Venezuela: Adunarea Națională amână ședința pentru adoptarea legii amnistiei prevăzută marți
Sesiunea parlamentară programată pentru aprobarea legii amnistiei generale în Venezuela, stabilită pentru marți, a fost amânată pe termen nelimitat, potrivit unui comunicat dat publicității luni de Adunarea Națională, scrie AFP. Adunarea aprobase proiectul de lege privind amnistia în primă lectură joi și a programat a doua le
SUA: Trump vrea să limiteze opțiunile legale de contestare pentru angajații federali concediați
Administrația Trump încearcă să îngreuneze contestarea concedierii de către angajații federali disponibilizați, conform unui plan guvernamental publicat luni, prin limitarea dreptului acestora de a ataca decizia la un consiliu independent, relatează Reuters. Biroul de Management al Personalului, biroul de resurse umane al guvernulu
Opozanta Machado se declară hotărâtă să revină în Venezuela, în ciuda arestării unuia dintre apropiați
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado a declarat luni la Washington că dorința de a se întoarce în țara sa nu a fost 'în niciun fel' afectată, ci 'dimpotrivă', de arestarea unuia dintre apropiații săi la doar câteva ore după eliberarea din închisoare. 'Acest lucru nu afectează în niciun fel înt
NATO: SUA renunță la două comandamente, dar obțin altul (surse diplomatice)
SUA vor renunța la două comandamente în cadrul NATO, dar vor obține altul, într-un moment în care președintele american Donald Trump cere Europei să-și asume o mai mare responsabilitate pentru propria securitate, relatează luni France Presse, citând surse diplomatice. Statele Unite vor lăsa Italiei comandamentul aliat al forțelor intera
NATO ar urma să lanseze misiunea Arctic Sentry în zilele următoare
NATO ar urma să lanseze misiunea Arctic Sentry (Santinela Arctică) în zilele următoare care ar putea consolida supravegherea și resursele militare din Arctica, au declarat cinci surse pentru Reuters, în urma tensiunilor dintre președintele american Donald Trump și aliații europeni cu privire la Groenlanda, relatează Reuters. Lansarea misiunii Arcti
SUA: Ghislaine Maxwell, complicea lui Epstein, refuză să răspundă întrebărilor unei comisii a Camerei Reprezentanților
Complicea lui Jeffrey Epstein, Ghislaine Maxwell, care execută o sentință de 20 de ani de închisoare, a refuzat luni să răspundă întrebărilor unei comisii a Camerei Reprezentanților, transmite ASFP. 'Așa cum se aștepta, Ghislaine Maxwell a invocat cel de-al V-lea amendament (al Constituției Statelor Unite, n.red.) și a refuzat să răspun
Noi atacuri ale Rusiei asupra Ucrainei: Morți și răniți în regiunile Harkov și Odesa
Cel puțin patru persoane, între care o mamă și copilul său, au fost ucise și mai multe rănite în atacurile Rusiei în noaptea de duminică spre luni în regiunea Harkov (nord-estul Ucrainei) și la Odesa (în sud), fiind afectate infrastructuri rezidențiale și energetice, între care o stație electrică în regiunea Volînia, în e
Poporul ucrainean va fi onorat cu Premiul Conferinței de Securitate de la Munchen
Curajul și sacrificiul poporului ucrainean în fața atacurilor rusești vor fi onorate la Conferința de Securitate de la Munchen, au anunțat organizatorii luni, conform dpa. Președintele Volodimir Zelenski va accepta Premiul Ewald von Kleist în numele ucrainenilor, într-o mică ceremonie sâmbătă seara, în marja reuniunii anuale a lid
#Ucraina și Franța au semnat o scrisoare de intenție pentru dezvoltarea producției comune de armament
Ministrul ucrainean al apărării, Mihailo Fedorov, a anunțat luni semnarea unei scrisori de intenție între Ucraina și Franța pentru dezvoltarea producției comune de armament, în urma unei vizite la Kiev a ministrului francez al apărării, Catherine Vautrin, relatează AFP. 'Trecem de la simple livrări la producție comună și soluții pe termen lung
SUA au sechestrat un petrolier în Oceanul Indian pentru încălcarea blocadei instituite de Washington în Caraibe (Pentagonul)
Ministerul Războiului din SUA a anunțat luni că a sechestrat în Oceanul Indian un petrolier care, potrivit Washingtonului, încălca restricțiile impuse de administrația președintelui Donald Trump pentru transferurile de țiței în Caraibe, restricții ce afectează Venezuela și Cuba, potrivit EFE și AFP. 'Forțele americane au sechestrat' v
Scandalul Epstein-Mandelson: Liderul laburist scoțian îi cere lui Starmer să demisioneze
Liderul Partidului Laburist scoțian, Anas Sarwar, i-a cerut luni prim-ministrului britanic Keir Starmer să demisioneze din cauza scandalului Epstein-Mandelson, un apel care fragilizează și mai mult poziția premierului, transmite AFP. Sarwar a folosit o conferință de presă pentru a cere demisia lui Starmer în urma scandalului din jurul numirii lui
Senatori americani, în vizită în Groenlanda pentru 'a reconstrui încrederea'
O delegație de senatori americani s-a aflat luni în vizită în Groenlanda, pentru 'a reconstrui încrederea', zdruncinată de dorința președintelui SUA, Donald Trump, de a ocupa acest teritoriu arctic, relatează AFP. 'În câteva propoziții și câteva cuvinte, încrederea care fusese stabilită de la al Doilea Răzb
China respinge acuzațiile SUA potrivit cărora ar fi efectuat în secret teste nucleare, catalogându-le drept 'minciuni'
China a respins luni acuzațiile Statelor Unite potrivit cărora ar fi efectuat în secret teste nucleare, catalogându-le drept 'minciuni', și a acuzat Washingtonul că ar căuta pretexte pentru a-și relua propriile teste, relatează AFP.
Polonia va crea un nou corp de rezerviști civili pentru a atinge cifra de 500.000 de soldați (ministru)
Ministrul apărării polonez, Władysław Kosiniak-Kamysz, a anunțat luni crearea unui corp de rezervă militară cu grad înalt de disponibilitate, ce va fi compus din voluntari antrenați permanent și care va permite mobilizarea, în caz de război, a unui total de 500.000 de militari, potrivit EFE. Într-o conferință de presă la Varșovia, ministrul a
Vicepreședinte american JD Vance a sosit în Armenia, înaintea unei vizite în Azerbaidjan
Vicepreședintele american JD Vance a sosit luni în Armenia, înaintea unei vizite prevăzute marți în Azerbaidjan, Washingtonul încercând să consolideze acordul de pace semnat sub egida sa între cei doi vecini din Caucazul de Sud și să își promoveze proiectul de coridor de tranzit, transmite AFP. Vizita este prima a unui














