logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Senat: USR şi PNL au depus o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Valentin Popa

Imagine din galeria Agerpres

Grupurile parlamentare USR şi PNL au depus luni, la Senat, o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Valentin Popa, ca urmare a deciziei ministrului "de a tăia drastic din locurile de admitere ale celor mai vechi şi prestigioase universităţi", solicitând demisia ministrului pe motiv că "a eşuat în misiunea sa".

Cei 36 de senatori care au semnat moţiunea consideră că ministrul Educaţiei a procedat astfel deoarece "apără interesele unor abonaţi ai puterii şi nu interesele educaţiei naţionale", potrivit unui comunicat al USR remis AGERPRES.

În textul moţiunii se arată că "învăţământul superior este creuzetul de formare a elitelor unei naţiuni şi trebuie să fie autonom şi liber de interese de partid, finanţat pe bază de performanţă şi merit, nu pe criterii de obedienţă politică. Ministerul Educaţiei trebuie să facă politici publice în interes general, nu să împartă locuri preferenţial ori să pedepsească şi să premieze universităţile după criterii politice. Universităţile trebuie să fie independente, să producă cercetări, idei şi cunoaştere pentru societate libere de constrângeri şi servituţi politice".

În acelaşi document senatorii USR şi PNL afirmă că, faţă de anul anterior, Universităţii Bucureşti i se suprimă 60 de locuri la licenţă, 335 de locuri la master şi 56 de locuri la doctorat. În schimb, Universitatea 'Aurel Vlaicu' din Arad, încadrată de ARACIS la încredere limitată atât în 2013, cât şi 2015, primeşte cu 30 locuri mai mult ca anul trecut.

"În total, celor patru universităţi din Consorţiul "Universitaria", cele mai vechi şi probabil cele mai performante din ţară, care nu au semnat scrisoarea de susţinere pentru ministrul Popa, li se suprimă aproximativ 1.000 de locuri la cele trei cicluri de studii", se arată în comunicat.

"În acelaşi timp, beneficiază de locuri în plus universităţi regionale, înfiinţate după 1989, cu un prestigiu, o atractivitate pentru studenţi şi nişte performanţe ştiinţifice mai slabe, dar care au iniţiat şi semnat lista de susţinere a ministrului Popa, unele dintre ele cu rectori înscrişi în PSD-ALDE, inclusiv universităţile din care provin ministrul, secretarul de stat şi preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, adică cei care au împărţit locurile", se mai afirmă în moţiune. AGERPRES /(A-autor: Sorin Peneş, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 12

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 14-05-2026 19:05

Președintele Nicușor Dan - consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, luni, la Palatul Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va avea, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, informează Administrația Prezidențială. În temeiul prevederilor art. 103 alin. (1) din Constituția României, președintele României, Nicușor Dan, va invita la Palatul Cotroceni președinții și rep

Politic 14-05-2026 18:58

VIDEO Bolojan spune că legea salarizării va permite doar creșteri de amplitudine mică, dacă nu se fac reduceri de personal

Premierul Ilie Bolojan a declarat că România trebuie să mențină anvelopa salarială la puțin peste 8% din PIB, în contextul angajamentelor privind reducerea deficitului bugetar. Bolojan a afirmat că noua lege a salarizării trebuie să fie realistă și corelată cu posibilitățile economiei. În aceste condiții, sunt posibile două v

Politic 14-05-2026 18:49

Cererea de plată 4 din PNRR a fost aprobată fără corecții financiare; România depășește 60% implementare (ministru)

Cererea de plată 4 din PNRR, care a inclus reforme complexe privind gestionarea durabilă a pădurilor, decarbonizarea, digitalizarea și revizuirea cadrului fiscal, a fost aprobată fără corecții financiare, iar gradul de implementare al Planului Național de Redresare și Reziliență al României depășește în prezent 60%, a declarat, joi, ministrul Investițiilo

Politic 14-05-2026 18:43

VIDEO Bolojan: România a făcut bine că a accesat Programul SAFE, un împrumut avantajos pentru consolidarea industriei de apărare

Premierul Ilie Bolojan a declarat că România a procedat corect accesând Programul SAFE, un mecanism european de finanțare destinat consolidării industriei de apărare. El a subliniat că împrumutul este avantajos, cu o dobândă la jumătate din cea la care se împrumută țara noastră, are o perioadă de rambursare de 40 de ani și permite integr

Politic 14-05-2026 18:18

VIDEO Bolojan: Ținta este să aducem plățile aferente PNRR la zi în următoarele două-trei săptămâni

