logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Stoltenberg cere noi arme şi muniţii pentru contraofensiva ucraineană, al cărei test principal abia urmează

Image

După o săptămână de lupte grele, adevăratul test al contraofensivei ucrainene de eliberare a teritoriilor ocupate de Rusia încă nu a început, în timp ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a pledat miercuri pentru intensificarea ajutorului militar occidental pentru armata ucraineană, astfel încât aceasta să poată continua contraofensiva în pofida pierderilor deja suferite, consemnează agenţiile Reuters, AFP şi EFE.

Trupele ucrainene au atacat săptămâna trecută pe două sectoare ale frontului din sud-estul Ucrainei, lansând mult aşteptata contraofensivă. O săptămână mai târziu, bilanţul provizoriu al operaţiunii, conform datelor prezentate de responsabilii militari ucraineni, este recucerirea a şapte sate şi recuperarea a doar circa 90 de kilometri pătraţi de teritoriu.

În schimb, armata ucraineană a pierdut în aceste confruntări numeroase arme grele occidentale, inclusiv tancuri germane Leopard-2 şi mai ales blindate americane Bradley, dar o mare parte din trupele ucrainene pregătite pentru contraofensivă nu au fost încă angajate în lupte, astfel că o concluzie asupra desfăşurării ei este prematură.

Este încă prea devreme pentru a şti dacă această contraofensivă va fi un "punct de inflexiune" în războiul declanşat de Rusia, a avertizat miercuri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, vorbind la o conferinţă de presă premergătoare unei reuniuni a miniştrilor apărării ai statelor Alianţei care va avea loc joi şi vineri la Bruxelles. În centrul discuţiilor urmează să fie furnizarea de arme către Ucraina şi reconstituirea stocurilor de muniţii ale ţărilor NATO diminuate în urma ajutorului militar oferit Kievului.

"Lucrul cel mai evident de făcut este să ne asigurăm că ei (ucrainenii) au arme şi resurse pentru a-şi putea continua ofensiva", a subliniat Stoltenberg. "Ministrul (ucrainean al apărării Oleksii) Reznikov şi comandanţii militari ucraineni vor informa asupra nevoilor urgente", a precizat el.

"Nimeni nu poate prezice evoluţia pe câmpul de luptă. Când te confrunţi cu forţe statice bine pregătite, cu câmpuri de mine şi linii defensive, trebuie să te aştepţi la pierderi şi luptele sunt crâncene", a mai atenţionat Stoltenberg.

Prin urmare, el a transmis că aşteaptă "noi anunţuri" de furnizare de armament şi muniţii pentru Ucraina la noua reuniune a "formatului Ramstein", grup condus de SUA şi care reuneşte ţările ce oferă ajutor militar Ucrainei în războiul cu Rusia, ajutor care până în prezent însumează peste 65 de miliarde de dolari.

"Armele furnizate de ţările NATO sunt folosite pentru contraofensivă şi ele fac diferenţa", dar "stocurile noastre sunt tot mai reduse. Nu putem continua în acest ritm", a rezumat secretarul general al Alianţei, care a cerut statelor membre să-şi asume obiective mai ambiţioase în producţia de arme şi muniţii şi să încheie contracte comune. Reprezentanţi ai industriei militare vor avea o întâlnire cu miniştrii apărării ai ţărilor NATO după reuniunea grupului Ramstein.

Potrivit unor analişti citaţi de Reuters, numai trei din cele 12 brigăzi ucrainene de infanterie mecanizată pregătite pentru contraofensivă au participat la acţiunile ofensive din ultima săptămână, iar o astfel de brigadă are în mod obişnuit 3.500-4.000 de soldaţi. Dintre cele 12 brigăzi, nouă sunt instruite şi echipate de ţările occidentale, conform aceloraşi surse.

Direcţiile de atac sugerează că armata ucraineană se axează mai ales pe provincia Zaporojie şi pe sudul provinciei Doneţk, către Marea Azov, pentru a întrerupe "podul terestru" al Rusiei către teritoriile ocupate în sudul Ucrainei. Generalii ucraineni par acum să urmărească o înaintare spre Tokmak, un oraş ocupat de trupele ruse şi aflat la circa 25 de kilometri de actuala linie a frontului, iar 50 de kilometri mai la sud se află oraşul Melitopol, dar ambele oraşe au fost puternic fortificate de trupele ruse. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 108

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 05-10-2026 13:57

#Ucraina se zbate să găsească fonduri pentru a susține efortul de război (Reuters)

Krivoi Rog, orașul natal al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, se luptă să supraviețuiască: atacurile aeriene rusești au paralizat uriașa uzină siderurgică și minele orașului, îngenunchind economia locală, notează Reuters într-o analiză difuzată luni. Primarul Oleksandr Vilkul spune că vastul oraș industrial face tot posib

Politic Ex 05-10-2026 13:46

Danemarca: Scurgere importantă de date care afectează 8,8 milioane de persoane

Fișierul central care recenzează persoanele rezidente sau înregistrate în Danemarca a fost piratat, ceea ce a permis accesul la datele a 8,8 milioane de persoane, a anunțat luni ministerul danez responsabil cu digitalizarea, transmite AFP. 'Administrația registrului național (CPR) a constatat că persoane neautorizate au obținut

Politic Ex 05-10-2026 13:42

Ucraina recurge la tunuri alimentate de inteligență artificială pentru a proteja podurile de atacurile rusești

Armata ucraineană a instalat turele echipate cu tunuri alimentate de inteligență artificială (IA) pentru a proteja podurile și alte infrastructuri de dronele rusești, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene, Iuri Ignat, informează EFE. 'Au fost deja doborâte chiar și drone cu reacție, inclusiv Gheran-5', a d

