Întărirea securităţii Republicii Moldova în atenţia Subcomisiei pentru Securitate şi Apărare a Parlamentului European
Măsurile de sporire a cooperării în domeniul securităţii şi apărării, dezvoltarea economică, sporirea rezilienţei în faţa ameninţărilor hibride şi parcursul de integrare europeană a Republicii Moldova au fost discutate în cadrul întrevederii prim-ministrului Dorin Recean cu membrii delegaţiei Parlamentului European conduse de europarlamentara Nathalie Loiseau.
Şeful Executivului de la Chişinău a apreciat sprijinul Parlamentului European în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, aprobarea recentă a asistenţei financiare suplimentare, în valoare de 145 milioane euro, pentru ţara noastră. Prim-ministrul a menţionat că Guvernul este antrenat plenar în implementarea celor 9 recomandări ale Comisiei Europene precum şi în relansarea sectorului economic, afectat de consecinţele războiului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.
"Prioritatea noastră este dezvoltarea sectorului economic, cu accent pe implementarea proiectelor pentru eficienţă energetică, dezvoltarea infrastructurii şi diversificarea pieţei de desfacere în beneficiul cetăţenilor noştri. De asemenea, avem o agendă impunătoare pentru debirocratizarea economiei, digitalizarea proceselor în serviciul public, continuăm reformele deloc uşoare în sectorul justiţiei. Toate aceste acţiuni sunt îndreptate spre un viitor european şi o transformare durabilă a Republicii Moldova", a menţionat prim-ministrul Dorin Recean, citat într-un comunicat de presă difuzat de Guvernului de la Chişinău.
Oficialii s-au mai referit la măsurile de consolidare a securităţii regionale, un pas important fiind deschiderea Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova, sub egida Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC). De asemenea, a fost apreciată activitatea Misiunii UE de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina, care monitorizează şi asigură traficul în siguranţă la graniţa moldo-ucraineană.
Membrii Parlamentului European şi-au exprimat recunoştinţa pentru gestionarea eficientă a crizei refugiaţilor şi măsurile autorităţilor în asigurarea păcii şi stabilităţii în regiune. Europarlamentarii au comunicat deschiderea în implementarea agendei europene şi în procesul de luptă cu ameninţările la adresa securităţii în regiune: "O Europă extinsă trebuie să fie o Europă mai rezilientă. Acest lucru trebuie să fie un succes colectiv", a menţionat şefa delegaţiei, Nathalie Loiseau.
Din componenţa delegaţiei europene au făcut parte europarlamentarii: Nathalie Loiseau (Renew), Eugen Tomac (Partidul Popular European), Arnaud Danjean (Partidul Popular European), Assita Kanko (Conservatorii şi Reformiştii Europeni), Viola von Cramon-Taubadel (Grupul Verzilor) şi Jean-Lin Lacapelle (Partidul Identitate şi Democraţie), deputaţii din Subcomisia pentru Securitate şi Apărare (SEDE) a Parlamentului European. Aceştia au efectuat vizite în România şi Republica Moldova, în perioada 15-18 mai, pentru a discuta despre securitatea regională şi implicaţiile războiului Rusiei împotriva Ucrainei. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump nu crede că incidentul de la centrul de cercetare din Rusia are legătură cu o armă biologică
Statele Unite nu consideră că moartea unei angajate de la un centru pentru cercetarea ciumei din Siberia ar avea legătură cu o armă biologică, a declarat miercuri președintele Donald Trump, relatează AFP. '
Bulgaria va invita România și Turcia la consultări privind securitatea navelor în Marea Neagră
Bulgaria va invita România și Turcia la consultări privind asigurarea securității navelor comerciale în Marea Neagră, a declarat miercuri președinta bulgară Iliana Iotova, după reuniunea Consiliului Consultativ pentru Securitate Națională, convocată în urma atacului de marți asupra a două nave comerciale în zona economică exclusivă a Bulgariei, relate
UPDATE Secretarul de stat american Marco Rubio declară la Atena că speră că Europa 'se va trezi din somn'
Secretarul de stat american Marco Rubio, aflat în vizită la Atena, a lăudat miercuri puterea Statelor Unite și a cerut Europei 'să se trezească din somn', în timpul unui discurs rostit pe dealul Pnyx, lângă Acropole, relatează AFP. 'Credem că Europa se poate trezi din somn și poate reaprinde focul aprins aici cu milenii în u
Donald Trump vrea ca unul dintre complexele sale de golf să devină reședință prezidențială oficială
Președintele american Donald Trump și-ar dori ca un complex de golf luxos pe care îl deține în Florida să fie transformat într-o 'reședință prezidențială' securizată, inspirată de celebrul sit Camp David, a anunțat Casa Albă miercuri, informează AFP. Acest nou proiect rămâne învăluit într-o mare incertitudine, î
