Ucraina: Un bombardament rusesc a ucis şase civili şi a rănit alţi 12 la Herson
Un bombardament rusesc asupra unei pieţe şi unei staţii de transport în comun din Herson a ucis marţi şase civili şi a rănit alţi 12, au anunţat forţele armate ucrainene într-un comunicat preluat de Reuters. Comandamentul militar din sudul Ucrainei a anunţat că oraşul Herson a fost bombardat în t
În vizită în Ucraina, Giorgia Meloni critică drept ''propagandă'' discursul lui Vladimir Putin
Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, aflată în vizită în Ucraina, a calificat marţi drept "propagandă" discursul susţinut în aceeaşi zi de preşedintele rus Vladimir Putin, mărturisind că spera la ceva mai constructiv, relatează Reuters. "O parte din inima mea spera la altfel de
Sprijinul SUA pentru Ucraina este neclintit, declară preşedintele Joe Biden la Varşovia
Sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru Ucraina rămâne ferm, a declarat marţi, la Varşovia, preşedintele american Joe Biden, în timpul întrevederii cu omologul său polonez Andrzej Duda, transmit Reuters şi AFP. ''Aşa cum i-am spus preşedintelui Zelenski când am vorbit la Kiev i
UE ar putea recurge la instrumente comerciale pentru a împiedica Rusia să ocolească sancţiunile
Douăsprezece ţări cer Uniunii Europene să împiedice prin instrumente comerciale ocolirea sancţiunilor impuse Rusiei după invadarea Ucrainei, transmite marţi agenţia Reuters. Belgia, Cehia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Olanda, România şi Spania au redactat un document pentru di
Antony Blinken: Decizia Rusiei de a-şi suspenda participarea la Noul START este foarte dezamăgitoare şi iresponsabilă
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a apreciat marţi, la Atena, drept ''foarte dezamăgitoare şi iresponsabilă'' decizia R
Secretarul de stat american face apel la detensionarea relaţiilor dintre Grecia şi Turcia
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a făcut apel marţi la guvernul grec să aibă răbdare în disputele cu Turcia, relatează dpa. Ajutorul rapid livrat de Grecia în regiunile afectate de recentele seisme a fost foarte bine primit în Turcia, a subliniat Blinken într-o conferinţă de presă
Stoltenberg: Suspendarea participării Rusiei la Tratatul Noul START destructurează arhitectura de control a armamentelor
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi că suspendarea de către Rusia a participării la Tratatul Noul START sau START III,
Serviciul federal de securitate rus nu a oferit garanţii de securitate înaintea vizitei lui Joe Biden la Kiev
Serviciul federal de securitate rus (FSB) a precizat marţi că nu i-a oferit niciun fel de garanţii de securitate preşedintelui american Joe Biden după ce Washingtonul a informat Moscova că liderul de la Casa Albă va face o vizită la Kiev, transmite Reuters. ''Statele Unite au notificat Rusia în legăt
Ambasadoarea SUA la Moscova, Lynne Tracy, a fost convocată la MAE rus în legătură cu conflictul din Ucraina
Ministerul de Externe rus a convocat-o marţi pe ambasadoarea SUA la Moscova, Lynne Tracy, căreia i-a prezentat o notă de protest faţă de extinderea implicării militare a Washingtonului în conflictul ucrainean şi faţă de ceea ce a numit un ''curs din ce în ce mai agresiv'' al Washingtonului, relatează EFE şi Re
Rusia: Putin anunţă modernizarea armatei
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o modernizare a armatei ruse în discursul anual despre starea naţiunii, pe care l-a rostit marţi în faţa camerelor reunite ale parlamentului federal cu trei zile înaintea marcării unui an de când a declanşat invazia în Ucraina, relatează dpa.
Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe denunţă 'absurditatea' discursului antioccidental al lui Putin
Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a denunţat marţi "absurditatea" acuzaţiilor preşedintelui rus Vladimir Putin care a afirmat că ameninţarea occidentală împotriva Rusiei justifică invadarea Ucrainei, informează France Presse. "Nimeni nu atacă Rusia. Există un fel de absurditate în ideea că Rusia er
În discursul său de la Varşovia, preşedintele american Joe Biden va apăra principiul suveranităţii
Preşedintele SUA, Joe Biden, va apăra principiul suveranităţii în discursul pe care urmează să-l pronunţe marţi la Varşovia şi în care îşi va exprima totodată şi sprijinul faţă de Ucraina şi faţă de apărarea flancului estic al NATO, transmite EFE, care citează declaraţiile în acest sens făcute într-o conferi
Putin anunţă că Rusia îşi suspendă participarea la ultimul mare tratat de dezarmare nucleară, New START
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi, în discursul adresat parlamentului, că Rusia îşi suspendă participarea la tratatul New START (Noul START, Tratatul privind reducerea armelor nucleare strategice) cu Statele Unite, care limitează arsenalele nucleare strategice ale celor două părţi, transmit Reuters, dpa şi AFP. '
Consilier prezidenţial ucrainean: Vladimir Putin a pierdut contactul cu realitatea
Discursul de marţi al preşedintelui rus Vladimir Putin în faţa elitei politice a ţării arată că el a pierdut contactul cu realitatea, a declarat pentru Reuters un important consilier politic al preşedinţiei ucrainene, Mihailo Polodiak. În discursul său, Putin a declarat că va continua războiul pe care l-a declanşat împotriva Ucrainei acum apr
Patronul grupului de mercenari Wagner acuză conducerea armatei ruse de 'trădare'
Evgheni Prigojin, patronul grupului paramilitar privat Wagner, i-a acuzat marţi pe ministrul apărării, Serghei Şoigu, şi pe şeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, de privarea luptătorilor săi de muniţie şi de încercarea de a distruge Wagner, în prezent protagonistul principalelor progrese ruseşti în estul Ucrainei, ceea ce - î










