Acuzaţii de rea-voinţă sau incompetenţă la adresa serviciilor de securitate din Brazilia, după asaltul asupra instituţiilor
După ce susţinătorii fostului preşedinte brazilian Jair Bolsonaro au ocupat duminică Palatul prezidenţial şi sediile Curţii Constituţionale şi Congresului din capitala Brasilia, au rămas întrebări despre lipsa de pregătire, incompetenţa sau chiar complicitatea forţelor de ordine, arată luni AFP într-o amplă analiză. Agenţia menţion
Suedia restabileşte serviciul civil obligatoriu, în urma degradării contextului de securitate
Suedia va restabili serviciul civil obligatoriu, eliminat în anul 2008, având în vedere degradarea situaţiei de securitate în zonă ca urmare a războiului din Ucraina, a anunţat luni premierul suedez Ulf Kristersson, potrivit agenţiei EFE. Acesta a spus la o conferinţă de presă că măsura face parte din proiectul de conso
Ana Brnabic: Vom cere garanţii suplimentare pentru sârbii din Kosovo
Premierul Serbiei, Ana Brnabic, a anunţat luni că va solicita garanţii suplimentare pentru creşterea securităţii în Kosovo, după ce Misiunea NATO în Kosovo (KFOR) a respins cererea Belgradului privind o reîntoarcere a forţelor de securitate sârbe în această provincie, transmite TANJUG. ''Vom cere garanţii
Opozantul rus Aleksei Navalnîi relatează cum a petrecut revelionul într-o celulă disciplinară
Opozantul Aleksei Navalnîi, aflat de aproape doi ani în închisoare în Rusia, a relatat într-o comunicare cu avocaţii săi cum a petrecut noaptea de Anul Nou într-o celulă disciplinară, transmite AFP. Mesajul publicat luni, apreciat de agenţia citată ca un nou exemplu de înăsprire a condiţiilor de detenţ
Cipru: Soluţia cu două state nu este o opţiune, subliniază şefa diplomaţiei germane
Soluţia cu două state la problema Ciprului nu este o opţiune, a declarat luni ministrul de externe german Annalena Baerbock, care a precizat că Berlinul va continua să pledeze pentru o detensionare a situaţiei din insulă, relatează Reuters. ''Germania este ferm de partea voastră. O soluţie poate fi găsită numai pe baza rezoluţiilor Naţ
Ministrul rus de externe şi noul său omolog chinez condamnă politica SUA
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avut luni prima discuţie telefonică cu noul său omolog chinez Qin Gang, care a preluat pe 31 decembrie conducerea diplomaţiei de la Beijing, a anunţat MAE rus, potrivit agenţiei EFE. ''Ministrul rus l-a felicitat pe colegul său chinez pentru recenta numire şi i-a urat succes în noul său p
Ucraina se aşteaptă ca viitorul pachet de sancţiuni europene contra Moscovei să vizeze şi compania de stat Rosatom
Kievul se aşteaptă ca Uniunea Europeană să includă compania de stat Rosatom, specializată în energie nucleară, în următorul pachet de sancţiuni contra Moscovei în legătură cu războiul lansat împotriva Ucrainei, a afirmat luni premierul ucrainean Denis Şmîhal, potrivit Reuters. După discuţiile cu vicepreşedintele executiv al Comisi
Ministrul german de interne vrea să interzică deţinerea de arme semiautomate
Ministrul german de interne Nancy Faeser vrea să interzică deţinerea de arme semiautomate în proprietate privată, iar pentru altfel de arme să fie necesară obţinerea unui permis, relatează luni cotidianul Süddeutsche Zeitung din Munchen, preluat de dpa. Această iniţiativă vine în urma violenţelor produse de Anul nou în m
Sancţiunile impuse de Israel înseamnă 'un nou război', declară premierul palestinian
Sancţiunile impuse de Israel Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP) reprezintă o tentativă de a o 'împinge în pragul unei prăpăstii financiare', a apreciat luni premierul palestinian Mohammad Shtayyeh, denunţând 'un nou război împotriva poporului palestinian', relatează France Presse. Israelul a anunţa
Vladimir Putin propune Dumei de Stat retragerea Rusiei din GRECO
Preşedintele rus Vladimir Putin a prezentat luni Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului de la Moscova, un proiect de lege privind ieşirea ţării din Convenţia penală privind corupţia a Consiliului Europei şi retragerea din Grupul Statelor Împotriva Corupţiei (GRECO), transmite EFE. Respectivul document, care vizează ieşirea Rusiei din convenţia
Kremlinul respinge afirmaţiile Kievului că Rusia ar exercita presiuni pentru un posibil acord de pace în Europa
Kremlinul a respins luni o afirmaţie a Kievului potrivit căruia un înalt responsabil rus a avansat ideea unui potenţial acord de pace asupra Ucrainei cu responsabili europeni, relatează Reuters. Oleksii Danilov, secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, a afirmat joi într-o declaraţie făcută televiziunilor publice din ţa
Decizia Italiei privind livrările de arme către Ucraina, amânată până în februarie (presă)
Italia nu va lua o decizie privind livrarea de noi arme Ucrainei până în februarie, din cauza unor tensiuni politice, aspecte financiare şi lipsuri militare, a relatat luni cotidianul La Repubblica, citat de Reuters. În urmă cu două săptămâni, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că Roma ia în considerare să trimită si
Mai mulţi oponenţi decât susţinători pentru o bază NATO în Finlanda (sondaj MTV Uutisten)
Înfiinţarea unei baze permanente a NATO în Finlanda stârneşte mai multă opoziţie decât susţinere în rândul cetăţenilor, arată un sondaj citat luni de televiziunea naţională YLE şi canalul local MTV, care notează că 48% dintre respondenţi se opun şi 39% sprijină ideea. Potrivit sondajului realizat de compania de cercetare Tal
Un tribunal ceh l-a achitat pe fostul premier Babis, candidat la preşedinţie, într-un proces de fraudă
Un tribunal ceh l-a achitat luni pe fostul prim-ministru Andrej Babis în procesul în care acesta acuzat de fraudă, un verdict ce măreşte şansele miliardarului în alegerile prezidenţiale din această săptămână, în care se află printre favoriţi, transmite Reuters. Parchetul ceruse o pedeapsă de închisoare cu suspendare şi plata
Ucraina: Separatiştii proruşi revendică controlul unei aşezări de lângă Bahmut
Separatiştii proruşi din regiunea Doneţk (estul Ucrainei), au afirmat luni că au preluat controlul asupra unui sat din apropierea oraşului Bahmut, epicentrul actual al luptelor pe care forţele Moscovei încearcă să-l cucerească de mai multe luni, relatează AFP. Aşezarea Bahmutske (Bahmutskoe), în regiunea Doneţk, a 'fost eliberată de către forţe