Guvernul își propune ca în următoarele două-trei săptămâni să aducă la zi toate plățile pentru proiectele de investiții finanțate prin PNRR, astfel încât lucrările aflate în derulare să poată fi finalizate la timp. Anunțul a fost făcut de premierul interimar Ilie Bolojan, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victor

Politic 14-05-2026 18:09

VIDEO Bolojan: Am convenit ca proiectele aferente jaloanelor PNRR nefinalizate să fie promovate în Parlament ca inițiative legislative

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul va urgenta finalizarea jaloanelor și reformelor din PNRR, astfel încât România să poată accesa fondurile europene aferente. Măsurile vor fi transpuse în Parlament sub forma unor proiecte de lege, având în vedere că Executivul interimar nu poate emite ordonanțe. &#

Politic 14-05-2026 18:01

Țuțuianu: Proiectul privind publicitatea politică va fi finalizat în perioada următoare; va fi un proiect solid și coerent

Autoritatea Electorală Permanentă va finaliza în perioada următoare proiectul de reglementare a publicității politice, președintele AEP, Adrian Țuțuianu, precizând că se lucrează în colaborare interinstituțională pentru ca actul normativ să fie 'solid' și 'coerent'. 'Autoritatea Electorală Permanentă (AEP)

Politic 14-05-2026 17:32

VIDEO Bolojan: Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro

Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro din PNRR, a anunțat premierul Ilie Bolojan. 'Mă bucur că astăzi Comisia Europeană ne-a confirmat, în mod oficial, validarea cererii noastre de plată de 2,6 miliarde de euro. (...) E un lucru important pentru România. Ne asigură fluxurile de plăți,

Politic 14-05-2026 16:29

Daniel Zamfir: OUG privind programul SAFE va fi atacată la CCR; Biroul permanent al Senatului a decis

Senatul va sesiza Curtea Constituțională pe ordonanța de urgență privind programul SAFE, pentru că așa a decis Biroul permanent, a transmis joi social-democratul Daniel Zamfir. Liderul senatorilor PSD a fost întrebat care este poziția partidului în legătură cu faptul că președintele Senatului, Mircea Abrudean, refuză să sesizeze CC

Politic 14-05-2026 16:25

Clotilde Armand (USR): Administrația locală suferă de lipsă de transparență; Întorsura Buzăului - un exemplu pozitiv

Vicepreședintele USR Clotilde Armand, care s-a aflat joi într-o vizită de lucru în municipiul Sfântu Gheorghe, a declarat că multe administrații locale, inclusiv din județul Covasna, dau dovadă de lipsă de transparență. 'Aici sunt niște comune care nu au ajuns încă la nivel de transparență pe care îl dorim. Am

Politic 14-05-2026 16:14

Zamfir cere să fie cercetat felul în care oameni de afaceri negociază cu un vicepremier vânzarea acțiunilor statului

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat joi că organele statului trebuie să cerceteze activitatea vicepremierului Oana Gheorghiu, după ce un nou Guvern va fi instalat la Palatul Victoria. Sindicaliștii de la Guvern au cerut demisia Oanei Gheorghiu, care este acuzată că a făcut lobby pentru o companie străină din interiorul Guvernulu

Politic 14-05-2026 15:56

Parlament/Bpr: Regulamentul AEP, aprobat; 204 posturi reduse

Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au aprobat, joi, Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Electorale Permanente (AEP) care include o organigramă cu un număr redus de posturi, pentru eficientizarea activității. Potrivit documentului, AEP are un număr de 371 de posturi exclusiv demnitarii, persona

Politic 14-05-2026 14:53

Parlament/ Birourile permanente au trimis MApN și SRI aprobarea prealabilă pentru achizițiile pe programul SAFE

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis joi să transmită către Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații aprobarea prealabilă necesară pentru inițierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție aferente proiectelor propuse spre finanțare prin Instrumentul 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE), afla

Politic 14-05-2026 14:05

Grindeanu i-a cerut lui Pîslaru lista cu proiectele din PNRR care trebuie aprobate în Parlament

Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Sorin Grindeanu, i-a trimis joi o scrisoare lui Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Fondurilor Europene, în care îi cere lista cu proiectele legislative care trebuie aprobate în Parlament pentru realizarea unui grad cât mai mare de absorbție a fondurilor din PNRR.

Viata Parlamentara 14-05-2026 13:17

Senat: Biroul permanent l-a mandatat pe Mircea Abrudean să sesizeze CCR pentru OUG 38/2026

Biroul permanent al Senatului l-a mandatat pe președintele Senatului, Mircea Abrudean, să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la existența unui posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României și Guvern cu privire la procedura de adoptare OUG 38/2026, care vizează inclusiv Programul SAFE de înzestrare a armatei.