FOTO / VIDEO Mii de persoane i-au adus un ultim omagiu lui Silvio Berlusconi la Milano
Mii de persoane i-au adus un ultim omagiu, miercuri, lui Silvio Berlusconi, care a murit luni, la 86 de ani, de leucemie, în cadrul unor funeralii de stat organizate în prezenţa a numeroşi responsabili politici ai ţării, relatează AFP.
Decorat cu flori albe, roşii şi verzi, în culorile drapelului italian, sicriul a ajuns la ora 13.00 GMT în faţa domului din Milano, în prezenţa a mii de persoane şi în scandările suporterilor AC Milan, club condus timp de 31 de ani de fostul şef de guvern.

Foto: (c) MATTEO BAZZI / EPA
Sicriul a fost introdus apoi în biserică, în aplauzele asistenţei, între care prim-ministrul Giorgia Meloni şi numeroşi demnitari politici.
"Când cineva este om politic, încearcă să câştige. Are susţinători şi opozanţi. Unii îl ridică în slăvi, alţii nu îl suportă", a spus la slujbă arhiepiscopul din Milano, Mario Delpini.
Oamenii aflaţi în spatele barierelor din faţa catedralei au urmărit ceremonia pe două ecrane gigantice. Unii dintre ei au scandat "Silvio", "Berlusconi preşedinte" sau "Mulţumim, eşti unic!".

Foto: (c) CIRO FUSCO / EPA
"Silvio Berlusconi este prima şi ultima mea iubire politică. Este o zi tristă pentru Italia", a declarat pentru AFP Luigi Vecchione, un angajat al unei firme textile în vârstă de 48 de ani, venit din Borgosesia, în regiunea Piemont.
"Silvio Berlusconi a fost cel mai mare om politic din istoria Italiei. A lăsat un gol imens care va fi imposibil de umplut", a declarat şi Lucia Diele, o angajată municipală în vârstă de 30 de ani din Altamura, regiunea Apulia.
Gianfranco Diletta, în vârstă de 65 de ani, fost manager şi fotograf amator în Milano, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de activitatea lui Berlusconi.

Foto: (c) CIRO FUSCO / EPA
"Nu am votat niciodată pentru Berlusconi, care întruchipa pentru Italia populismul modern în anii '90 şi era adeptul unei politici economice ultraliberale cu privatizări cu orice preţ. Şi până la sfârşit a fost prietenul lui Putin, a fost o eroare strategică care a pus în pericol securitatea naţională a Italiei", a spus el.
La Milano, ca peste tot în Italia, drapelele au fost coborâte în bernă pe edificiile publice.
Pe lângă Georgia Meloni şi cei doi vicepremieri ai săi, Matteo Salvini şi Antonio Tajani - numărul doi al partidului Forza Italia - , au fost prezenţi şi preşedintele Republicii Sergio Mattarella şi fostul premier Mario Draghi. Elly Schlein, şefa Partidului democrat, şi fostul şef al guvernului de centru-stânga Matteo Renzi au reprezentat opoziţia de centru-stânga.

Foto: (c) PAOLO G QUIRINAL PALACE PRESS OFFICE HANDOUT / EPA
Comisia Europeană a fost reprezentată de comisarul pentru economie, italianul Paolo Gentiloni, fost şef al executivului de la Roma.
Printre puţinii demnitari străini prezenţi s-au aflat emirul Qatarului şeicul Tamim bin Hamad Al-Thani, preşedintele irakian Abdul Latif Rashid şi prim-ministrul ungar Viktor Orban.
Aceste funeralii de stat, prevăzute de protocol, au fost însoţite de o zi de doliu naţional, o premieră pentru un fost premier care nu s-a bucurat de aprecierea tuturor italienilor.
"Sunt prevăzute funeralii de stat şi este corect, dar doliul naţional pentru o persoană care a divizat atât de mult ca Silvio Berlusconi mi se pare o alegere inoportună", a declarat Rosy Bindi, fost ministru de stânga în guvernul Romano Prodi II (2006-2008), pentru radioul public.
Andrea Crisanti, senator al Partidului democrat, şi-a exprimat şi el opoziţia.
"Nu a avut respect pentru stat când a fraudat fiscul", a denunţat el, reamintind condamnarea definitivă a lui "Cavaliere" în 2013, în dosarul de fraudă fiscală în care a fost judecat imperiul său Mediaset.
Potrivit media italiene, Silvio Berlusconi a optat pentru incinerare, cerând ca cenuşa sa să fie înhumată în luxoasa sa proprietate de la Arcore, în apropiere de Milano. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* UPDATE Fostul premier italian Silvio Berlusconi a murit la 86 de ani
* A murit fostul premier italian Silvio Berlusconi (fişă biografică)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi














