Polonia: Şeful partidului la putere atacă ''dominaţia germană''
Preşedintele partidului conservator naţionalist la putere în Polonia, Jaroslaw Kaczynski, a denunţat sâmbătă "dominaţia" Germaniei în Europa, acuzând-o că doreşte să realizeze prin metode paşnice "planurile pe care şi-a dorit cândva să le ducă la îndeplinire prin metode militare", no
Plafon de 60 de dolari pentru barilul de petrol rusesc: Nu este o decizie serioasă, consideră Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat sâmbătă plafonarea preţului pentru un baril de petrol rusesc la 60 de dolari printr-un acord al UE, G7 şi Australiei, estimând că "nu est
Marea Britanie: Instituţii, magazine şi societăţi energetice ocupate în semn de protest împotriva creşterii facturilor la energie
Militanţi ai mai multor grupuri ale societăţii civile au ocupat instituţii, sedii de societăţi energetice şi magazine din Marea Britanie, în semn de protest împotriva creşterii facturilor la energie, relatează dpa. Potrivit mişcărilor Don't Pay UK şi Fuel Poverty Action, militanţi ai lor s-au instalat de dimineaţă cu pături, sa
Înaltul comisar al ONU pentru refugiaţi pledează pentru susţinerea refugiaţilor sirieni şi a Libanului
Înaltul comisariat al ONU pentru refugiaţi (HCR) a făcut apel sâmbătă la susţinerea refugiaţilor sirieni din Liban şi a cetăţenilor libanezi vulnerabili, într-o ţară scufundată într-o criză economică fără precedent, transmite AFP. "Trebuie să fim alături de Liban", a declarat liderul HCR Filippo Grandi, î
Rusia nu va accepta plafonarea preţului pentru petrolul rusesc, afirmă Kremlinul
Rusia nu va accepta plafonarea preţului pentru petrolul rusesc şi analizează un răspuns, a indicat sâmbătă Kremlinul, după ce UE, ţările din G7 şi Australia au convenit asupra unui plafon de 60 de dolari pe baril, relatează AFP şi Reuters. "Nu vom accepta acest plafon", a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţi
Iranul va începe construirea unei centrale nucleare în sud-vestul ţării
Iranul va începe construirea unei centrale nucleare în sud-vestul ţării, după zeci de ani de planificare a proiectului, relatează sâmbătă dpa. Şeful agenţiei iraniene pentru energie atomică, Mohammad Eslami, a vizitat alături de o delegaţie situl de la Darkhoveyn, aflat la graniţa cu Irakul, a informat agenţia de presă irania
Preşedintele Joe Biden şi prinţul William al Marii Britanii au discutat la Boston despre schimbările climatice
Preşedintele american Joe Biden a avut vineri o scurtă întrevedere, la Boston, cu prinţul William, moştenitorul tronului Marii Britanii, înainte ca prinţul de Wales să prezideze în cursul serii o gală privind schimbările climatice, relatează sâmbătă AFP şi Reuters. Joe Biden şi prinţul William şi-au strâns mâ
Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene afirmă că petrolul rusesc ar trebui plafonat la 30 de dolari barilul
Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, a declarat sâmbătă că plafonul de preţ pentru petrolul rusesc convenit vineri de ţările din G7, împreună cu Australia, ar trebui redus la 30 de dolari pe baril pentru a lovi mai puternic economia Rusiei, relatează Reuters. "Este tot ceea ce a propus grupul McFaul-Yer
Petrolul rusesc plafonat la 60 de dolari barilul după acordul G7 şi Australiei
Ţările din G7, împreună cu Australia, au convenit vineri să plafoneze preţul petrolului rusesc la 60 de dolari pe baril, după acordul la care au ajuns mai devreme cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, potrivit unui comunicat comun, citat de AFP. "G7 şi Australia (...) au ajuns la un consens cu privire la un preţ maxim de 60 de dolar
Biden doreşte o schimbare majoră în calendarul primarelor Partidului Democrat
Preşedintele Joe Biden a propus o schimbare majoră a calendarului primarelor Partidului Democrat, care ar întări influenţa votului afro-american în alegerea candidatului la Casa Albă, notează AFP. În vârstă de 80 de ani, Joe Biden, care a afirmat că are în vedere un al doilea mandat la conducerea Statelor Unite, a
Summit UE-Balcanii de Vest: Preşedintele sârb ezită să meargă la Tirana
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a afirmat vineri că va lua o decizie în acest weekend privind participarea sa la summitul UE-Balcanii de Vest din 6 decembrie de la Tirana, revenind oarecum asupra declaraţiilor făcute cu o zi înainte, când a spus că Belgradul va boicota reuniunea, scrie AFP. "Nimeni din Serbia nu
Biden nu are "nicio intenţie" să discute cu Putin pentru moment (Casa Albă)
Casa Albă a clarificat vineri afirmaţiile făcute de Joe Biden cu o zi înainte, insistând asupra faptului că preşedintele american nu intenţionează pentru moment să discute cu Vladimir Putin despre dosarul ucrainean, scrie AFP. "Nu are nicio intenţie să discute cu preşedintele Putin deocamdată", a declarat vineri purtătoru
Ministrul de externe al Republicii Moldova a cerut, la Consiliul OSCE, retragerea trupelor ruse din Transnistria
Republica Moldova şi-a reiterat vineri solicitarea privind retragerea trupelor ruse care staţionează ilegal pe teritoriul republicii (în stânga Nistrului) şi se declară hotărâtă să soluţioneze conflictul transnistrean "exclusiv prin dialog şi mijloace paşnice", în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a R.Moldova
SUA îşi face cunoscut noul bombardier invizibil B-21
SUA intenţionează să-şi facă cunoscut vineri noul bombardier strategic stealth B-21 'Raider', un aparat capabil să opereze fără echipaj şi să efectueze lovituri nucleare cu rază lungă de acţiune, utilizând de asemenea armament clasic, informează France Presse. Pentagonul intenţionează să se doteze cu cel puţin 100 de exemplare di
Cuba, Nicaragua şi grupul Wagner, pe lista neagră a SUA cu cei care încălcă libertatea religioasă
SUA au adăugat Cuba, Nicaragua, precum şi grupul rus de mercenari Wagner pe lista neagră cu ţări care suscită "preocupări deosebite" în materie de libertate religioasă, a anunţat vineri şeful diplomaţiei americane Antony Blinken într-un comunicat, citat de AFP. Cele două ţări sunt adăugate pe această listă "pentru că










