Mii de iranieni se adună din zori la funeraliile ayatollahului Khamenei
Mii de iranieni începuseră să se adune sâmbătă în zori la Marea Mosalla din Teheran, marele sit islamic unde încep ceremoniile funerare pentru ayatollahul Ali Khamenei, fostul lider suprem ucis de loviturile aeriene în primele ore ale războiului declanșat în 28 februarie de SUA și Israel împotriva Iranului, relatează AFP.
Sicriul lui Khamenei, pe care este așezat cunoscutul turban negru purtat de ayatollah, este expus în incinta compexului. Alături sunt și sicriele membrilor de familie uciși odată cu ayatollahul - una din fiicele sale, un ginere, o noră și o nepoată în vârstă de un an și două luni.
Mulțimea, în care majoritatea purta haine negre, s-a format chiar înainte ca televiziunea de stat să anunțe, puțin înainte de ora locală 6.00 (02.30 GMT) începutul omagiilor publice. Mulți din cei sosiți purtau drapele șiite roșii cu textul 'Martir', iar unii au scandat 'Răzbunare!'.
Autoritățile iraniene au anunțat că se așteaptă ca la funeralii să participe între 15 și 20 de milioane de oameni doar în capitală; evenimentul va fi, probabil, cel mai mare de acest gen din istoria Iranului și va dura șase zile.
Încă nu s-a confirmat prezența la ceremonii a fiului ayatollahului, Mojtaba Khamenei, care a preluat conducerea regimului islamic la începutul lui martie, deși se pare că a fost rănit și el de atacurile americano-israeliene. El nu a apărut niciodată în public de când este lider suprem, ci doar a transmis comunicate.
Ceremoniile funerare trebuiau să aibă loc în martie, dar au fost amânate din cauza războiului. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Martin Scorsese și Robert De Niro, decorați la New York de președintele francez Emmanuel Macron
Președintele francez Emmanuel Macron i-a decorat marți seară pe doi giganți ai cinemaului american, Martin Scorsese și Robert De Niro, pentru ''angajamentul lor în favoarea cinematografiei și a protejării ei'', transmite AFP. Macron i-a predat insigna de Mare Ofițer al Legiunii de Onoare regizorului Martin Scorsese (83 de
SUA: Departamentul de Justiție invocă 'motive de securitate' pentru a susține interzicerea impusă de Trump unor mass-media
Departamentul de Justiție al SUA a anunțat că rețelele CNN și MS NOW și ziarul Politico pot fi excluse din anumite zone ale Casei Albe la decizia președintelui Donald Trump 'din motive de siguranță', informează miercuri EFE. Avocații instituției susțin că modul în care aceste instituții de presă reflectă războiul cu Iranul și sal
Hackerii de la 'ShinyHunters' susțin că au sustras un mare număr de date privind angajați ai FBI
Gruparea de hackeri cunoscută sub numele de 'ShinyHunters' a anunțat marți că a compromis sistemele Biroului Federal de Investigații (FBI) și a sustras date privind un număr uriaș de angajați actuali și foști angajați ai FBI, relatează Reuters. FBI a indicat că 'este la curent cu afirmațiile privind o activitate neautorizată care afectează site-ul FBIjobs
Burnham ordonă înființarea unei noi unități pentru combaterea dezinformării din partea Rusiei
Premierul britanic Andy Burnham a declarat marți într-un discurs susținut la Adunarea Generală a ONU că a dat ordin șefilor serviciilor de securitate din Marea Britanie să înființeze o nouă unitate pentru a combate războiul informațional rusesc, informează miercuri dpa. Noul Centru național pentru apărarea informațiilor va combate
#Ucraina: Forțele ruse au atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa
Rusia a atacat marți noaptea infrastructura portuară și civilă din regiunea Odesa, situată în sudul Ucrainei, a anunțat guvernatorul regional Oleh Kiper, citat de Reuters. Kiper a scris pe Telegram că forțele ruse au lovit, de asemenea, depozite de medicamente și alimente aflate în zonă. De asemenea, armata rusă a at
Trump a insistat pentru discuții cu Phenianul și a evitat subiectul Strâmtorii Ormuz la întâlnirea cu omologul sud-coreean
Coreea de Sud a asigurat miercuri că președintele american Donald Trump și-a reafirmat în fața omologului său sud-coreean, Lee Jae Myung, dorința de a relua dialogul cu Coreea de Nord, în timp ce liderii au lăsat în afara discuțiilor o posibilă contribuție a Seulului la asigurarea securității în Strâmtoarea Ormuz, informează EFE.
Takaichi și Trump și-au coordonat pozițiile legate de China înaintea sosirii președintelui chinez Xi Jinping în SUA
Premierul japonez Sanae Takaichi a discutat marți cu președintele american Donald Trump despre chestiuni legate de China cu o zi înaintea sosirii în Statele Unite a președintelui chinez Xi Jinping, în contextul tensiunilor prelungite legate de Taiwan, transmite miercuri EFE. 'Având în vedere viitoarea în
Elon Musk îl laudă pe 'marele lider' Xi Jinping, într-un interviu acordat televiziunii de stat chineze
Antreprenorul miliardar Elon Musk, directorul general al Tesla Inc., l-a lăudat pe președintele chinez Xi Jinping, numindu-l un 'lider extraordinar', într-un interviu acordat miercuri postului de televiziune de stat chinez CCTV, relatează Reuters. 'Sub conducerea sa, China a cunoscut o prosperitate imensă', a declarat Mus
Lidera opoziției, Maria Corina Machado, împiedicată să se întoarcă în Venezuela
Lidera opoziției din Venezuela, Maria Corina Machado, aflată în exil în Panama, a fost împiedicată marți să revină în țară, au declarat pentru AFP surse ale partidului său politic Vente Venezuela. 'Da, a încercat să se întoarcă, dar a fost împiedicată', a declarat o sursă din cadrul echipei lau
Venezuela: Trump s-a întâlnit cu Delcy Rodriguez la New York
Președintele SUA, Donald Trump s-a întâlnit marți cu președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, în cadrul unui schimb informal de opinii în marginea Adunării Generale a ONU de la New York, a anunțat un oficial de la Casa Albă, citat de AFP. Până în prezent, s-au aflat puține detalii despre conținut
Rubio se va întâlni cu omologul său rus la New York (Departamentul de Stat)
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, se va întâlni miercuri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în marginea Adunării Generale a ONU la New York, a anunțat marți Departamentul de Stat, notează AFP. Întâlnirea va avea loc în aceeași zi cu discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Belgia și Rwanda își restabilesc relațiile diplomatice
Belgia și Rwanda au anunțat marți restabilirea relațiilor lor diplomatice, întrerupte în 2025, potrivit unui comunicat comun publicat în marginea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite la New York, transmite AFP. 'Cele două țări au decis împreună, în această zi de 22 septembrie 2026 să își res
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a dat marți vina pe eșecul controalelor la frontierele marocane pentru recenta criză a migrației din Ceuta, o exclavă spaniolă din Africa de Nord, relatează AFP. Peste 70.000 de migranți au intrat în Ceuta pe 30 și 31 iulie, înot sau pe jos din Maroc, într-un aflux masiv inedit.
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb














