoarcerea familiilor de români din străinătate şi care să stimuleze investiţiile acestora în mediul rural.
"Prin încurajarea asocierii, prin promovarea agriculturii bio, prin sprijinirea înfiinţării de centre de colectare regionale pentru aprovizionarea reţelelor de retail cu produse româneşti, prin folosirea tuturor oportunităţilor oferite de fondurile europene, agricultura românească poate deveni un veritabil vector al dezvoltării noastre economice", arată Iohannis.
El menţionează că, în actualul exerciţiu financiar european, România beneficiază de peste 20 de miliarde de euro fonduri europene, care pot contribui la competitivitatea agriculturii româneşti şi la dezvoltarea mai echilibrată a zonelor rurale, dar că pentru aceasta priorităţile guvernamentale şi eforturile fermierilor trebuie să fie convergente.
"Săptămâna trecută, Comisia Europeană a prezentat proiectul de buget multianual al Uniunii Europene post-2020. România va susţine menţinerea unor alocări semnificative pentru Politica Agricolă Comună, care trebuie să rămână una puternică, echilibrată şi orientată către viitor, capabilă să ofere bunăstare tuturor cetăţenilor europeni", a adăugat Iohannis.
Şeful statului a salutat prezenţa preşedintelui PPE, Joseph Daul, la eveniment şi i-a îndemnat pe fermieri să folosească toate facilităţile pe care fondurile europene li le oferă.
"Vă încurajez să vă asociaţi pentru a deveni mai puternici şi să daţi, astfel, o nouă dimensiune agriculturii româneşti", a concluzionat preşedintele Iohannis. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele Nicușor Dan - consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, luni, la Palatul Cotroceni
Președintele Nicușor Dan va avea, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, informează Administrația Prezidențială. În temeiul prevederilor art. 103 alin. (1) din Constituția României, președintele României, Nicușor Dan, va invita la Palatul Cotroceni președinții și rep
VIDEO Bolojan spune că legea salarizării va permite doar creșteri de amplitudine mică, dacă nu se fac reduceri de personal
Premierul Ilie Bolojan a declarat că România trebuie să mențină anvelopa salarială la puțin peste 8% din PIB, în contextul angajamentelor privind reducerea deficitului bugetar. Bolojan a afirmat că noua lege a salarizării trebuie să fie realistă și corelată cu posibilitățile economiei. În aceste condiții, sunt posibile două v
VIDEO Cererea de plată 4 din PNRR a fost aprobată fără corecții financiare; România depășește 60% implementare (ministru)
Cererea de plată 4 din PNRR, care a inclus reforme complexe privind gestionarea durabilă a pădurilor, decarbonizarea, digitalizarea și revizuirea cadrului fiscal, a fost aprobată fără corecții financiare, iar gradul de implementare al Planului Național de Redresare și Reziliență al României depășește în prezent 60%, a declarat, joi, ministrul Investițiilo
VIDEO Bolojan: România a făcut bine că a accesat Programul SAFE, un împrumut avantajos pentru consolidarea industriei de apărare
Premierul Ilie Bolojan a declarat că România a procedat corect accesând Programul SAFE, un mecanism european de finanțare destinat consolidării industriei de apărare. El a subliniat că împrumutul este avantajos, cu o dobândă la jumătate din cea la care se împrumută țara noastră, are o perioadă de rambursare de 40 de ani și permite integr
VIDEO Bolojan: Ținta este să aducem plățile aferente PNRR la zi în următoarele două-trei săptămâni
Guvernul își propune ca în următoarele două-trei săptămâni să aducă la zi toate plățile pentru proiectele de investiții finanțate prin PNRR, astfel încât lucrările aflate în derulare să poată fi finalizate la timp. Anunțul a fost făcut de premierul interimar Ilie Bolojan, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victor
VIDEO Bolojan: Am convenit ca proiectele aferente jaloanelor PNRR nefinalizate să fie promovate în Parlament ca inițiative legislative
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul va urgenta finalizarea jaloanelor și reformelor din PNRR, astfel încât România să poată accesa fondurile europene aferente. Măsurile vor fi transpuse în Parlament sub forma unor proiecte de lege, având în vedere că Executivul interimar nu poate emite ordonanțe.
Țuțuianu: Proiectul privind publicitatea politică va fi finalizat în perioada următoare; va fi un proiect solid și coerent
Autoritatea Electorală Permanentă va finaliza în perioada următoare proiectul de reglementare a publicității politice, președintele AEP, Adrian Țuțuianu, precizând că se lucrează în colaborare interinstituțională pentru ca actul normativ să fie 'solid' și 'coerent'. 'Autoritatea Electorală Permanentă (AEP)
VIDEO Bolojan: Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro
Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro din PNRR, a anunțat premierul Ilie Bolojan. 'Mă bucur că astăzi Comisia Europeană ne-a confirmat, în mod oficial, validarea cererii noastre de plată de 2,6 miliarde de euro. (...) E un lucru important pentru România. Ne asigură fluxurile de plăți,
Daniel Zamfir: OUG privind programul SAFE va fi atacată la CCR; Biroul permanent al Senatului a decis
Senatul va sesiza Curtea Constituțională pe ordonanța de urgență privind programul SAFE, pentru că așa a decis Biroul permanent, a transmis joi social-democratul Daniel Zamfir. Liderul senatorilor PSD a fost întrebat care este poziția partidului în legătură cu faptul că președintele Senatului, Mircea Abrudean, refuză să sesizeze CC
Clotilde Armand (USR): Administrația locală suferă de lipsă de transparență; Întorsura Buzăului - un exemplu pozitiv
Vicepreședintele USR Clotilde Armand, care s-a aflat joi într-o vizită de lucru în municipiul Sfântu Gheorghe, a declarat că multe administrații locale, inclusiv din județul Covasna, dau dovadă de lipsă de transparență. 'Aici sunt niște comune care nu au ajuns încă la nivel de transparență pe care îl dorim. Am
Zamfir cere să fie cercetat felul în care oameni de afaceri negociază cu un vicepremier vânzarea acțiunilor statului
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat joi că organele statului trebuie să cerceteze activitatea vicepremierului Oana Gheorghiu, după ce un nou Guvern va fi instalat la Palatul Victoria. Sindicaliștii de la Guvern au cerut demisia Oanei Gheorghiu, care este acuzată că a făcut lobby pentru o companie străină din interiorul Guvernulu
Parlament/Bpr: Regulamentul AEP, aprobat; 204 posturi reduse
Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au aprobat, joi, Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Electorale Permanente (AEP) care include o organigramă cu un număr redus de posturi, pentru eficientizarea activității. Potrivit documentului, AEP are un număr de 371 de posturi exclusiv demnitarii, persona
Parlament/ Birourile permanente au trimis MApN și SRI aprobarea prealabilă pentru achizițiile pe programul SAFE
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis joi să transmită către Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații aprobarea prealabilă necesară pentru inițierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție aferente proiectelor propuse spre finanțare prin Instrumentul 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE), afla
Grindeanu i-a cerut lui Pîslaru lista cu proiectele din PNRR care trebuie aprobate în Parlament
Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Sorin Grindeanu, i-a trimis joi o scrisoare lui Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Fondurilor Europene, în care îi cere lista cu proiectele legislative care trebuie aprobate în Parlament pentru realizarea unui grad cât mai mare de absorbție a fondurilor din PNRR.
Senat: Biroul permanent l-a mandatat pe Mircea Abrudean să sesizeze CCR pentru OUG 38/2026
Biroul permanent al Senatului l-a mandatat pe președintele Senatului, Mircea Abrudean, să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la existența unui posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României și Guvern cu privire la procedura de adoptare OUG 38/2026, care vizează inclusiv Programul SAFE de înzestrare a armatei.

