Președinta Comisiei Europene se va deplasa în #Ucraina, la patru ani de la începerea războiului
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, se vor deplasa în Ucraina pentru a marca patru ani de la începerea războiului lansat de Rusia contra țării vecine, transmit marți AFP și EFE. Vizita șefei executivului UE la Kiev a fost confirmată de Paula Pinho, purtătoare de c
Afacerea Epstein: Fostul ambasador Peter Mandelson va renunța la locul său în Camera Lorzilor
Fostul ambasador al Regatului Unit la Washington Peter Mandelson, implicat în noi documente care atestă apropierea sa de infractorul sexual american Jeffrey Epstein, va renunța miercuri la locul său în Camera Lorzilor, a anunțat marți instituția, citată de AFP și Reuters. 'Grefierul Parlamentului a primit un mesaj de la Lord Ma
Un elev a înjunghiat și rănit grav o profesoară, în Franța
O profesoară în vârstă de 60 de ani a fost grav rănită marți, fiind înjunghiată de un elev într-o sală de clasă a unui colegiu din Sanary-sur-Mer, în sud-estul Franței, informează AFP și Reuters, citând autoritățile locale. Starea profesoarei este critică. Atacul a avut loc în jurul orei locale 14.00.
Rutte le cere aliaților să caute în stocurile militare noi arme pentru #Ucraina, în special sisteme Patriot
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, le-a cerut marți la Kiev susținătorilor Ucrainei să caute în stocurile lor de arme și muniții și să ofere acesteia tot ce pot, inclusiv mijloace de apărare antiaeriană, mai ales rachete Patriot, după ce infrastructura energetică ucraineană a fost lovită de o nouă salvă masivă de rachete și drone rusești, relatează agenții
Armata germană a trimis zeci de mii de chestionare pentru noul serviciu militar
Armata germană a trimis peste 40.000 de chestionare pe care tinerii în vârstă de 18 ani au obligația sa le completeze, conform legii privind noul serviciu militar, a anunțat marți ministrul german al apărării, Boris Pistorius, relatează agenția DPA. 'Da, funcționează, și deja am primit înapoi multe chestionare completate&
Tot mai multe state urmează Australia pe calea interzicerii media sociale pentru copii și adolescenți
În decembrie anul trecut, Australia a devenit prima țară din lume unde copiii și adolescenții mai mici de 16 ani nu mai au acces în rețelele sociale, inclusiv TikTok, YouTube, Instagram sau Facebook, iar Reuters trece marți în revistă pașii în aceeași direcție făcuți sau preconizați de alte state, pe măsură ce în lume crește îngrij
Macron susține că reluarea dialogului cu Putin este 'în curs de pregătire'
Emmanuel Macron a afirmat marți că reluarea dialogului cu președintele rus Vladimir Putin este 'în curs de pregătire', afirmând în același timp că Moscova nu arată 'o voință reală' de a negocia pacea în Ucraina, relatează AFP. Întrebat despre acest subiect cu prilejul unei deplasări în depart
Franța/Le Pen: Avocații Parlamentului European denunță 'încrederea trădată' de partidul RN
Avocații Parlamentului European au denunțat marți ''încrederea trădată'' de partidul de extremă dreapta RN (Rassemblement National), a cărui lideră Marine Le Pen a compărut la Palatul de Justiție din Paris în procesul în apel împotriva condamnării sale în dosarul angajării fictive de asistenți parlamentari din fondurile l
Trei ani de închisoare pentru un polonez, implicat într-un plan rusesc de asasinare a lui Zelenski
Cetățeanul polonez Pawel K. (de 50 de ani) a fost condamnat marți la trei ani și șase luni de închisoare de un tribunal din orașul Zamosc (sud-estul Poloniei) pentru colaborare cu serviciile secrete ruse într-un plan de asasinarea a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit EFE și Polskie Radio. Potrivit parchetului, pla
#Ucraina va adapta activitatea echipei sale de negociatori după atacul Rusiei asupra instalațiilor energetice (Zelenski)
Activitatea echipei de negociere va fi adaptată după atacul Rusiei din cursul nopții asupra instalațiilor energetice ucrainene, care a implicat un număr record de rachete balistice, a declarat marți președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Reuters. 'A fost un atac deliberat asupra infrastructurii energetice, implicând un
Polonia va găzdui o conferință privind reconstrucția Ucrainei (Tusk)
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunțat marți că se deplasează 'în această săptămână' la Kiev pentru a discuta despre organizarea unei conferințe internaționale privind reconstrucția Ucrainei în iunie la Gdansk, în nordul Poloniei, relatează AFP. Ministrul polonez al finanțelor și economiei, Andrzej Domansk
Niciun interes din partea Rusiei pentru participarea la Conferința de Securitate de la Munchen, potrivit organizatorilor
Guvernul rus nu a arătat niciun interes pentru participarea la Conferința de Securitate de la Munchen, reuniunea anuală ce dezbate în capitala bavareză mari teme geopolitice, au anunțat marți organizatorii, potrivit agenției DPA. 'Nu a existat niciun fel de contact dinspre ambasada rusă, care înainte de 2022 transmitea cu regul
Suedia și Danemarca vor achiziționa împreună sisteme de apărare antiaeriană pentru #Ucraina
Suedia și Danemarca vor achiziționa și vor livra împreună Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană în valoare de 2,5 miliarde de coroane suedeze (circa 290 milioane de dolari) pentru a o ajuta să respingă atacurile rusești, au declarat miniștrii apărării din cele două țări, potrivit Reuters. Suedia va aloca 2,1 miliarde de coroane p
Norvegia: Parlamentul a votat cu majoritate covârșitoare în favoarea menținerii monarhiei, în pofida scandalurilor recente
Parlamentul norvegian a votat marți covârșitor în favoarea menținerii monarhiei țării, respingând o modificare propusă de trecere la republică, în pofida recentei crize din familia regală și a unui sondaj de opinie care arată o scădere a sprijinului popular pentru această familie, transmite Reuters. Într-un vot pl
CEDO condamnă Rusia pentru 'tratamente inumane' aplicate opozantului Aleksei Navalnîi
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marți Rusia pentru 'tratamentele inumane' și 'detenția ilegală' aplicate opozantului Aleksei Navalnîi, critic al Kremlinului, la întoarcerea sa în țară în 2021, unde a murit trei ani mai târziu, relatează AFP. Carismaticul activist anticorupție Aleksei Navaln