Politic Ex 05-10-2026 13:24

Japonia înaintează un protest Statelor Unite după o crimă comisă de un infanterist marin american

Șefa guvernului nipon, Sanae Takaichi, a adresat luni un protest vehement Statelor Unite după ce un infanterist marin a ucis o japoneză, provocând indignare în întreaga Japonie, transmite AFP. Militarul a fost arestat la sfârșitul săptămânii trecute sub acuzația că a ucis o femeie în vârstă de 39 de an

Politic Ex 05-10-2026 13:08

Serviciile secrete germane avertizează asupra riscurilor unui 'conflict violent' cu Rusia

Șeful Serviciului Federal de Informații (BND), Martin Jager, a avertizat luni asupra posibilității ca ostilitatea Rusiei față de Germania să ducă la un 'conflict violent', informează EFE și AFP. 'Confruntarea în care ne aflăm cu Rusia a căpătat o nouă dimensiune; este mai periculoasă. Germania riscă să fie implicată înt

Politic Ex 05-10-2026 12:53

Musk va redenumi SpaceXAI folosind termenul de 'superinteligență' preferat de Trump

Elon Musk va schimba numele companiei sale de inteligență artificială (AI) pentru a se alinia demersului președintelui american Donald Trump de a redenumi această tehnologie 'superinteligență', relatează luni dpa. Miliardarul tech a declarat duminică, răspunzând unei întrebări pe platforma sa X, că firma sa SpaceXAI va fi r

Politic Ex 05-10-2026 12:17

Flydubai/Australia investighează presupusele legături cu țara ale copilotului care a încercat să deturneze un zbor cu destinația Israel

Autoritățile australiene investighează presupusele legături cu țara ale copilotului unui zbor Flydubai care a atacat pilotul în timpul unui traseu către Israel, într-un caz care este de asemenea investigat de autoritățile din Emiratele Arabe Unite (EAU) și Arabia Saudită, relatează luni EFE. Poliția Federală Australiană (AFP) a con

Politic Ex 05-10-2026 10:33

Japonia: Șefa guvernului promite o relație stabilă cu China, un 'vecin important'

Șefa guvernului japonez, Sanae Takaichi, a promis luni construirea unei relații stabile cu China, acest 'vecin important', într-un discurs privind direcția politicii guvernamentale susținut în parlament, relatează AFP. Relațiile diplomatice dintre cei doi giganți economici asiatici au atins un punct critic după ce, în

Politic Ex 05-10-2026 10:28

Vicecancelarul austriac Andreas Babler demisionează din funcție și de la conducerea partidului social-democrat

Vicecancelarul austriac Andreas Babler și-a anunțat duminică demisia de la vârful executivului de la Viena și de la conducerea Partidului Social Democrat (SPOe), transmit dpa și Reuters. El a precizat că momentul intrării în vigoare a deciziei sale va fi în următoarele luni și că își păstrează funcția de ministru pentru locuințe, cultură, medi

Politic Ex 05-10-2026 10:26

Spania: Premierul Sanchez anunță organizarea de alegeri anticipate la 29 noiembrie

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat luni dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri generale anticipate duminică, 29 noiembrie, informează agențiile internaționale de presă. Premierul Sanchez a făcut anunțul într-un discurs televizat în direct luni dimineață, după zile de proteste în creștere și după respingerea

Politic Ex 05-10-2026 09:57

Turcia, Arabia Saudită și Pakistanul discută la Riad despre pactul de apărare în contextul războiului din Yemen

Înalți oficiali din Turcia, Arabia Saudită și Pakistan se întâlnesc luni la Riad pentru a evalua pactul lor de apărare comună, la doar 24 de ore după ce guvernul yemenit a anunțat o nouă mare ofensivă împotriva rebelilor houthi, transmite EFE. Ministerul de Externe al Pakistanului a declarat, într-un comunicat, că

Politic Ex 05-10-2026 09:23

SUA: FBI a arestat o femeie suspectată că a spionat familia președintelui taiwanez în favoarea Beijingului

Biroul Federal de Investigații (FBI, poliția federală) din SUA a arestat duminică o femeie acuzată că a spionat în numele Beijingului familia președintelui taiwanez Lai Ching-te, stabilită în Statele Unite; Taipeiul a denunțat cazul de spionaj ca fiind un act de 'represiune transnațională', relatează AFP și Reuters. Wanying

Politic Ex 05-10-2026 09:17

SUA: Un sondaj arată că președintele Donald Trump a pierdut sprijin în rândul alegătorilor latino înregistrați

Președintele american Donald Trump pierde sprijin în rândul alegătorilor latino înregistrați, conform unui sondaj realizat de Telemundo și NBC News, dat publicității duminică, care arată că 69% dezaprobă modul său de gestionare a problemelor, cu o lună înaintea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului în care Partidul Republican

Politic Ex 05-10-2026 09:08

Exporturile de petrol din Orientul Mijlociu au depășit nivelul dinaintea războiului cu Iranul

Exporturile de petrol din Orientul Mijlociu - fără a lua în considerare Iranul - au depășit săptămâna trecută nivelul dinaintea războiului din regiune, în ciuda atacurilor asupra navelor din Strâmtoarea Ormuz, arată datele companiei de monitorizare maritimă Kpler, citate luni de AFP. Pentru prima oară de când SUA

Politic Ex 05-10-2026 08:18

Secretarul de stat american Marco Rubio începe un turneu axat pe securitate și economie în Islanda, Grecia și Portugalia

Secretarul de stat american Marco Rubio începe luni un turneu în Islanda, Grecia și Portugalia cu o agendă axată pe securitate și cooperare economică, informează EFE. Rubio își va începe călătoria în Islanda, o țară strategică din Atlanticul de Nord. El se va întâlni la Reykjavik cu 'oficiali pentr