Justin Trudeau îi cere Iranului o anchetă independentă asupra avionului de pasageri doborât
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a declarat vineri că a insistat pe lângă ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, că trebuie efectuată o investigaţie completă şi independentă asupra împrejurărilor în care a fost doborât în ianuarie un avion de pasageri al unei linii ucrainene, relatează Reu
Conferinţa pentru securitate de la Munchen: Mitt Romney spune că Trump va fi reales pentru că politica americană e ''foarte populistă''
Senatorul republican Mitt Romney a declarat vineri, la Conferinţa pentru securitate de la Munchen, că se aşteaptă ca Donald Trump să fie reales în alegerile prezidenţiale din noiembrie, pentru că natura politicii este ''foarte populistă'' în SUA, relatează Reuters. Pe de altă parte, sen
Conferinţa pentru securitate de la Munchen: Nancy Pelosi lansează un avertisment în privinţa "autocraţiei digitale" a Chinei
Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a avertizat vineri împotriva dependenţei de China în realizarea reţelei 5G, într-un discurs susţinut la conferinţa pentru securitate de la Munchen, relatează DPA. Lidera democrată a avertizat că dacă ţările occidentale se bazează pe compania chineză pentru tehnologia lor, atunci ele v
Preşedintele Janos Ader l-a invitat pe Papa Francisc în Ungaria
Preşedintele Ungariei, Janos Ader, l-a invitat pe Papa Francisc la Congresul Euharistic Internaţional care va avea loc anul acesta la Budapesta, transmite MTI. După ce a fost primit în audienţă de suveranul pontif, Ader a declarat presei că a vizitat Vaticanul cu intenţia de a-l invita pe Papă la evenimentul din 13-20 septembrie. Preşedintele ungar a rem
Guvernul britanic a convenit să introducă de anul viitor un nou sistem de imigraţie pe puncte
Miniştrii din guvernul premierului britanic Boris Johnson au convenit asupra introducerii, de la 1 ianuarie 2021, a unui sistem de imigraţie bazat pe puncte, care "va fi mai simplu şi mai corect, nu va crea discriminare între ţări şi va reda britanicilor controlul democratic al imigraţiei", a anunţat vineri Downing Street, transmit Press Association ş
Criza politică din Germania: Liderul CDU din Turingia a demisionat
Liderul filialei partidului Uniunea Creştin-Democrată (CDU) din landul german Turingia, Mike Mohring, şi-a anunţat vineri demisia în urma seismului politic provocat în Germania de alianţa sa inedită cu extrema dreaptă care a aruncat în criză formaţiunea cancelarului Angela Merkel, relatează AFP. ''Cred că ar fi bine să pacificăm parti
Erdogan: Turcia se va opune includerii Pakistanului pe lista neagră a Grupului de Acţiune Financiară
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri, la Islamabad, că ţara sa se va opune includerii Pakistanului pe lista neagră a Grupului Internaţional de Acţiune Financiară (GAFI/FATF în engleză), pentru deficienţe în lupta împotriva finanţării terorismului, informează EFE. Grupul de Acţiune Financiară va decide săpt
Stoltenberg, la Conferinţa pentru securitate de la Munchen: NATO ar putea prelua instruirea kurzilor în Irak
NATO ar putea prelua instruirea forţelor de securitate kurde din Irak de la coaliţia internaţională condusă de SUA care luptă împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, a declarat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, relatează DPA. În cadrul unui discurs susţinut la Conferinţa pentru securitate de la Munchen, St
Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski au discutat despre un nou schimb de prizonieri
Preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, au discutat despre un nou schimb de prizonieri între Kiev şi separatiştii pro-ruşi, după cele care au avut loc în septembrie şi în decembrie anul trecut, a anunţat vineri Kievul, transmite AFP. Cei doi şefi de stat au evocat telefonic "eliberarea de cetăţeni ucraineni de
Cheltuielile militare mondiale sunt în creştere accelerată - raport IISS la conferinţa de securitate de la Munchen
Cheltuielile militare mondiale au înregistrat în 2019 cea mai mare creştere din ultimii zece ani, arată un raport prezentat vineri de Institutul Internaţional de Studii Strategice (IISS) în deschiderea conferinţei de la Munchen. Conform studiului preluat de AFP, totalul a fost cu 4% mai ridicat decât în 2018. Cheltuielile respecti
Preşedintele Germaniei critică egoismul naţional propagat, în opinia sa, de administraţia americană actuală
Şeful statului german a criticat vineri egoismul naţional propagat, în opinia sa, de administraţia americană actuală, estimând că el contribuie la relansarea competiţiei între marile puteri şi face lumea mai puţin sigură, informează AFP. "Principalul nostru aliat, SUA, refuză sub administraţia actuală chiar şi ideea unei comunităţi inter
Croaţia speră ca anul acesta să-i fie ridicate vizele pentru SUA
Croaţia speră ca până la sfârşitul anului să-i fie ridicate vizele pentru SUA şi se aşteaptă de asemenea să încheie cu Washingtonul un acord pentru evitarea dublei impuneri, a anunţat vineri la Munchen ministrul croat de externe, Gordan Grlic Radman, potrivit agenţiei croate Hina. Croaţia, România, Bulgaria şi Cipru sunt singurele state
Şeful diplomaţiei chineze respinge, de la Berlin, criticile legate de situaţia din China privind drepturile omului
Şeful diplomaţiei chineze Wang Yi a respins criticile internaţionale legate de situaţia privind drepturile omului înregistrată în China la adresa minorităţii sale musulmane, după întrevederea pe care a avut-o la Berlin cu omologul său german Heiko Maas, informează vineri dpa. Informaţiile despre lagăre şi musulmani deţinuţi &
NATO îşi va relua în zilele sau săptămânile următoare activităţile de formare în Irak (generalul Tod Wolters)
NATO îşi va relua "în zilele sau săptămânile următoare" activităţile de formare în Irak, care au fost întrerupte la începutul lui ianuarie, după uciderea de către SUA a generalului iranian Qassem Soleimani la Bagdad, a anunţat vineri comandantul suprem al forţelor aliate în Europa, generalul american Tod Wolters, transmite
Serbia şi Kosovo anunţă legături feroviare şi rutiere
Preşedinţii sârb şi kosovar, Aleksandar Vucic şi Hashim Thaci, au anunţat vineri că au ajuns, în urma medierii Washingtonului, la un proiect de acord asupra legăturilor feroviare şi rutiere între Belgrad şi Pristina, un nou semn de bunăvoinţă între cele două capitale, transmite AFP. ''Scrisorile de intenţie'' cu privire













