Aflux de migranţi minori la frontiera americano-mexicană: Administraţia Biden ordonă unei agenţii federale să ajute

Administraţia Biden, confruntată cu un aflux de minori neînsoţiţi la frontiera americano-mexicană, a cerut sâmbătă unei agenţii federale să vină în ajutorul structurilor pentru cazarea acestora, excedate, informează duminică AFP.
Ministrul american de interne Alejandro Mayorkas a ordonat Agenţiei americane pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă (FEMA) să participe, timp de trei luni, la o iniţiativă menită să asigure o găzduire temporară şi în siguranţă a copiilor, pentru a-i putea preda apoi unor persoane care să se ocupe de ei, în general apropiaţi deja instalaţi în SUA.
"Obiectivul nostru este să facem în aşa fel încât copiii neînsoţiţi să fie transferaţi către HHS (Ministerul Sănătăţii) pe cât de repede posibil, conform cerinţelor legale şi în interesul lor (al copiilor)", a explicat Alejandro Mayorkas într-un comunicat.
Ministerul Sănătăţii al SUA se ocupă în prezent de circa 8.800 de tineri migranţi, iar Serviciul vamal şi de protecţie a frontierelor (CBP) a preluat în grijă mai multe sute, în condiţiile în care sosirile zilnice continuă. Numai în luna februarie, CBP a interceptat 9.457 de minori neînsoţiţi la frontiera ţării.
Numărul de migranţi minori sosiţi singuri la frontiera cu Mexicul a scăzut la cel maj jos nivel, 741, în aprilie 2020, după care nu a încetat să crească, pentru a se stabili la 5.871 în ianuarie.
"Guvernul federal reacţionează la sosirea unui număr record de persoane, printre care copii neînsoţiţi, la frontiera de sud-vest", a anunţat Ministerul pentru Securitate Internă într-un comunicat. "Din aprilie 2020", numărul lor creşte "din cauza violenţei, catastrofelor naturale, insecurităţii alimentare şi sărăciei" în ţările din America Latină, explică ministerul.
La fel ca Donald Trump, noul guvern democrat continuă să-i expulzeze pe imigranţii care au traversat frontiera ilegal, însă preşedintele Joe Biden a decis să nu-i expulzeze pe minorii sosiţi singuri şi aceştia ajung în număr mare la frontieră, în timp ce locurile din structurile de cazare sunt limitate de pandemia de COVID-19.
Detractorii acestei politici subliniază că şederea copiilor în aceste structuri poate dura luni de zile.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Merz l-a invitat pe Trump să viziteze regiunea din vestul Germaniei de unde provine familia sa
Noul cancelar german Friedrich Merz l-a invitat pe președintele american Donald Trump să viziteze regiunea din landul Renania-Palatinat, în vestul Germaniei, de unde provine familia sa, în timpul unei viitoare călătorii a liderului de la Casa Albă în Germania, relatează dpa. 'L-am invitat să vină în Germania și să viziteze Bad D&uum
Cu amenințările lui Trump în minte, miniștrii de externe din NATO negociază în Antalya creșterea cheltuielilor militare
Țările NATO se reunesc miercuri și joi în Turcia pentru a negocia o creștere a cheltuielilor militare în speranța de a-l convinge pe președintele american Donald Trump, care i-a amenințat pe 'rău platnici' că nu îi va mai proteja, informează AFP și dpa. Întâmplător, această reuniune informală a miniștrilor de externe ai st
Volodimir Zelenski: Donald Trump trebuie să se convingă de faptul că Putin minte
Kiev, 14 mai /Agerpres/- Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri că omologul său american Donald Trump trebuie să se convingă de faptul că președintele rus Vladimir Putin este cel care minte și că nu ucrainenii sunt cei care pun piedici unui posibil proces de pace, informează EFE. 'Trump trebuie să se convingă de faptul că Putin mint
#Ucraina: Lula spune că îl va îndemna pe Putin să meargă să negocieze cu Zelenski la Istanbul
Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a declarat miercuri că îl va îndemna pe președintele rus Vladimir Putin să se întâlnească cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în Turcia, în cadrul negocierilor privind rezultatul războiului din Ucraina, relatează AFP. Îndemnul lui Lula se alătură numeroaselor ap
VIDEO/Uruguay: Decesul lui 'Pepe' Mujica, fost președinte și simbol al stângii din America Latine
