Macron a discutat cu Zelenski înaintea conferinţei pentru Ucraina, organizată marţi la Paris
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a discutat duminică la telefon cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, în special pentru a pregăti noua conferinţă de sprijin pentru Ucraina, care va avea loc marţi la Paris, şi pentru a acorda "tot sprijinul" său propunerii ucrainene de plan de pace, potrivit celor doi lideri, citaţi de AFP.
Pakistan: Tiruri talibane la frontiera afgană, şase civili ucişi (armata)
Forţele talibane afgane au deschis focul duminică la un punct de trecere a frontierei cu Pakistanul, omorând şase civili, a anunţat armata pakistaneză care a ripostat, notează AFP. În plus, mai mult de zece persoane au fost rănite de "tirurile neprovocate şi la întâmplare" din apro
Franţa: Eric Ciotti, ales preşedinte al partidului dreptei tradiţionale
Deputatul Eric Ciotti, figură a unei drepte "dure", în special în privinţa imigraţiei, a fost ales duminică preşedinte al Republicanilor (Les Républicains - LR), partidul dreptei tradiţionale din Franţa, relatează AFP. El a câştigat cu 53,7% din voturi în faţa lui Bruno Retailleau, liderul senatorilor L
Presupusul caz de corupţie ''afectează grav reputaţia'' Parlamentului European, afirmă comisarul european Paolo Gentiloni
Presupusul caz de corupţie în favoarea Qatarului în care sunt implicaţi reprezentanţi ai Parlamentului European "afectează grav reputaţia" acestei instituţii a UE, a declarat comisarul european al Economiei, italianul Paolo Gentiloni, duminică, potrivit AFP. În acest caz, un judecător be
Germania: Mişcarea extremistă Reichsbürger, în creştere (ministru de interne)
Numărul persoanelor care aderă la mişcarea extremistă Reichsbürger este în creştere, afirmă ministrul german de Interne, Nancy Faeser, într-un interviu apărut în ediţia de duminică a cotidianului popular Bild, potrivit DPA. Agenţiile de informaţii interne germane estimează acum că numărul ade
Erdogan îi cere lui Putin să ''cureţe'' nordul Siriei de forţele kurde
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a vorbit duminică omologului său rus Vladimir Putin, într-o discuţie telefonică, despre necesitatea de a "curăţa" nordul Siriei de forţele kurde, relatează AFP. "Este important şi prioritar ca zona de-a lungul frontierei să fie curăţată de terorişti, pe
Presupusă corupţie în Parlamentul European: Eurodeputata elenă Eva Kaili, încarcerată (sursă judiciară)
Vicepreşedinta elenă a Parlamentului European, Eva Kaili, şi alte trei persoane au fost inculpate şi încarcerate duminică în Belgia într-o anchetă privind suspiciuni de corupţie în legătură cu Qatarul în cadrul acestei instituţii a Uniunii Europene, a declarat pentru AFP o sursă judiciară, relatează AFP.
Tensiuni în creştere în nordul Kosovo după atacuri împotriva poliţiei
Tensiunile erau la cote înalte duminică în nordul Kosovo după ce persoane necunoscute ar fi avut un schimb de focuri cu poliţia şi ar fi lansat o grenadă paralizantă asupra forţelor de ordine ale UE în cursul nopţii, relatează AFP. Zeci de sârbi care protestează faţă de arestarea unui fost
Ucraina: Două persoane ucise în bombardamentele ruse în regiunea Herson, potrivit guvernatorului
Două persoane au fost ucise şi alte cinci rănite în urma bombardamentelor ruse care au vizat regiunea Herson, în sudul Ucrainei, a afirmat duminică guvernatorul Iaroslav Ianuşevici, potrivit AFP. Oraşul Herson a reintrat sub control ucrainean în noiembrie după o contraofensivă care a antrenat ret
Guvernul german vrea să reducă numărul pensionărilor anticipate şi să înlesnească dobândirea cetăţeniei (Scholz)
Guvernul german vizează reducerea numărului celor care ies de pe piaţa muncii şi se pensionează anticipat, a afirmat cancelarul Olaf Scholz, conform declaraţiilor publicate duminică de grupul media Funke şi cotidianul Ouest-France, transmite dpa. ''Numărul celor care pot lucra cu adevărat până la v&a
Medvedev spune că Rusia îşi intensifică producţia ''celor mai puternice mijloace de distrugere''
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a afirmat, duminică, că Rusia îşi intensifică producţia ''celor mai puternice mijloace de distrugere'' pentru a contracara presupusa ameninţare din partea Occidentului, transmit EFE şi AFP. ''Inamicul nostru nu s-a
Germania va începe pregătirile pentru instalarea sistemului Patriot în Polonia şi a promis arme suplimentare Kievului
Armata germană va începe în zilele următoare pregătirile pentru a desfăşura un sistem de apărare antirachetă Patriot în Polonia, transmite duminică dpa, citând surse din domeniul securităţii. Guvernul german a oferit Varşoviei sistemul Patriot pentru a contribui la securizarea spaţiului aer
UE, preocupată de legăturile Turciei cu Rusia
Uniunea Europeană este preocupată că Turcia menţine un parteneriat strâns cu Rusia în pofida războiului din Ucraina şi a sancţiunilor occidentale dure împotriva Moscovei, transmite dpa. Aprofundarea relaţiilor economice între Turcia şi Rusia este ''o cauză de mare preocupare'
Ucraina: Armata ucraineană a atacat cu rachete oraşul ocupat Melitopol, partea rusă anunţă doi morţi
Armata ucraineană a atacat sâmbătă seara oraşul ocupat Melitopol din sud-estul ţării, au indicat autorităţi instalate de Rusia şi oficiali ucraineni în exil ai localităţii cu poziţie strategică, transmite Reuters. Autorităţile pro-Moscova au transmis că un atac cu rachete a ucis două persoane şi a răni
SUA trimit un diplomat de rang înalt în China pentru încălzirea relaţiilor şi a pregăti vizita lui Blinken
Guvernul Statelor Unite va trimite prima sa delegaţie de înalt nivel în China pentru a onora promisiunea făcută de liderul chinez Xi Jinping şi de preşedintele american Joe Biden de încălzire a relaţiilor bilaterale, transmite duminică AFP. Secretarul de stat adjunct pentru Asia de Est şi Pacific, Daniel














