Lavrov: Misiunea africană pentru o reglementare a conflictului din Ucraina va sosi în Rusia în iunie sau iulie
Misiunea de pace întreprinsă de şase lideri africani pentru o reglementare a conflictului din Ucraina va sosi în Rusia în iunie sau iulie, a anunţat joi şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, informează AFP. "În urma solicitărilor preşedintelui (sud-african) Cyril Ramaphosa, se discută despre mijlocul/sfârşit
Reuniune între preşedintele american şi premierul nipon, în marja G7 de la Hiroshima
Preşedintele american Joe Biden s-a întâlnit joi cu premierul nipon Fumio Kishida, după sosirea sa în Japonia pentru a participa la summitul G7 al ţărilor cele mai industrializate, informează un comunicat al Casei Albe citat de Reuters. Cei doi lideri au discutat despre întărirea cooperării în materie de apărare ş
Parchetul rus a cerut condamnarea opozantului Roizman la plata unei amenzi, pentru ''discreditarea'' armatei ruse
Parchetul rus a cerut joi o amendă împotriva opozantului Evgheni Roizman, unul dintre ultimii mari detractori ai Kremlinului încă prezenţi şi aflaţi în libertate în Rusia, pentru "discreditarea" armatei ruse, informează AFP şi TASS. "Cer condamnarea lui (Evgheni) Roizman (...) la o amendă de 260.000 de ru
Moscova susţine că blocarea conturilor ambasadei Finlandei a fost o reacţie la măsuri occidentale ostile
Kremlinul a susţinut joi că blocarea conturilor bancare ale ambasadei finlandeze la Moscova a fost o reacţie la măsuri ostile din partea Occidentului, inclusiv a Finlandei, transmite Reuters. Oficiali din Finlanda şi Danemarca anunţaseră miercuri că sunt blocate conturile reprezentanţelor diplomatice ale ambelor ţări în Rusia, iar ambasa
Întărirea securităţii Republicii Moldova în atenţia Subcomisiei pentru Securitate şi Apărare a Parlamentului European
Măsurile de sporire a cooperării în domeniul securităţii şi apărării, dezvoltarea economică, sporirea rezilienţei în faţa ameninţărilor hibride şi parcursul de integrare europeană a Republicii Moldova au fost discutate în cadrul întrevederii prim-ministrului Dorin Recean cu membrii delegaţiei Parlamentului European conduse de europarlamentara
Vizita în Golf a şefei diplomaţiei germane Annalena Baerbock, marcată de probleme ale avionului guvernamental
Vizita în Golf a şefei diplomaţiei germane Annalena Baerbock a fost marcată de o serie de probleme ale avioanelor guvernamentale cu care s-a deplasat, acestea fiind operate şi întreţinute de forţele aeriene germane, relatează joi dpa. Miercuri, Baerbock nu s-a putut întoarce la Berlin, din Qatar, din cauza unei pene de cauciu
Şeful diplomaţiei ucrainene, printre participanţii discretei reuniuni Bilderberg, ce se desfăşoară la Lisabona
Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba se numără printre participanţii extrem de discretei reuniuni a grupului Bilderberg, care se desfăşoară anul acesta la Lisabona, de joi până duminică, informează AFP. Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg şi şeful diplomaţiei europene Josep Borrell se află de asemenea pe lista cu cei 130 de
Ucraina: Prigojin acuză armata rusă că a lăsat descoperite flancurile mercenarilor Wagner la Bahmut
Evgheni Prigojin, şeful grupului de mercenari Wagner, a acuzat joi armata rusă că s-a retras peste o jumătate de km la nord de oraşul ucrainean Bahmut, lăsând descoperite flancurile forţei paramilitare, transmite Reuters. Agenţia nu a fost în măsură să verifice afirmaţia lui Prigojin şi nu a reuşit să obţină un comentariu din parte
Turcia: Candidatul opoziţiei Kilicdaroglu îşi înăspreşte tonul în problema refugiaţilor şi terorismului
Kemal Kilicdaroglu, care îl va înfrunta pe Recep Tayyip Erdogan pe 28 mai în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale turce, şi-a înăsprit joi tonul în problema refugiaţilor şi a terorismului, într-un apel discret adresat electoratului naţionalist, informează AFP. "Nu m-am aşezat niciodată la o masă cu
Rusia/ Duma de Stat aprobă desfăşurarea alegerilor în timpul legii marţiale
Duma de Stat (Camera Deputaţilor) a Rusiei a aprobat joi desfăşurarea alegerilor în timpul aplicării legii marţiale, atât pe teritoriul Rusiei cât şi în provinciile ucrainene pe care Kremlinul le-a anexat, relatează agenţia EFE. În virtutea noii legi, Comisia Electorală Centrală (CEC) va putea convoca alegeri sau
Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, spune că postul de şef al NATO ''ar fi fantastic''
Ministrul apărării al Marii Britanii, Ben Wallace, a dezvăluit că este interesat în a-i succeda secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, al cărui post va deveni vacant în cursul acestui an, transmite joi dpa. 'Am spus întotdeauna că este un post bun. Este un post care mi-ar plăcea', a spus Wallace la Berlin pen
Agenţiile ucrainene de combatere a corupţiei finanţează lupta împotriva invaziei Rusiei
Armata ucraineană a achiziţionat sute de drone în acest an cu banii colectaţi de agenţiile anticorupţie în urma soluţionării unor cazuri de corupţie, au declarat joi oficiali de la Kiev, citaţi de Reuters. Agenţiile au trimis peste 17 milioane de dolari (650 de milioane de hrivne) în 2023 către principala platformă guvernamen
Rusia se declară dispusă să asculte ''orice propunere care contribuie la soluţionarea situaţiei din Ucraina''
Kremlinul şi-a declarat joi disponibilitatea de a asculta cu "mare atenţie" orice propunere de reglementare în Ucraina, anunţând vizita la Moscova a unei delegaţii de ţări africane pentru a discuta despre o iniţiativă de pace, transmite EFE. "Rusia este dispusă să asculte cu mare atenţie orice propunere care contribuie la soluţionare
China îi reuneşte pe liderii ţărilor din Asia Centrală într-un summit inedit
Preşedintele chinez Xi Jinping îi primeşte joi pe omologii săi din cinci foste republici sovietice din Asia Centrală în cadrul unui summit istoric destinat să strângă legăturile regionale, într-un moment în care preşedintele american Joe Biden se întâlneşte în Japonia cu liderii ţărilor G7, potrivit AFP. Evenimen
Maia Sandu pentru AFP: Republica Moldova vrea să adere ''cât mai curând posibil'' la UE pentru a se proteja de Rusia
Republica Moldova vrea să adere "cât mai curând posibil" la Uniunea Europeană pentru a se proteja de ameninţarea rusă şi speră la o decizie "în următoarele câteva luni" cu privire la deschiderea negocierilor, a declarat preşedinta Maia Sandu într-un interviu acordat joi agenţiei France Presse. "Desigur, ni













