Hantavirus: UE își va consolida mecanismul de schimb de informații
Uniunea Europeană a decis să-și întărească mecanismul de schimb de informații între Cei 27 pentru a lupta mai bine împotriva hatavirusului, a anunțat joi președinția cipriotă a Consiliului UE, relatează AFP.
Activarea acestui dispozitiv ''va facilita schimbul de informații între statele membre și instituțiile UE și va servi drept platformă care reunește toate informațiile pertinente, precum și ansamblul acțiunilor în curs'', a precizat președinția cipriotă într-un comunicat.
Franța a cerut, marți, o ''coordonare mai strânsă'' a protocoalelor sanitare introduse în țările Uniunii Europene pentru a lupta împotriva hantavirusului.
Potrivit datelor disponibile până în prezent, UE consideră totuși că riscul pentru populația generală în Europa ''este foarte scăzut'', a adăugat președinția cipriotă, datorită în special ''măsurilor adecvate de prevenție și de control al infectărilor''. Faptul că hantavirusul nu se transmite cu ușurință de la o persoană la alta este un alt motiv, a adăugat aceasta.
Schimburi de informații și o coordonare există deja în sânul UE, în special la nivelul agențiilor de protecție civilă, potrivit acestui comunicat.
Cipru asigură până la 30 iunie președinția semestrială a Consiliului UE. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul sănătății britanic Wes Streeting, potențial rival al lui Keir Starmer, și-a anunțat demisia
Ministrul britanic al sănătății Wes Streeting, prezentat drept potențial rival al lui Keir Starmer la conducerea Partidului Laburist și a guvernului, a anunțat joi că demisionează din funcție, transmit Reuters, AFP și dpa. pic.twitter.c
Germania: Fostul cancelar Angela Merkel le cere conaționalilor să facă o evaluare corectă a rezultatelor guvernului actual
Fostul cancelar german Angela Merkel le-a cerut joi conaționalilor săi să facă o evaluare corectă a rezultatelor actualului guvern de la Berlin, transmite DPA. ''Fiecare cetățean ar trebui să încerce să evalueze ceea ce guvernul a realizat deja cu moderație și echilibru - acestea au fost întotdeauna cuvintele mele favorite&
Iranul permite unor nave chineze să traverseze Strâmtoarea Ormuz
Iranul a început să permită unor nave chineze să traverseze Strâmtoarea Ormuz, în urma unei înțelegeri privind protocoalele iraniene de gestionare a rutei maritime respective, transmite joi agenția de presă semioficială iraniană Fars, preluată de Reuters. Știrea a apărut în contextul vizitei de stat la Beijing a p
Donald Trump l-a invitat pe Xi Jinping la Casa Albă, în luna septembrie a acestui an
Președintele american Donald Trump a anunțat joi, la Beijing, că i-a adresat omologului său chinez Xi Jinping invitația de a se întâlni la Casa Albă pe 24 septembrie, transmit AFP și EFE. ''Am onoarea de a vă invita, pe dumneavoastră și pe doamna Peng, să veniți în vizită la Casa Albă pe 24 septembrie'', a dec
Kremlinul anunță că Putin se va deplasa ''în curând'' în China
Kremlinul a anunțat joi că președintele rus, Vladimir Putin, va efectua ''în curând'' o vizită în China, țară unde se află în prezent într-o vizită oficială președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, potrivit EFE. ''Se poate spune că pregătirile pentru vizită aproape că s-au &i
Merz îl numește pe Draghi drept salvatorul monedei euro în vremuri de criză și îndeamnă la reforme în cadrul UE
Cancelarul german Friedrich Merz l-a numit joi pe fostul șef al BCE, Mario Draghi, drept salvatorul monedei euro în vremuri de criză și a invitat la reforme pentru a se putea face față situației actuale, în care principiile pe baza cărora a fost creată UE sunt amenințate, relatează EFE. ''Ați stabilizat zona euro și moneda
#Ucraina: Zelenski afirmă că Rusia a atacat cu drone un vehicul ONU în orașul Herson
Rusia a atacat de două ori joi cu drone un vehicul al Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare în timpul unei misiuni umanitare în orașul Herson, sudul Ucrainei, a anunțat președintele Volodimir Zelenski, relatează Reuters. 'Rușii nu puteau să nu știe ce vehicul vizau', a declarat Zelenski pe rețeaua X. El a adăug
Papa Leon denunță cheltuielile militare europene drept o 'trădare' a diplomației
Papa Leon a criticat joi majorarea cheltuielilor militare europene, care au crescut anul trecut cu cea mai mare sumă de la sfârșitul Războiului Rece pe fondul presiunilor președintelui american Donald Trump, spunând că este o trădare a diplomației, relatează Reuters. Suveranul Pontif, care a atras furia lui Trump în ultimele săptămâni d
Iranul a îndemnat țările BRICS să condamne SUA și Israel pentru război, expunând diviziunile din cadrul blocului
Ministrul de externe iranian, Abbas Aragchi, a îndemnat joi țările grupului BRICS să condamne ceea ce a numit încălcări ale dreptului internațional comise de SUA și Israel, inclusiv 'agresiunea lor ilegală împotriva Iranului', relatează Reuters. Remarcile sale la reuniunea de două zile la New Delhi subliniază diviziunile din cadrul bl
Trump și Xi au convenit că Strâmtoarea Ormuz 'trebuie să rămână deschisă' (Casa Albă)
Președintele american Donald Trump și liderul chinez Xi Jinping au convenit joi, în cadrul întâlnirii lor de la Beijing, că Strâmtoarea Ormuz 'trebuie să rămână deschisă pentru a asigura libera circulație a produselor energetice', a anunțat Casa Albă într-un comunicat, relatează Reuters și AFP. Potrivit Casei Albe, X
Putin a înlocuit guvernatorii a două regiuni de la granița cu #Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin i-a înlocuit miercuri pe guvernatorii a două regiuni de la granița cu Ucraina, relatează dpa. Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii Belgorod, a părăsit funcția 'la cererea sa', se arată într-un decret publicat miercuri. Generalul Aleksandr Șuvaev a fost numit guvernator interimar, în t
Letonia: Prim-ministrul Evika Silina și-a anunțat demisia după intruziunea unor drone ucrainene
Prim-ministrul de centru-dreapta al Letoniei, Evika Silina, și-a anunțat joi demisia, declanșând prăbușirea guvernului său de coaliție cu doar câteva luni înainte de alegerile din octombrie, relatează Reuters. 'Demisionez, dar nu renunț', a spus ea într-o conferință de presă la Riga. Președintele Letoniei, Edgars
Ucraina: Instanța dispune arestarea preventivă a fostului șef al biroului prezidențial Andrii Iermak
O instanță ucraineană a dispus arestarea preventivă a fostului șef al biroului președintelui țării, Andrii Iermak, informează joi dpa. Un judecător a hotărât joi că Iermak va rămâne în custodie pentru o perioadă inițială de 60 de zile, cu posibilitatea eliberării pe cauțiune. Andrii Iermak se confruntă cu acuzații de spălare de
Ungaria: Noul premier anunță încheierea stării de urgență legată de războiul din Ucraina impusă de Viktor Orban
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a anunțat pe Facebook că starea de urgență legată de războiul din Ucraina, aflată în vigoare timp de patru ani sub fostul premier Viktor Orban, se încheie oficial joi, transmite MTI. 'Odată cu aceasta, ne luăm, de asemenea, rămas bun de la șase ani de guvernare prin decret. Ne întoarcem la normalitate'







