Comisia Europeană şi-a luat angajamentul solemn în faţa CJUE
Preşedinta şi membrii Comisiei Europene au luat luni, în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg, angajamentul solemn prevăzut de tratatele Uniunii Europene, indică un comunicat al CJUE. Deşi tratatele nu prevăd modalităţile specifice ale angajamentului solemn, Comisia Europeană a acordat întotdeauna o importanţă deosebită
Washingtonul vrea să reducă prezenţa militară a SUA în Africa (responsabil american)
Washingtonul doreşte să reducă prezenţa militară americană în Africa, a indicat luni un înalt responsabil american, în contextul în care Franţa îi reuneşte pe liderii statelor din Sahel pentru a încerca să întărească frontul antijihadist, transmite AFP. Resursele consacrate de Pentagon Africii sau Orientului Mijlociu &
Liderii turc şi italian pledează pentru ''un armistiţiu durabil'' în Libia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi premierul italian Giuseppe Conte au îndemnat luni la un armistiţiu "durabil" în Libia, unde părţile beligerante respectă de duminică un armistiţiu ce urmează să ducă la un acord oficial negociat la Moscova, informează AFP şi dpa. "Desfăşurăm eforturi pentru ca armistiţiul să fie durabil"
Procedura de destituire a lui Trump: Dosarul de acuzare a ajuns la Senat, unde procesul va începe marţi
Dosarul de acuzare împotriva lui Donald Trump a fost transmis oficial miercuri la Senat, unde procesul de destituire a preşedintelui, al treilea din istoria SUA, va începe marţi, relatează AFP. Miliardarul republican va trebui să răspundă celor două capete de acuzare, abuz de putere şi obstrucţionarea activităţii Cong
Carles Puigdemont denunţă, la sosirea la Parlamentul European, încălcarea statului de drept de Madrid
Spania ''nu mai respectă statul de drept'' al Uniunii Europene, a denunţat luni fostul lider al executivului catalan Carles Puigdemont, la intrarea sa pentru prima dată în sediul de la Strasbourg al Parlamentului European pentru a-şi prelua mandatul de eurodeputat, transmite AFP. ''Criza catalană are un impact direct asupra fundam
Marea Britanie poate colabora cu Huawei fără a compromite legăturile cu SUA (şeful MI5)
Guvernul britanic poate colabora cu compania chineză Huawei pentru realizarea de reţele 5G fără să-şi compromită legăturile cu serviciile de informaţii americane, a estimat luni şeful serviciului britanic de informaţii MI5, Andrew Parker, relatează AFP. Aceste afirmaţii ar putea alimenta speculaţiile asupra unui posibil acord al premierului britanic Boris John
Boris Johnson, încrezător că Londra va încheia un acord comercial cu tarife zero cu UE
Premierul britanic Boris Johnson s-a declarat luni încrezător că va putea încheia un acord comercial cu tarife zero şi cote zero cu Uniunea Europeană, care va asigura că nu vor fi efectuate controale vamale asupra mărfurilor transportate din Marea Britanie în Irlanda de Nord, transmite Reuters. Johnson a făcut aceste afirmaţii la Belfast, und
Pakistan: Justiţia a anulat condamnarea la moarte în contumacie a fostului şef de stat Pervez Musharraf
Justiţia din Pakistan a anulat luni condamnarea la moarte în contumacie a fostului şef de stat Pervez Musharraf, argumentând că tribunalul special care l-a declarat vinovat de trădare a fost neconstituţional, a indicat un procuror responsabil de acest caz, citat de AFP. "Depunerea reclamaţiei, constituirea tribunalului, selectarea echipei de a
Libia: UE salută încetarea focului şi susţine că ONU trebuie să conducă procesul de reconciliere
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat luni o încetare a focului în Libia la iniţiativa Turciei şi a Rusiei, dar a avertizat că Naţiunile Unite trebuie să conducă procesul de reconstrucţie în ţara africană, transmite Reuters. ''Da, o încetare a focului este primul pas în direcţia corectă, dar este ne
Ambasadorul iranian la Londra, convocat după o scurtă arestare la Teheran a ambasadorului Regatului Unit
Ministerul Afacerilor Externe britanic l-a convocat luni pe ambasadorul Iranului pentru a exprima "obiecţii vehemente" după scurta arestare a ambasadorului britanic la Teheran, a anunţat purtătorul de cuvânt al premierului Regatului Unit, informează AFP. "Este vorba de o încălcare inacceptabilă a Convenţiei de la Viena", a decla
Thailanda: În urma criticilor, regele a dispus măsuri pentru ca trecerea coloanei sale să nu mai paralizeze traficul
Regele Vajiralongkorn al Thailandei a dispus poliţiei schimbări în dispozitivul de securitate pentru a evita problemele de trafic provocate de deplasările familiei regale, după mai multe luni de critici primite din partea populaţiei pe reţelele sociale, a anunţat luni guvernul, citat de agenţia EFE. Ca urmare a ordinului regal, poliţia a conceput noi reg
Teheranul respinge acuzaţiile că ar fi încercat să ascundă adevărul în privinţa avionului ucrainean doborât
Guvernul iranian a negat luni că ar fi încercat să ascundă responsabilitatea autorităţilor în drama avionului de linie ucrainean doborât din greşeală la 8 ianuarie în apropiere de Teheran, potrivit AFP. "În aceste zile de tristeţe, au fost lansate critici la adresa oficialilor şi autorităţilor ţării. Unii ofi
Preşedintele iranian cere implementarea unei legi pentru a plasa Pentagonul pe o listă neagră
Preşedintele iranian Hassan Rouhani a emis luni un ordin privind implementarea unei legi prin care Departamentul Apărării Statelor Unite să fie plasat pe o listă neagră ca "organizaţie teroristă", a informat agenţia de presă Tasnim, citată de Xinhua. Într-un comunicat, Rouhani a cerut organizaţiilor iraniene relevante să pună &
Erdogan se va afla duminică la Berlin pentru o conferinţă internaţională despre Libia (media oficiale)
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua duminică o vizită în Germania pentru o conferinţă internaţională despre Libia, au relatat media oficiale turce, citate luni de DPA. Erdogan se va întâlni cu cancelarul german Angela Merkel în timpul vizitei sale de o zi, conform postului de televiziune TRT. Germania,
Statele Unite au cerut Coreii de Nord reluarea discuţiilor, anunţă Casa Albă
Statele Unite au contactat Coreea de Nord pentru reluarea discuţiilor, a anunţat consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe Robert O'Brien, potrivit unui interviu publicat duminică de site-ul de informaţii Axios şi citat de Reuters. O'Brien a considerat drept un semn "pozitiv" că liderul nord-coreean Kim Jong Un nu şi-a pus î