José 'Pepe' Mujica, fostul luptător de gherilă care a prezidat Uruguayul între 2010 și 2015, figură a stângii latino-americane și critic al consumului excesiv, a murit marți la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. 'Cu profundă tristețe anunțăm moartea camaradului nostru Pepe Mujica', a scris pe X actualu
VIDEO/Franța: Macron asigură că 'nu s-a gândit' la viitorul său după 2027
Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat marți seară că nu s-a 'gândit' la ce va face în continuare în carieră după încheierea celui de-al doilea mandat, întrucât Constituția îl împiedică să candideze din nou la alegerile prezidențiale, în principiu, din 2027, scrie AFP. &Icir
Albania: Largă victorie la parlamentare a socialiștilor conduși de premierul Edi Rama (rezultate oficiale)
Partidul Socialist al premierului albanez Edi Rama a câștigat peste 52% din voturi la alegerile parlamentare de duminică, potrivit rezultatelor oficiale publicate marți la miezul nopții de către Comisia electorală centrală, oferindu-i lui Edi Rama un al patrulea mandat fără precedent la conducerea țării, notează AFP. Partidul Socialist a
Kabulul pregătit să ajute Washingtonul care dorește expulzarea a mii de afgani
Guvernul taliban a afirmat marți că este pregătit să 'dialogheze' cu administrația Trump cu privire la repatrierea refugiaților afgani al căror statut de protecție temporară în Statele Unite urmează să fie revocat în iulie, în ciuda îngrijorărilor exprimate de unele ONG-uri, scrie AFP. Invocând 'î
VIDEO/Gaza: 'Ceea ce face guvernul Benjamin Netanyahu astăzi este inacceptabil', 'este o rușine', afirmă Macron
'Ceea ce face guvernul lui Benjamin Netanyahu astăzi (în Fâșia Gaza) este inacceptabil', 'este o rușine', a afirmat Emmanuel Macron marți, adăugând că 'nu este treaba unui președinte al Franței să spună +Acesta este genocid+, ci a istoricilor', notează AFP. Șeful statului francez a reamintit într
Zelenski afirmă că se va întâlni cu noul papă, 'probabil duminică'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat marți că se va întâlni 'probabil duminică' cu noul papă Leon al XIV-lea, precizând că acest lucru va depinde de evoluțiile pe plan diplomatic cu Rusia, notează AFP. 'Probabil duminică, dacă lucrurile merg bine. Dar încă nu știm cum se va termina această săp
Franța, 'pregătită pentru o discuție' privind avioane franceze cu 'bombe' nucleare în alte țări europene (Macron)
Franța este 'pregătită să deschidă' o discuție privind desfășurarea de avioane franceze înarmate cu 'bombe' nucleare în alte țări europene, similar cu ceea ce fac americanii pentru a-și împărtăși umbrela atomică, a declarat marți la TF1 președintele francez Emmanuel Macron, relatează AFP. 'Voi defini cadrul într-un m
Trump numește Iranul 'cea mai distructivă forță' și promite că nu va deține armă nucleară
Președintele american Donald Trump a numit marți Iranul 'cea mai distructivă forță' din Orientul Mijlociu, acuzând Teheranul de instabilitatea din regiune și avertizând că Statele Unite nu îi vor permite niciodată să dețină o armă nucleară, relatează Reuters. Oferind ceea ce el a descris ca fiind atât un avertis
Noile sancțiuni ale UE contra Rusiei au obstacole de trecut și necesită susținerea SUA (diplomați)
Sancțiunile 'masive' cu care liderii europeni amenință Rusia dacă președintele Vladimir Putin nu acceptă încetarea focului în Ucraina au în față obstacole majore și necesită sprijinul SUA pentru ca acest demers să reușească, remarcă oficiali și diplomați citați marți de Reuters. Președintele francez Emmanuel Macron, c
Marco Rubio va participa la negocierile privind #Ucraina din Turcia, a anunțat Donald Trump
Președintele SUA, Donald Turmp, a anunțat marți că secretarul de stat american Marco Rubio se va deplasa în Turcia unde urmează să aibă loc în această săptămână discuții privind pacea în Ucraina, relatează AFP și Reuters. 'Vor avea loc discuții în Turcia mai târziu în această săptămână, cu si
Canada: Premierul Mark Carney a prezentat noul guvern
Premierul canadian Mark Carney și-a prezentat marți noul său guvern despre care a spus că va contribui la definirea unei noi relații între Ottawa și Washington, relatează AFP și Reuters. De la victoria sa în legislativele de la finalul lunii aprilie, Carney a promis că va lansa cea mai mare transformare a economiei canadiene de la