Germania: AfD va cere, printr-o moțiune în parlamentul din Saxonia-Anhalt, încetarea sprijinului german pentru Ucraina
Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă-dreapta) va iniția o moțiune comună împreună cu micul partid BSW (populist) în parlamentul landului Saxonia-Anhalt pentru a cere încetarea sprijinului militar pentru Ucraina, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al AfD, potrivit Reuters. Moțiunea, care urmează să f
Atacul Hamas de la 7 octombrie: Cancelarul german promite să combată antisemitismul
Cancelarul german Friedrich Merz a promis miercuri să lupte împotriva antisemitismului, recunoscând ascensiunea acestuia în Germania, și a cerut partidelor să împiedice accederea unei primărițe a stângii radicale la Berlin, într-un comunicat dat publicității cu ocazia împlinirii a trei ani de la atacul sângeros al grupă
ONU: Costaricana Rebeca Grynspan, în fruntea cursei pentru funcția de secretar general (surse)
Un scrutin informal desfășurat miercuri în Consiliul de Securitate al ONU a indicat-o pe fosta vicepreședintă costaricană Rebeca Grynspan drept favorită în cursa pentru funcția de secretar General al ONU, transmite Reuters, citând două surse apropiate procesului de selecție. Cel de-al cincilea sondaj secret efectuat în
#Ucraina caută soluții contra planului Rusiei de a-i anihila sistemul energetic și de a-i goli orașele
Planurile Rusiei de a distruge sistemul energetic al Ucrainei și de a face orașele acesteia imposibil de locuit alarmează Kievul, care caută soluții inovatoare și atrage sprijin internațional în fața atacurilor rusești, consemnează miercuri agenția EFE. Penele de curent au revenit deja în unele zone ale Ucrainei după ultimelor atac
Turcia: Primarul din Izmir părăsește opoziția și se alătură partidului lui Erdogan
Primarul din Izmir, al treilea oraș ca populație din Turcia și bastion al opoziției, s-a alăturat miercuri partidului la putere, AKP, o importantă victorie simbolică pentru președintele turc Recep Tayyip Erdogan, transmite AFP. Decizia primarului Cemil Tugay de a intra în Partidul Justiție și Dezvoltare (AKP, islamo-conservator) a fost a
SUA/JD Vance afirmă că Iranul trebuie să-și reducă capacitatea de îmbogățire a uraniului pentru a opri războiul
Vicepreședintele american JD Vance a declarat, într-un interviu exclusiv acordat Reuters, că Iranul trebuie să-și reducă semnificativ capacitatea de îmbogățire a uraniului pentru a îndeplini condițiile SUA și pentru a pune capăt războiului de șapte luni, chiar dacă Washingtonul nu este sigur cum ia Teheranul deciziile în negocieri.
Spania: Liderul opoziției de dreapta și-a lansat simbolic la Ceuta campania pentru alegerile legislative
Liderul opoziției de dreapta, Alberto Nunez Feijoo, și-a lansat simbolic miercuri la Ceuta campania pentru alegerile legislative de la sfârșitul lunii noiembrie, criticând răspunsul guvernului premierului socialist Pedro Sanchez la criza migrației care a zguduit enclava spaniolă în iulie, relatează AFP. 'Prezența mea aici
SUA promit să nu uite 'actul de barbarie' de la 7 octombrie împotriva Israelului, 'aliatul' lor
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a promis miercuri că țara sa nu va uita 'actul de barbarie' comis împotriva 'aliatului' său Israel în 7 octombrie 2023 și a reafirmat obligația Washingtonului față de 'apărarea civilizației', relatează EFE. Într-un mesaj pe X, Rubio a amintit că 'se î
Viitoarea strategie anticorupție a UE va oferi, în premieră, standarde europene de prevenire, anunță Comisia Europeană
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Viitoarea strategie a Uniunii Europene privind combaterea corupției, document pe care Comisia Europeană îl va prezenta până la finalul anului, va furniza, pentru prima dată, standarde europene pentru prevenirea fenomenului corupției, a anunțat miercuri comisarul european pentru de
Fostul șef al spionajului german, suspectat de trădare, a fost plasat în arest preventiv, la fel și colaboratorul său
Fostul șef al serviciului german de informații externe BND, August Hanning, suspectat de spionaj și trădare, a fost plasat în arest preventiv miercuri, a doua zi după reținerea sa, a anunțat Parchetul federal german într-un comunicat, relatează agențiile AFP și EFE. A fost de asemenea plasat în arest preventiv fostul șef de c
#Ucraina se opune unei aderări la UE cu restricții asupra exporturilor sale agricole (ministru)
Ucraina a afirmat miercuri că se opune limitărilor la exporturile sale agricole în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană, în timp ce Bruxellesul propune acest tip de protecție pentru a calma îngrijorările celor 27 de state membre, în special Franța, relatează AFP. Agricultura constituie un punct de fricțiune










