Premierul ucrainean Denis Şmîhal:Kievul aspiră să adere la UE în doi ani şi este hotărât să lupte împotriva corupţiei
Ucraina consideră că se află în situaţia de a adera la Uniunea Europeană în termen de doi ani, a declarat premierul Denis Şmîhal săptămânalului german Der Spiegel. Şmîhal s-a angajat totodată să adopte o politică de ''toleranţă zero'' faţă de corupţie şi a trecut în revistă măsurile luate până acum în ac
Un grup de 70 de soldaţi ucraineni se află în Germania pentru a fi instruiţi să folosească sistemul Patriot
În total 70 de soldaţi ucraineni au sosit în Germania pentru a fi instruiţi să folosească sistemul de apărare antiaeriană Patriot, pe care Berlinul urmează să-l pună la dispoziţia Ucrainei pentru a o ajuta să contracareze atacurile aeriene ruse, relatează joi dpa. Grupul de militari a aterizat în Germania marţi şi antrenament
Israelul dispune de drone înarmate cu bombe gravitaţionale şi care pot transporta o tonă de muniţie
Dronele înarmate israeliene folosesc bombe gravitaţionale care nu fac zgomot sau fum în cădere, ceea ce le face greu de anticipat sau evitat de către inamic, iar cel mai mare model de astfel de dronă poate transporta până la o tonă de muniţie, relatează joi agenţia Reuters, citând armata israeliană. Israel a dezvăluit e
Autorul atentatului sinucigaş care s-a soldat cu 101 de morţi în Pakistan purta uniformă de poliţist
Autorul atentatului sinucigaş care s-a soldat cu 101 de morţi într-o moschee din cadrul cartierului general al poliţiei din Peshawar, în Pakistan, purta uniformă de poliţist, a anunţat joi un responsabil al poliţiei, informează AFP. Agenţii de serviciu "nu l-au controlat pentru că era în uniformă de poliţie (...). A fost
Pentagonul crede că Ucraina nu poate recupera pe termen scurt peninsula Crimeea
Ministerul Apărării din SUA nu crede că Ucraina îşi poate atinge obiectivele şi să recupereze pe termen scurt peninsula Crimeea, ocupată de Rusia din 2014, a informat joi publicaţia americană Politico, citată de EFE. Potrivit sursei citate, reprezentanţii Pentagonului au comunicat aceste concluzii legiuitorilor americani într-o reu
Austria expulzează patru diplomaţi ruşi
Austria expulzează patru diplomaţi ruşi care au acţionat ''într-o manieră incompatibilă cu statutul lor diplomatic'', a anunţat joi Ministerul de Externe austriac, transmit Reuters şi AFP. Expulzarea de diplomaţi este foarte rară în Austria, o ţară neutră tradiţional apropiată de Rusia înaintea începerii
Ministrul german al economiei discută în Suedia despre comerţ şi politica industrială
Ministrul german al economiei, Robert Habeck, începe joi o vizită de două zile la Stockholm, unde va discuta despre comerţ, politica industrială şi combaterea modificărilor climatice, transmite dpa. În prima zi în Suedia - ţară care deţine semestrul acesta preşedinţia Uniunii Europene - el are pe agendă dialoguri politice, in
Boris Johnson: Brexitul i-a permis Regatului Unit să 'facă lucrurile în mod diferit' referitor la Ucraina
Brexitul i-a permis Regatului Unit să ''facă lucrurile în mod diferit'' atunci când a fost vorba despre furnizarea de arme Ucrainei în faţa forţelor invadatoare ruse, a susţinut fostul premier britanic Boris Johnson, transmite joi DPA. În opinia sa, dacă Regatul Unit nu ar fi părăsit Uniunea Europeană at
Premierul polonez Morawiecki susţine că există o neîncredere tot mai mare în Germania
Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki crede că există o neîncredere tot mai mare în Germania din cauza politicii guvernului de la Berlin faţă de Ucraina, relatează joi DPA. "Aş spune că în urmă cu un an multe ţări aveau multă încredere în Germania", a declarat Morawiecki pentru ziarul german Bild &ic
Phenianul avertizează cu ''cea mai dură reacţie'' la acţiunile militare ale SUA în regiune
Ministerul de Externe nord-coreean a avertizat joi că Phenianul va răspunde la orice acţiune militară a SUA în regiune cu "cea mai dură reacţie", după o recentă vizită la Seul a secretarului american al apărării, Lloyd Austin, relatează dpa. Coreea de Nord "va avea cea mai dură reacţie la orice încercare militară a S
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, crede că aliaţii ar putea trimite Ucrainei avioane de luptă
Ţări cum ar fi Statele Unite sau Germania ar putea trimite până la urmă Ucrainei avioane de luptă, este de părere înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, citat joi de dpa. Şi furnizarea de tancuri occidentale pentru forţele ucrainene a fost iniţial foarte controversa
Şefa Comisiei Europene a sosit la Kiev pentru a demonstra sprijinul ferm al UE pentru Ucraina
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi o parte din membrii executivului european au sosit joi la Kiev pentru ''a demonstra că UE sprijină Ucraina la fel de ferm ca întotdeauna'', transmite EFE. ''Mă bucur să revin la Kiev, a patra vizită a mea de la invazia Rusiei. De această dată, cu echipa mea de
Iranul acuză Israelul la ONU de comiterea atacului cu drone asupra fabricii militare din apropiere de Isfahan
Iranul a acuzat Israelul de un atac cu drone asupra unei fabrici militare din apropierea oraşului Isfahan din centrul ţării, relatează joi agenţia semioficială ISNA, Teheranul jurând să se răzbune pentru ceea ce a părut a fi ultimul episod dintr-un război secret de durată, informează Reuters. Într-o scrisoare trimisă secretarului g
VIDEO SUA: La funeraliile foarte politice ale lui Tyre Nichols, emoţie şi furie împotriva violenţelor poliţiei
"Un suflet frumos" căruia "un act violent" al poliţiei i-a luat viaţa prea devreme: la funeraliile lui Tyre Nichols, un tânăr afro-american bătut cu bestialitate de poliţişti de culoare, vorbitorii, printre care vicepreşedinta Statelor Unite, Kamala Harris, s-au ridicat miercuri împotriva violenţelor poliţieneşti, comentează AFP.
Lovituri aeriene israeliene asupra Fâşiei Gaza
Israelul a efectuat lovituri aeriene asupra Fâşiei Gaza în cursul nopţii de miercuri spre joi, la câteva ore după ce a interceptat o rachetă trasă de pe acest teritoriu palestinian, potrivit unor corespondenţi ai agenţiei France Presse şi martorilor. Mai multe noi rachete palestiniene au fost tras











