Iran: Ministrul de externe Zarif combate declaraţiile preşedintelui Trump, afirmând că ţara sa a interzis armele nucleare
Ministrul de externe Mohammad Javad Zarif a declarat luni că Iranul nu urmăreşte să deţină arme nucleare, interdicţie anunţată printr-un edict de liderul suprem iranian, acuzând totodată Washingtonul că aduce prejudicii poporului său şi provoacă tensiuni regionale, informează AFP şi Reuters. Într-o postare pe Twitter, Zarif scrie că "Ayatollah
#europarlamentare2019/CE Merkel susţine varianta ''Spitzenkandidat'', în timp ce Macron face presiuni pentru negocieri în cadrul UE
Cancelarul Angela Merkel a confirmat luni că Germania continuă să sprijine mecanismul "Spitzenkandidat", desemnarea unui candidat pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene (CE) din rândul unui partid ieşit învingător în alegerile europarlamentare, în timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron nu doreşte ca numirea preşedintelui CE s
Austria: Sebastian Kurz lansează campania de realegere, la trei ore după ce guvernul său a căzut
Cancelarul conservator austriac Sebastian Kurz a ţinut un miting electoral la mai puţin de trei ore după ce guvernul său a căzut în urma unei moţiuni de cenzură, votată în parlament de partidele de opoziţie, informează DPA. "Sunt încă aici", a spus Kurz în faţa unei mulţimi de susţinători şi oficiali ai Partidului Popular Aust
Grecia: Syriza trebuie să se regrupeze înaintea alegerilor anticipate, cere prim-ministrul Tsipras
Prim-ministrul grec Alexis Tsipras a cerut luni partidului său Syriza să se regrupeze şi să ţină seama de mesajul alegătorilor înaintea alegerilor naţionale anticipate pe care intenţionează să le convoce după o înfrângere răsunătoare din partea conservatorilor din opoziţie în alegerile pentru Parlamentul European, informează Reuters. &I
Israel: Primul vot în parlament pentru dizolvarea sa şi posibile noi alegeri
Parlamentul israelian a făcut luni un prim pas către posibile noi alegeri, votând propria dizolvare în lectură preliminară, pe fondul impasului negocierilor conduse de prim-ministrul Benjamin Netanyahu pentru a forma viitorul guvern, informează Reuters şi France Presse. &nb
Belgia/alegeri: Regele Philippe a început consultările în vederea formării unei coaliţii
Regele belgian Philippe s-a întâlnit luni cu lideri politici ai ţării, la o zi după alegeri federale al căror rezultat sugerează o divizare puternică şi viitoare discuţii dificile în vederea formării unei coaliţii, relatează DPA. Alegătorii din nordul vorbitor de olandeză au dat un impuls important partidului de extremă dreaptă Vlaams Belang,
#europarlamentare2019 Polonia: Conservatorii la putere câştigă scrutinul european, potrivit rezultatelor definitive
Partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere în Polonia, a repurtat o victorie clară la alegerile de duminică pentru Parlamentul European, în faţa unei alianţe de partide din opoziţie, conform France Presse. Potrivit rezultatelor definitive oficiale publicate luni, PiS a obţinut 45,38% din voturi, sau 27 de mandate, devansând
#europarlamentare2019 Social-democraţii germani asigură că rămân în coaliţia de guvernare, în pofida rezultatului slab la alegerile europene
Partidul Social-Democrat german (SPD) a convocat o reuniune de criză pentru săptămâna viitoare după rezultatul dezastruos de la alegerile europene, care a condus la avertismente în interiorul formaţiunii că ar fi sosit momentul ca aceasta să iasă din coaliţia de guvernare formată cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, relatează luni agenţia Reuters.
Marea Britanie: Un nou candidat la succesiunea Theresei May - ministrul de interne Sajid Javid
Ministrul britanic de interne Sajid Javid a anunţat că va candida pentru funcţia de prim-ministru, alăturându-se astfel altor opt concurenţi la succesiunea Theresei May, care va demisiona la 7 iunie, potrivit AFP. 'Mă voi prezenta ca viitor şef al conservatorilor şi prim-ministru al ţării noastre mari', a declarat Sajid Javid într-o postare
Japonia va achiziţiona 105 avioane de luptă americane F-35 suplimentar (Donald Trump)
Japonia va cumpăra 105 avioane de luptă americane F-35 suplimentar, a anunţat luni preşedintele SUA, Donald Trump, în finalul întâlnirii sale cu premierul nipon Shinzo Abe, cu ocazia vizitei pe care o efectuează de sâmbătă în Ţara Soarelui Răsare, informează France Presse. 'Statele Unite susţin eforturile Japoniei pentru a-şi
#europarlamentare2019 Austria: Guvernul cancelarului Sebastian Kurz a căzut în urma unei moţiuni de cenzură
Guvernul cancelarului Sebastian Kurz din Austria a căzut luni în urma unei moţiuni de cenzură votată de partidele de opoziţie, informează DPA şi Reuters. Moţiunea de cenzură a fost susţinută de parlamentarii social-democraţi şi ai Partidului Libertăţii (de extremă-dreapta), care s-a aflat în coaliţia de guvernare cu Kurz până în urmă cu
#europarlamentare2019/ CE: Regulile UE cer statelor membre să garanteze că cetăţenii îşi pot exercita efectiv drepturile de vot
Regulile Uniunii Europene cer statelor membre să garanteze că cetăţenii UE îşi pot exercita efectiv drepturile de vot, a declarat luni, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. "Organizarea alegerilor ţine de responsabilitatea şi competenţa autorităţilor naţionale", a spus purtătorul de cu
Un amiral francez numit la conducerea Statului Major militar al UE
Amiralul francez Hervé Bléjean a fost ales în postul de director general al Statului Major militar al Uniunii Europene, pe care îl va ocupa din mai 2020, a anunţat luni ministrul francez al apărării Florence Parly, citată de AFP. Florence Parly salută alegerea acestuia la conducerea Statului Major al armatei ţărilor membre ale Uniunii
#europarlamentare2019 Strănepoţii lui Mussolini ratează intrarea în Parlamentul European; dar a reuşit Silvio Berlusconi
Strănepotul dictatorului italian Benito Mussolini, Caio Giulio Cesare Mussolini, a eşuat în încercarea de a fi ales în Parlamentul European, la fel ca şi strănepoata fostul dictator, Alessandra Mussolini, relatează luni agenţia dpa. Caio Giulio Cesare Mussolini, în vârstă de 51 de ani, a candidat la alegerile europene pe lista par
Kremlinul respinge apelul la eliberarea marinarilor ucraineni pe care îi deţine în captivitate
Kremlinul a respins luni decizia adoptată sâmbătă de Tribunalul maritim internaţional cu sediul la Hamburg, care a somat Rusia să-i elibereze pe cei 24 de marinari ucraineni pe care îi deţine după capturarea lor împreună cu trei nave militare ale Ucrainei la 25 noiembrie anul trecut, în urma incidentului din apropierea strâmtorii Kerci, în