Premierul Florin Cîţu, la UPT: Cercetarea trebuie să se facă în universităţi, pe bază de competiţie
Premierul Florin Cîţu a declarat, joi, la Universitatea Politehnica din Timişoara (UPT), că România are nevoie de ingineri bine pregătiţi, instituţia academică având "tot sprijinul" să facă ce este necesar pentru a furniza astfel de absolvenţi. Premierul s-a întâlnit la UPT cu reprezentanţi ai mediului a
VIDEO Cîţu anunţă o ordonanţă prin care autorităţile locale să poată prelua în administrare unele imobile abandonate
Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat, joi, la Timişoara, că va fi creat cadrul legal astfel încât autorităţile să poată prelua în administrare, la cerere, imobilele nefolosite ale unor instituţii. "Vrem, printr-o ordonanţă de urgenţă, să facem cadrul legal ca, la cerere, acele unităţi administrativ-teritoriale car
VIDEO Cîţu: Vom demara un program de investiţii pentru drumurile judeţene şi comunale, prioritate au localităţile cu canalizare şi apă
Premierul Florin Cîţu a anunţat joi că va fi lansat un program care vizează realizarea de investiţii în drumuri comunale şi judeţene finanţate de la buget, prioritate urmând să aibă localităţile "unde deja există canalizare şi apă". "Nici în PNRR şi nici în fonduri europene nu putem să avem drumuri
AEP: Valoarea totală a subvenţiilor virate de AEP partidelor politice în luna iunie - peste 13,695 milioane lei
Valoarea totală a subvenţiilor virate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) în contul partidelor politice în luna iunie a.c. a fost de 13.695.601,59 lei. Cei mai mulţi bani au intrat în conturile PSD - 5.273.081,64 lei, PNL - 4.470.245,51 lei şi USR, în urma înregistrării fuziunii prin absorbţie a Partidului
Orban: Trebuie să ne amintim de sacrificiile sincere făcute pe front de oamenii simpli, chemaţi să lupte în armata ţării
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a transmis, joi, un mesaj de Ziua Eroilor, menţionând că trebuie onorată memoria "celor mai buni dintre fiii patriei, ale căror fapte au pus temelia libertăţii de astăzi". "Ziua Înălţării este pentru noi, de mai bine de un secol, şi ziua în care onorăm memoria ce
Ambasadorul Rusiei: Manevrele din vecinătatea graniţelor noastre sunt văzute de noi ca provocatoare
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a declarat joi că ţara sa consideră manevrele militare de la graniţă ca fiind "provocatoare" şi apreciază că acestea "pun în pericol" situaţia de securitate de la Marea Neagră. "Manevrele din vecinătatea graniţelor noastre, cu participarea unor ţări occiden
Reuven Rivlin: Israelul îi va sprijini veşnic pe soţia şi fiul locotenent-comandorului (p.m.) Ştefan Claudiu Dragnea
Statul Israel îi va sprijini veşnic pe soţia şi fiul locotenent-comandorului (p.m.) Ştefan Claudiu Dragnea şi îi va respecta acestuia veşnic memoria, a afirmat, în discursul rostit, joi, la ceremonia de la monumentul dedicat militarilor decedaţi în tragedia aviatică din 2010 din Munţii Bucegi, preşedintele israelian Reuven Rivlin.
Anca Dragu: Voi discuta la Bruxelles nevoia flexibilizării condiţiilor privind achiziţiile publice
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat joi, la Bistriţa, că va efectua o vizită oficială la Bruxelles, săptămâna viitoare, unde va discuta despre nevoia de flexibilizare a condiţiilor privind achiziţiile publice, având în vedere că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) are un termen scurt de implementare, de doar trei ani.
Radu Oprea (PSD): Nu avem niciun proiect politic cu AUR
PSD nu are niciun proiect politic cu AUR, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Radu Oprea, care a susţinut că Alexandru Muraru ar trebui "să îşi vadă de treaba lui" şi să nu mai trimită scrisori politice cu antetul Guvernului. "Nu avem niciun proiect politic cu AUR. Din punctul meu de vedere, domnul Muraru ar
Preşedintele ANRE: Dacă se mai întâmplă manipularea pieţei de energie, sancţiunile vor fi din cifra de afaceri
Operatorii care manipulează piaţa de energie riscă sancţiuni din cifra de afaceri, cuprinse între 5 şi 10%, a declarat, joi, Dumitru Chiriţă, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). "Împreună cu Consiliul Concurenţei şi Ministerul Energiei, acţionăm pe trei direcţii acolo unde legea ne şi permite:
VIDEO Iohannis: Eroii neamului nostru - adevărate simboluri ale abnegaţiei, curajului şi simţului datoriei
Eroii neamului nostru au fost şi continuă să fie adevărate simboluri ale abnegaţiei, ale curajului şi ale simţului datoriei, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, joi, la ceremonia organizată cu prilejul "Zilei Eroilor" de la Monumentul "Mormântul Ostaşului
Dan Barna: O susţin pe Clotilde Armand în efortul de a aduce costurile salubrizării din Sectorul 1 în zona de normalitate
Vicepremierul Dan Barna a declarat, joi, că o susţine pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, "în efortul de a aduce preţurile" la salubrizare "în zona de normalitate". "Este un diferend între Primăria Sectorului 1 şi furnizorul Romprest. Legea este foarte clară în astfel de situaţii - furnizorii de utilităţi
Preşedintele Senatului, în vizită la centrul de vaccinare SVSU Bistriţa: Oamenii vor să revină la viaţa normală
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a vizitat, joi, centrul de vaccinare împotriva COVID-19 din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Bistriţa, însoţită de către şeful Cancelariei Prim-ministrului, Sergiu-Horia Hossu, ocazie cu care a felicitat autorităţile locale şi echipa medicală pentru rezultate. Anca Dragu a fost inform
Parlament: Raportul pe anul 2019 al ANRE, avizat favorabil în comisiile de specialitate
Comisiile de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor au avizat favorabil, joi, raportul activitate pe anul 2019 al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Raportul a fost adoptat cu majoritate de voturi, înregistrându-se două voturi "împotrivă" şi două abţineri. Prin acest vot, ra
Cîţu: Creşterea investiţiilor nete cu aproximativ 10% reprezintă un indicator ce arată încrederea investitorilor şi multinaţionalelor în Guvern
Prim-ministrul Florin Cîţu afirmă că anunţata creşterea a investiţiilor nete cu aproximativ 10% în trimestrul I al acestui an, potrivit datelor INS, reprezintă un indicator care arată încrederea antreprenorilor, a investitorilor şi a multinaţionalelor în Guvern. "Veşti extraordinare din economie! Investiţiile nete în economie