Biden a decis înaintea invaziei ruse în Ucraina să menţină navele militare americane în afara Mării Negre
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a luat înaintea invaziei ruse în Ucraina decizia politică de a ţine navele militare americane în afara Mării Negre, a declarat miercuri într-o audiere în Congresul SUA Comandantul Suprem al Forţelor Aliate în Europa (SACEUR), generalul Tod Wolters, relatează Reuters. &Ic
Războiul din Ucraina, accelerator al fracturilor în relaţiile internaţionale
Occidentul reunit, dar având dificultăţi să mobilizeze dincolo de rândurile sale, state care nu se aliniază, semnale slabe potenţial revoluţionare pentru economia mondială, toate acestea arată că războiul din Ucraina poartă în el germenii unei accelerări a reconfigurării relaţiilor internaţionale, sunt de părere experţi citaţi într-o analiză difuzată
Lituania cere sprijin pentru consolidarea securităţii în coridorul rusesc către Kaliningrad
Guvernul lituanian a cerut miercuri un ajutor suplimentar de la Uniunea Europeană pentru a finanţa securizarea culoarului care leagă enclava rusă Kaliningrad de restul Rusiei la sud de această republică baltică, relatează EFE. Executivul de la Vilnius doreşte ca UE să aloce mai multe fonduri unor măsuri precum supravegherea sporită cu ajutorul elicopterelor a
Boris Johnson cere ''intensificarea sancţiunilor'' până la retragerea totală a trupelor ruse din Ucraina
Premierul britanic Boris Johnson a pledat miercuri pentru "continuarea intensificării sancţiunilor" împotriva Rusiei până la retragerea tuturor soldaţilor ruşi din Ucraina, relatează AFP şi EFE. O încetare a focului în războiul dintre Rusia şi Ucraina nu ar fi un motiv suficient pentru ridicarea sancţiunilor impuse guvernului
Ucraina observă o retragere parţială rusească din zona Kiev, dar şi pregătiri ofensive în est
Trupele ruse au efectuat o retragere parţială din împrejurimile Kievului, dar se regrupează în vederea reluării operaţiunilor ofensive axate pe încercuirea forţelor ucrainene din estul ţării, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, colonelul Oleksandr Motuzianik, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE, Rusia confirm
Slovacia a cerut ambasadei Rusiei să-şi reducă personalul cu 35 de persoane
Slovacia a cerut ambasadei Rusiei la Bratislava să-şi reducă stafful cu 35 de persoane, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, invocând activităţi inacceptabile derulate de un alt diplomat rus, relatează Reuters. Scopul deciziei este de "a stabili un număr maxim de deţinători de paşapoarte diplomatice şi
Ucraina: Cel puţin 200 de morţi la Irpin, o suburbie a Kievului, de la începutul conflictului
Cel puţin 200 de locuitori din Irpin, un orăşel de la periferia nord-vestică a Kievului, scena unor confruntări înverşunate, au fost ucişi de la începutul invaziei ruse în 24 februarie, a anunţat primarul localităţii, Oleksandr Markuşin, citat de AFP. "În momentul de vârf al ostilităţilor, când bombardamentele durau &ic
ONU acuză Rusia de 24 de atacuri cu bombe cu dispersie în Ucraina
Forţele armate ruse au utilizat au utilizat bombe cu dispersie de cel puţin 24 de ori, interzise de legislaţia internaţională, împotriva unor zona populate în Ucraina în cele cinci săptămâni care s-au scurs de la începutul războiului, a denunţat miercuri Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, potrivit EFE.
Abuzurile comise de soldaţii ruşi în Ucraina, dezvăluite de noi interceptări audio făcute publice de SBU
Noi interceptări de convorbiri telefonice ale unor militari ruşi, făcute publice miercuri de către Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), relevă că unii soldaţi ruşi - trimişi în Ucraina pentru "demilitarizare" şi "denazificare", aşa cum susţine Kremlinul - se fac responsabili de abuzuri - de la crime, la jafuri şi violuri, relatează agenţiile d
Parlamentul irakian nu a reuşit nici a treia oară să aleagă preşedintele ţării
Alegerea preşedintelui irakian de către deputaţi prevăzută pentru miercuri nu s-a putut desfăşura nici a treia oară, din lipsă de cvorum în urma boicotului la care a recurs şi de această dată o coaliţie şiită, transmite AFP. Nu a fost anunţată nicio dată pentru următoare încercare, dar Curtea Federală, cea mai înaltă instanţă judiciară din Ir
Zelenski cere Norvegiei să livreze mai multă energie Ucrainei şi UE
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut miercuri Norvegiei, al doilea furnizor de gaz natural al Europei, după Rusia, să suplimenteze livrările energetice către ţara sa şi Uniunea Europeană, transmite AFP. 'Puteţi aduce o contribuţie decisivă la securitatea energetică a Europei furnizând resursele necesare ţărilor Uniunii Europene şi Ucrain
Comisia Europeană afirmă că este pregătită să gestioneze împreună cu statele UE o eventuală perturbare a livrărilor de gaze ruseşti
Comisia Europeană este pregătită pentru posibile perturbări ale livrărilor de gaze din Rusia după ce aceasta a cerut plata gazelor în ruble, a declarat miercuri Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Eu
O clădire a Crucii Roşii la Mariupol, bombardată de ruşi, potrivit Kievului
O clădire a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a fost ţinta bombardamentelor ruseşti la Mariupol, port strategic asediat din sud-estul Ucrainei, a declarat miercuri un oficial ucrainean, citat de France Presse. "Ocupanţii au bombardat în mod deliberat o clădire a CICR din Mariupol", a scris pe Telegram Liudmila Denisova, îns
Un politician din Partidul Conservator va deveni primul membru transgen din Parlamentul Marii Britanii
Un politician din Partidul Conservator condus de prim-ministrul britanic Boris Johnson a anunţat miercuri că intenţionează să îşi schimbe identitatea de gen şi să devină astfel primul membru transgen din Parlamentul Marii Britanii, o decizie pe care a luat-o după o serie de episoade traumatizante din viaţa lui personală, informează Reuters. Jamie Wallis,
Germania a îngheţat până acum active bancare de aproape 100 milioane de euro ale oligarhilor ruşi
Germania a îngheţat active bancare de aproape 100 milioane de euro ale unor oligarhi ruşi de la începutul războiului din Ucraina, a transmis miercuri Ministerul federal de Finanţe, potrivit France Presse, care a obţinut o copie a documentului. 'Totalul fondurilor îngheţate (...) este de 95.514.306,40 de euro', reiese din răspunsul min












