Drone în spațiul aerian european: Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, denunță 'escaladarea' Moscovei
Rusia 'se joacă cu războiul' și riscă o 'escaladare' a situației, a denunțat șefa diplomației UE, Kaja Kallas, aflată luni în vizită la Kiev, după o serie de încălcări ale spațiului aerian european atribuite aparatelor de zbor rusești, relatează AFP. 'De fiecare dată când o dronă sau un avion rusesc încalcă spațiul n
R. Moldova: Premierul în exercițiu, Dorin Recean, nu va conduce și viitorul guvern
Premierul în exercițiu al Republicii Moldova, Dorin Recean, nu va conduce și viitorul guvern, conform unui anunț făcut de președintele parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei conferințe de presă susținută împreună cu actualul șef al executivului de la Chișinău, relatează jurnal.md. 'Vă mulțumim că acum doi ani și jumăta
Reacții internaționale la eliberarea ostaticilor israelieni din captivitatea Hamas
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a salutat luni eliberarea a șapte ostatici de către Hamas, subliniind rolul președintelui american Donald Trump în această 'etapă crucială spre pace', informează AFP. Între timp, au fost eliberați și restul de 13, conform acordului încheiat între Israel și gruparea islamistă palestiniană Hamas.
Submarinul rusesc Novorossiisk, capabil să lanseze rachete Kalibr, a ieșit la suprafață în largul coastei Franței
O fregată a marinei franceze a urmărit un submarin rusesc care a ieșit la suprafață în weekend în largul coastelor Bretaniei, potrivit UK Defence Journal, care citează o declarație a Comandamentului maritim al NATO, a informat duminică United24Media. Într-o postare distribuită pe rețelele sociale, NATO a transmis: 'O freg
Hamas a predat toți ostaticii în viață pe care îi mai deținea în Gaza
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a predat luni Comitetului Internațional al Crucii Roșii și restul de 13 captivi rămași în Fâșia Gaza, în prezent nemaiavând sub controlul său niciun ostatic în viață, au relatat mass-media israeliene N12 și Ynet, informează EFE. Cei 13 ostatici eliberați sunt Nimrod Cohen (20 de ani),
Primul lot de șapte ostatici eliberați de Hamas a fost predat armatei israeliene
Primii șapte ostatici eliberați luni de către Hamas au fost deja predați armatei israeliene și se află în drum spre teritoriul israelian, au informat forțele armate israeliene într-un comunicat, transmite EFE. 'Cei șapte ostatici care se întorc sunt însoțiți acum de o unitate a FDI (Forțele de Apărare ale Israelului) și de Shin Bet
Franța: Lecornu va face marți, în Parlament, declarația de politică generală
Prim-ministrul francez Sebastien Lecornu își va susține declarația de politică generală marți după-amiază în Adunarea Națională (camera inferioară a Parlamentului), a anunțat luni noua purtătoare de cuvânt a guvernului, Maud Bregeon, transmite luni AFP. Socialiștii îi cer noului șef al guvernului, reconfirmat în funcție după demis
#Ucraina nu va viza civilii ruși dacă SUA oferă Kievului rachete Tomahawk, dă asigurări președintele Zelenski
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că, dacă SUA vor furniza Kievului rachete Tomahawk, ele vor fi folosite doar în scopuri militare, iar civilii din Rusia nu vor fi atacați, informează luni Reuters. 'Nu i-am atacat niciodată pe civilii lor. Aceasta este marea diferență între Ucraina și Rusia', a declarat
Coreea de Nord ar fi primit ajutor din partea Rusiei la dezvoltarea submarinelor sale (ministru sud-coreean)
Coreea de Nord a primit cel mai probabil ajutor tehnic din partea Rusiei pentru dezvoltarea submarinelor sale, a declarat luni ministrul apărării sud-coreean Ahn Gyu-back într-o intervenție în parlamentul țării, potrivit Reuters. Coreea de Nord s-a angajat să dezvolte submarine capabile să lanseze rachete balistice și a testat astf
Gaza: Primii ostatici israelieni au fost predați Crucii Roșii Internaționale
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a predat luni șapte ostatici israelieni Comitetului Internațional al Crucii Roșii în Gaza, a declarat un oficial implicat în operațiune, în cadrul primei faze a unui acord de încetare a focului cu Israelul, în schimbul eliberării unor deținuți palestinieni, cu câteva ore înaintea unui summit de p
Venezuela: Maduro vorbește despre Maria Corina Machado, o 'vrăjitoare diabolică'
Președintele venezuelean Nicolas Maduro a spus duminică despre lidera opoziției Maria Corina Machado, recompensată cu două zile înainte Premiul Nobel pentru Pace, că este o 'vrăjitoare diabolică', notează AFP. Mac
Trump intenționează să îl amenințe pe Putin că va livra Kievului rachete Tomahawk
Președintele american Donald Trump a declarat duminică că l-ar putea amenința pe omologul său rus, Vladimir Putin, că va furniza Kievului rachete de croazieră Tomahawk dacă Moscova nu pune capăt invaziei sale, relatează AFP. Donald Trump ia în considerare în ultimele luni vânzarea de rachete americane cu rază lungă de acțiune Tomahawk către e
Gaza: Armata israeliană crede că nu toți ostaticii morți vor fi returnați luni
Armata israeliană se așteaptă ca nu toate rămășițele ostaticilor care se află încă în Fâșia Gaza să fie returnate luni, a afirmat duminică seara un înalt responsabil militar, notează AFP. 'Din păcate, este ceva ce anticipăm, că nu toți ostaticii morți vor fi returnați mâine', a declarat jurnaliștilor acest
Franța: Nou guvern condus de premierul Sebastien Lecornu (Elysée)
Președinția Franței a anunțat duminică noua componență a cabinetului premierului Sébastien Lecornu, numindu-l din nou în funcția de ministru al finanțelor pe Roland Lescure, un apropiat al lui Emmanuel Macron, transmit Reuters și AFP. Prim-ministrul Sébastien Lecornu, recent renumit în funcție, a dezvăluit duminică seara un guvern compus d
Acord privind Gaza: Țările mediatoare urmează să semneze un document de garanție în cursul summitului egiptean
Țările mediatoare ale acordului de încetare a focului din Gaza urmează să semneze luni, în cursul unui summit în stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh, un document care garantează implementarea acordului, a declarat duminică o sursă diplomatică pentru AFP. 'Semnatarii vor fi garanții: Statele Unite, Egipt, Qatar și probabil



