#UCRAINA-PATRU ANI DE RÃZBOI/Societatea ucraineană se adaptează pentru a sprijini un număr tot mai mare de veterani
În timp ce armata ucraineană continuă să apere țara împotriva invaziei rusești la patru ani de la începerea acesteia, societatea se adaptează pentru a sprijini numărul tot mai mare de veterani și soldați răniți care încearcă să se reintegreze în viața civilă. 'Cheia este să accepți că nimic nu va mai fi la fel
#UCRAINA-PATRU ANI DE RÃZBOI/Inerția și oboseala războiului își pun amprenta asupra procesului de ucrainizare
Vechea aspirație a naționaliștilor ucraineni de a scăpa de limba rusă ca lingua franca în favoarea limbii ucrainene a căpătat un avânt de neimaginat odată cu declanșarea invaziei rusești, dar rigorile unui război prelungit i-au determinat pe mulți să revină la limba în care se simt cel mai confortabil, adică tocmai cea pe care o împart cu inam
#UCRAINA-PATRU ANI DE RÃZBOI/De la Bayraktar la Patriot: Cum au evoluat 'armele vedetă' ale războiului
În discursul său din această lună la Conferința de Securitate de la Munchen, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a îndemnat aliații să accelereze livrarea de echipamente de apărare către Ucraina, deplângând faptul că deciziile politice în această chestiune nu au evoluat la fel de repede ca armamentul în acest război, relat
Venezuela îi așteaptă cu 'brațele deschise' pe cei care doresc să revină după legea amnistiei, spune președinta
Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a declarat luni că venezuelenii plecați în străinătate vor fi primiți cu brațele deschise în cadrul legii amnistiei promulgate joi, la mai puțin de două luni după capturarea președintelui Nicolas Maduro de către armata americană pe 3 ianuarie, notează AFP. 'Vă spun: ușile Ven
#Ucraina: Atacuri ruse cu drone asupra orașului Zaporojie fac cinci răniți
Atacuri cu drone rusești asupra orașului Zaporojie, în sudul Ucrainei, au făcut cinci răniți, inclusiv un copil, au anunțat marți serviciile de salvare, citate de AFP. Atacurile care au avut loc luni seară au vizat mai multe locații din capitala regională, în ajunul celei de-a patra aniversări a conflictului declanșat de invazia ru
Australia: Achiziționarea primelor piese pentru reactoarele submarinelor nucleare AUKUS
Australia a plătit primele piese ale reactoarelor nucleare construite de Regatul Unit pentru a alimenta viitoarele sale submarine stealth din clasa SSN-AUKUS, în cadrul alianței cu același nume, a anunțat marți guvernul de la Canberra, notează AFP. 'Tocmai am cheltuit 310 milioane de dolari australieni (aproape 186 de milioane de eur
UCRAINA-4 ANI DE RĂZBOI/Zelenski îi cere lui Trump să rămână alături de #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut luni omologului său american, Donald Trump, în timpul unui interviu acordat CNN, să rămână alături de Ucraina, care intră marți în al cincilea an de război cu Rusia, notează AFP. Statele Unite 'trebuie să rămână alături (...) de o țară democratică care luptă î
Rusia: Un polițist ucis, alți doi răniți într-o explozie în apropierea unei gări din Moscova
Un polițist a fost ucis și alți doi au fost răniți la Moscova în cursul nopții de luni spre marți în urma 'exploziei unui dispozitiv neidentificat' declanșată de 'un criminal' care a murit și el, potrivit secției locale a Ministerului de Interne, relatează AFP. 'Astăzi, în jurul orei 00:05 (luni, 21:05 GMT
Coreea de Nord: Partidul Muncitorilor o promovează pe influenta soră a lui Kim Jong Un
Influenta Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, a fost promovată de partidul la putere în cursul unui congres rar, a informat marți presa de stat, relatează AFP. Comitetul Central al Partidului Muncitorilor a numit-o luni pe Kim Yo Jong - anterior director adjunct de departament - în funcția de director plin de depa
Trump dezminte orice dezacord cu șeful statului major în privința Iranului
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a dezmințit luni articole din presă conform cărora șeful statului major interarme american l-ar fi avertizat împotriva unei intervenții militare pe scară largă în Iran, relatează AFP. 'Au circulat mai multe știri din presa mincinoasă care spun că generalul Caine (...) s-ar opune intrăr
Nuclear: Americanii au discutat cu rușii luni la Geneva, înainte de a se întâlni cu chinezii marți
Statele Unite organizează luni și marți întâlniri la Geneva cu delegațiile rusă și chineză pe teme nucleare, în urma expirării ultimului tratat bilateral de dezarmare nucleară dintre Washington și Moscova, a afirmat un înalt oficial american, notează AFP. 'Astăzi, m-am întâlnit cu delegația rusă. Mâ
#Ucraina: Patru polițiști ucraineni, aflați în misiuni, au fost uciși în ultimele zile, susține ministrul de Interne
Kiev - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Patru polițiști ucraineni, aflați în misiuni, au fost uciși în ultimele patru zile, a declarat, luni seară, într-o conferință de presă, ministrul de Interne, Ihor Klymenko. Potrivit acestuia, o polițistă de 23 de ani a murit la Lyov, în urma unui atentat,
#UCRAINA-PATRU ANI DE RĂZBOI/ Parlamentul European organizează marți o sesiune extraordinară
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se va adresa marți dimineață membrilor Parlamentului European reuniți într-o sesiune plenară extraordinară, la patru ani după ce Rusia și-a lansat invazia pe scară largă în țara vecină, informează luni legislativul european într-un comuni
#Ucraina: Ministrul de Interne acuză serviciile rusești că se află în spatele atentatului de la Lyov
Kierv - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Ministrul Afacerilor Interne din Ucraina, Ihor Klymenko, acuză serviciile de securitate rusești că se află în spatele atentatului din noaptea de sâmbătă spre duminică de la Lyov, soldat cu moartea unei polițiste de 23 de ani și rănirea altor peste 20 de oameni ai legii.
#Ucraina: Valeri Zalujnîi, fost șef al armatei, amână pentru după război discuțiile despre ambițiile prezidențiale
Fostul comandant-șef al armatei ucrainene Valeri Zalujnîi, extrem de popular, a evitat luni o întrebare despre ambițiile sale prezidențiale, subliniind că subiectul nu poate fi discutat până la sfârșitul războiului cu Rusia, relatează AFP. 'Când se va termina, când legea marțială va fi ridicată în











